10.10.2019,  18:13:33 | 0 comentarii | 78 vizualizari
Discurs poetic despre o anumită „textură a realităţii”
de Ziarul Vaii Jiului

Apariția volumului realitatea este cea mai frumoasă ficțiune la Editura Fundației Alfa din Cluj-Napoca (coordonată de bunul și vechiul meu prieten Ștefan Melancu), în anul de grație 2019, a fost așteptată cu nerăbdare de toți care suntem prietenii poetului Gilbert Danco. În timp, am citit majoritatea poemelor în manuscris și în alte împrejurări fericite. Ca urmare, apariția fizică a cărții nu ar fi trebuit să mai fie o surpriză. Totuși, lucrurile nu stau deloc așa.

Când am primit cartea am avut revelația unei ființe care a venit pe lume pentru a ne face zilele mai bune și mai frumoase. Deși știam poemele, cartea-mi spunea cu totul altceva. Oriunde am deschis-o, nici urmă de cunoaștere anterioară. Aceleași poeme din manuscris și din carte nu erau aceleași și, de aici, paradoxala bucurie de a ajunge într-un univers în care nu am mai fost. Ne spune fizicianul David Deutsch, în celebra lui carte The Fabric of Reality (în traducere românească Textura realității), că „Un fenomen este „fundamental” dacă de înțelegerea lui depinde o înțelegere suficient de profundă a lumii”. După opinia acestui savant, iubirea este „cel mai fundamental fenomen din lume”. Oamenii de știință nu devin mari decât atunci când ajung poeți, dar poeții, cu câteva excepții (cum este cazul lui Omar Khayyam sau cel al lui Dan Barbilian), nu-și propun să ajungă oameni de știință. Ei acced direct la o cunoaștere pe care alții o caută îndelung pe drumul presărat cu spini. Știința poetului este un salt total (în sensul pe care Edmund Huserl l-a dat prin comparația dintre artă, știință și religie) și acesta este motivul pentru care poeții mari (fie că mor de tineri, fie că sunt uitați de tineri) ajung la cunoașterea realității.
Titlul cărții poetului Gilbert Danco te pune de la început în alertă. El este, de fapt, o definiție: realitatea este cea mai frumoasă ficțiune. Prin aceasta, cel puțin pentru mine, se nasc două mari probleme: a. o problemă estetică, dar cu o rădăcină platoniciană (Platon din tinerețe, cel socratic), în care redefinirea frumosului este perpetuă; b. o problemă a clivajului reciproc dintre realitatea și aparență care începe în mitologia vedică, în ubicuitatea și cameleonismul lui Vișnu (o interpretare excepțională și de mare profunzime o găsim la Eduard Zimmer în exegezele lui despre mitologia sanscrită). Poetul Gilbert Danco nu este deloc străin de aceste abordări, fiind un excepțional cunoscător al filosofiei și al culturii în genere (dincolo de sensul profesoral). Problema este că atunci când te înfățișezi cu un astfel de titlu aștepți un ecou și el poate veni sau nu. Te poți întreba dacă este un titlu potrivit pentru o carte de poezie, dat fiind prozaismul aparent al acestei definiții. Spun „aparent” pentru că ar fi o mare nedreptate dacă am lua posibilitatea poeților de a explora liberi lumea limbii. În cele din urmă, putem face apel la orice fel de concepte pentru a înfățișa poezia. Totul ține de gust și de felul de a călători, de felul în care abandonezi rigorile în numele libertății.  
Citind și recitind poemele lui Gilbert Danco am avut sentimentul că poezia acestui autor s-a revărsat în lume pentru a aduce frumusețea și a pune-o pe un piedestal. Statuia este alcătuită din fragmentele de viață. Ea se bazează pe iubire, pe suferință, fiind conformă cu rigoarea pe care o impune Rainer Maria Rilke în Jurnalul lui Malte Laurids Brigge, în care spune că pentru a scrie un singur vers trebuie să fi trăit toate sentimentele de iubire și de durere până când sângele tău a primit amprenta acestora (este o redare aproximativă a ideii de trăire autentică a vieții pe care am mai folosit-o și cu altă ocazie pentru că pentru mine reprezintă singura normă a scrisului). Acesta este motivul pentru care trebuie să fim atenți cu unele poeme care, la prima vedere, ar putea fi tratate ca fiind facile. Nu sunt deloc facile pentru că sunt fragmente de viață care și-au găsit locul într-o memorie poetică. Poetul are și el dreptul la o viață domestică pentru că și aceasta este o viață care a fost îmblânzită cândva și a adus un plus fără a uita de sentimentul străvechi care zace în noi sau care este ascuns atâta timp cât încă mai există vraja lumii. 
Am în mâini cartea de poezie a lui Gilbert Danco și văd pe prima copertă un desen al pictorului Adrian Cerchez și, pentru că este vorba de ficțiune, fluturele, atât de evident și singur colorat, mă trimite cu gândul la Borges, la proza scurtă a acestuia în care omul se visează fluture și fluturele din visul lui se visează om. Paradoxul realității și aparenței este evident, fie că este vorba de tradiția sanscrită, platoniciană sau de „tradiția” timpului nostru care a devenit, așa dintr-o dată, atât de bătrân.  
Pe ultima copertă, imaginea poetului privind prin lentilele singurătății. Mai jos se află destinul lui, redat prin versuri care reprezintă munca scrisului, într-o concentrare vrednică de poezia japoneză: „O picătură de ploaie/ a curs pe pervaz/ automat/ am scris un vers/ când a început potopul/ nu m-am putut opri/ din scris”. În afară de sinceritate, este evidentă această tendință spre concentrare pe care o găsim în câteva dintre poemele cărții, aceasta pentru a atinge un alt canon (paradoxal, nu are legătură cu o constrângere, ci cu o eliberare sau cu libertatea de a se mișca pe suprafața realității), acela de a elibera poezia de povara cuvintelor, prea multor cuvinte care ar putea escamota frumosul poetic. Sunt exemple care trebuie menționate pentru a susține o teorie estetică și nu numai: „O bucată de cer/ grav m-a rănit/ ea era doar/ roșu-vineție”. O concentrare de haiku o găsim în Jazz I (pian): „aripi albe aripi negre/ în vânt/ dans color”. Mai extinse sau mai restrânse, poemele intitulate Jazz (de la I la XII) au de a face cu libertatea pe care poetul și-a permis-o în urma lecturilor care încep cu Nietzsche și țin până la ultimele noutăți din filosofie și literatură. Dar au de a face cu muzica, adică poezia, în acest caz, accede la muzică? Am putea spune cu bunăvoință că există o logodnă a artelor, dar și faptul că un element important din biografia poetului e construit pe sunetele muzicii Ellei, personaj real și fictiv al cărții. Fiica poetului este un element poetic, sentimentul puternic al unui fiestai (vlăstarul care crește neîncetat). Prin ea, realitatea devine ficțiune și ficțiunea devine realitate (poate cu unele accente comice): „trăgeam cu aspiratorul când/ fiica mea Ella m-a enervat/ și de supărare/ am aspirat-o/ după câteva secunde de tăcere/ din sacul aspiratorului/ ea striga/ tati/ aspiră și pianul/ trebuie să exersez”. Astfel că din deconstruirea vieții, rezultată dintr-o suferință profundă bazată pe o pierdere profundă, are loc o reconstrucție dincolo chiar de o înțelegere derridiană. Omul este mai mult decât conceptul pentru că el se subsumează ființei mai mult decât orice cuvânt. 
Când nu putem pătrunde cu precizie în mecanismele secrete ale unei creații este bine să facem apel la sentimentele pe care se fundamentează o astfel de creație. În cartea poetului Gilbert Danco, dincolo de unele sentimente vagi și amestecate, găsim un prim sentiment puternic, cel al iubirii, și un sentiment mai vag, cel al morții. Nu este ceva nou pentru că poezia și arta în genere le folosește din plin. Exemplele pot începe cu Rig-Veda, cu Orfeu, cu cântecele vorbite ale Africii (magistral redate de Léopold Sédar Senghor). Poezia, mai ales marea poezie, nu ar fi existat fără iubire. Există un lung șir de femei reale sau fictive pe care poeții le-au adus în discuție ca pe o piatră de încercare a vieții lor: Euridike, Sita, Śhakuntalā, Diotima, Beatrice. Femei și femei pentru că aceste „viori aprinse”, cum le numește Lucian Blaga, sunt esența cea mai profundă a poeziei, nu departe de teoria despre arhetipuri a lui Jung. De altfel, lipsa de raportare la ființa feminină pune problema lipsei poeziei autentice. Dacă Adam ar fi rămas singur, trăind doar prin sine, în mod sigur nu ar fi apărut artele. Așa se face că poetul Gilbert Danco se raportează direct la o femeie deosebită din viața lui (care este, probabil, chiar viața lui), la Iulia, nume cu profundă rezonanță latină. Din nou realitate și ficțiune ridicate la rang de artă poetică: „îmi plac poemele pe care nu le scrii”. O exprimare profundă a golului (dramatic): „absența ta contează” o transformă pe Iulia în femeia generică, cea care dă naștere întunericului și luminii precum zeița Tiamat (Thamthe) din mitologia babiloniană. Când un fulger luminează viața, putem avea surpriza să vedem valurile înalte sau crestele munților ce ne vor aduce sfârșitul sau, dimpotrivă, ne vor înălța dincolo de orice condiție umilă. Acesta este rolul Iuliei, așezată într-un portret bine-știut al poetului: „chipul tău e mai presus de orice lume posibilă/ părul galben încă miroase a ploaie tomnatică/ și ochii/ da ochii/ fulgeră/ cu regrete de primăvară proaspete vii”. Deși apar și alte nume de femei în carte, Iulia le predomină pentru că ea este căutată (real și fictiv) de poet în toate femeile. O femeie devine generică atunci când pune stăpânire pe subconștient, când devine Sinea cea mai profundă. 
Și de acolo izvorăsc poezia, muzica și celelalte arte. Este Iulia o regăsire poetică de sine, în sensul că Sinele nu poate suferi singurătatea și trebuie să se însoțească cu Sinea? Aș apela tot la interpretarea lui Gustav Jung care spune că bărbații în sinele lor cel mai adânc sunt femei și femeile în sinea lor cea mai adâncă sunt bărbați. Are acces poezia la o astfel de adâncime și caută ea pe căi neștiute un mit mai vechi decât toate miturile, cel al androginului? Oricum ar fi, „ruptura” epistemologică a ființei, pe care vechii greci au văzut-o ca spărtura realității în suflet și spirit, a creat suferința și, ca urmare, la făcut pe om un Om. Poeții nu au rostul decât acela de a reda sunetele arhaice ale ființei și de a construi o biografie demnă indiferent de cât de vulnerabili sunt. 
Când citesc un poet, îmi pun problema artei lui poetice. Sunt poeți care nu au o artă poetică, mai ales cei care doar imită și nu se scriu pe sine. Acest pericol îi paște pe toți intelectualii care au ajuns intelectuali, savanți cercetători și apoi s-au gândit că ar fi bine să devină și poeți. 
Sunt destule cazuri lamentabile în literatură. Cu poezia te naști sau nu exiști în ea. Un poet care se bazează doar pe constructe intelectuale poate fi ușor depistat, dar când talentul este potențat de pregătirea intelectuală poezia este posibil să aibă de câștigat. Din poemele lui Gilbert Danco răzbate un profund sentiment poetic, situat dincolo de orice metafizică a vieții sau dincolo de orice lecturi. Simplificarea textului poetic are doar rostul de a înlătura măștile limbii și de a scoate din ascundere ceea ce poate fi definitoriu pentru o artă care se vrea mai mult decât simpla înșiruire de cuvinte. Eforturile poetului sunt evidente în acest sens: „femeia/ e cea mai frumoasă poezie/ pe care a scris-o/ dumnezeu”. Și aici revin la afirmația pe care am făcut-o anterior: artele, în special poezia, chiar dacă mult timp au slujit zeilor, sunt datorate principiului feminin și acțiunii lui în lume. 
Dincolo de orice text scris sau de orice notă critică, Gilbert Danco este un poet care trăiește pe măsura sensibilității sale. Face parte dintr-o generație care este în plin avânt și care este posibil să dea o nouă față literaturii române. 
Ion HIRGHIDUȘ



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter