08.10.2019,  18:36:22 | 1 comentariu | 812 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Despre milităria lui Ile: Adio vise de general sau de un maior mai mărunt
de Gheorghe OLTEANU

Fostul consilier local vulcănean Forin Mârza a repurtat un prim succes în războiul mediatic pe care îl poartă de ceva ani cu primarul Gheorghe Ile. De fapt, internauților le sunt bine cunoscute atacurile concentrate pe care profesorul-antrenor de arte marțiale le face la adresa câtorva funcționari publici din vârful administrației publice locale a municipiului Vulcan, ținta lui predilectă rămânând, însă, actualul primar.

În luna august a anului trecut,
Florin Mârza a sesizat Ministerul Apărării Naționale asupra faptului că, la diferite ceremonii publice, primarul Gheorghe Ile apare îmbrăcat în uniformă militară cu gradul de căpitan, iar pe piept își expune mai multe medalii și distincții. Sesizarea a fost făcută în contextul în care, în 2012, Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării Naționale, a revocat ordinul prin care mai multe persoane au beneficiat, în anii 2011-212, de avansare în grad și de acordare a gradelor militare în rezervă, fără să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 80/1995.

Gheorghe Ile 
a fost făcut sublocotenent în anul 2010, la propunerea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Sarmizegetusa” – Hunedoara. Un an mai târziu, a fost avansat la gradul de locotenent. De vreo câțiva ani, la ceremoniile militare din Vulcan Ile se afișează cu uniforma militară pe care are gradul de căpitan. Răspunsul cu numărul RNIP-534 pe care Statul Major al Apărării i l-a trimis lui Florin Mârza îl pune într-o mare încurcătură pe primarul Gheorghe Ile, mai ales că o eventuală viitoare apariție într-o astfel de ținută l-ar putea trimite în fața instanței penale. Dar, pentru claritate, vă redau conținutul acestui răspuns.

„Vă aducem la
cunoștință – se spune în document – că solicitarea dumneavoastră adresată prin e-mail Ministerului Apărării Naționale, înregistrată cu nr. NIP-534 din 28.08.2018, a fost prezentată șefului Statului Major al Apărării, care a dispus ca măsurile de analiză a aspectelor sesizate să fie întreprinse de structura noastră și ne-a împuternicit să semnăm răspunsul. În urma analizei, împreună cu structurile cu atribuții în domeniu, vă comunicăm faptul că ne-am adresat domnului Gheorghe Ile, primarul Municipiului Vulcan, și i-am adus la cunoștință prevederile legale incidente în cazul portului ilegal de uniformă, decorații și distincții în public. Totodată, vă informăm că, în cazul în care mai apar astfel de situații, puteți sesiza organele abilitate, întrucât instanța penală este cea în măsură să constate dacă fapta constituie sau nu infracțiune”. Răspunsul este semnat de șeful Unității Militare 02515 București și de șeful Biroului Relații cu Publicul.

Nu cred că ar
mai fi ceva de adăugat. Legea-i lege, mai ales când e militară! Rămâne de văzut dacă primarul Gheorghe Ile a băgat la cap și se va conforma sfaturilor pe care, se înțelege din înscris, le-a primit de la ofițerii din Statul Major al Apărării Naționale. Mă gândesc că i-o fi dragă haina militară și că-i place să se fălească cu ea mai ales când vine la el și-i cântă-n strună alaiul de ofițeri și subofițeri din asociația hunedoreană mai sus amintită, dar asta e! Și cu asta, probabil, adio de la mai mare, fiindcă, în mod sigur, în sinea lui primarul se visa și el, dacă nu general, măcar un colonel sau maior mai mărunt.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 vulcanean08.10.2019,  23:19:57
Marza spune multe adevaruri , cred ca daca era primar nu se fura atat ca la Primaria Vulcan . Asteptam sa vedem cine va fi primar pentru ca trupa vesela a vicelui , directorul, baiatul mamii , doamna fosta , si inca unii din trupa care sau si vazut pe ditamai functii asteptand ca Mosul cum ii spun ei sa plece la pensie, sau dat la fund. Cei mai bate Marza la fund din cand in cand , tragand-ui de urechi altfel stau si asteapta sa treaca luna, banul vine , partidul ne tine ! Dar, uite ca buturuga mica rastoarna carul mare ! Nu stiu cum vor mai defila comunitarii de la primarie , daca vor mai fi atat de mandri sa duca steaguri ale armatei ei nefiind militari. Primarul nu cred ca va mai prinde un mandat, iar cine va veni nu stiu ce va face cu toate pilele aduse la primarie.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter