13.10.2019,  08:00:04 | 1 comentariu | 2025 vizualizari
Un bărbat din Petroșani, implicat în două accidente rutiere grave, în aceeași zi
de Alina PIPAN

Un petroșenean de 31 de ani din Petroșani a fost încercat de soartă de două ori în aceeași zi. După ce a sărit cu mașina de pe podul de la Dărănești,  a fost preluat de medicii de pe ambulanță,  stabilizat la Spitalul de Urgență Petroșani apoi trimis cu ambulanța la Timișoara.  Pe drum ambulanța în care era deplasat a fost implicată într-un accident grav la Recaș. A ajuns în final la Timișoara,  unde medicii încearcă să îi salveze viața. 

Sâmbătă seara,  în jurul orei 19, tânărul se îndrepta spre Petrila.  Grăbit,  nu a adaptat viteza în curbă, și a plonjat de pe pod, în albia râului,  în locul în care și-a pierdut viața și femeia din Vulcan acum două săptămâni.  

Martorii au sunat la 112, și au venit la fața locului echipele de descarcerare, ambulanța,  poliția rutieră. Bărbatul a fost extras în viață din autoturism, însă cu leziuni grave la cap, ti face, membrele superioare.  Leziunea craniană fiind cea mai periculoasă,  de la Spitalul de Urgență Petroșani,  unde a fost stabilizat, intubat, bărbatul a fost transferat tot cu ambulanța,  la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Timișoara.  

În drum spre Timișoara,  la Recaș,  ambulanța în care acesta era transportat a intrat în coliziune cu un autoturism al unei șoferite de 30 de ani, care nu a acordat prioritate.  Impactul a fost puternic,  femeia fiind grav rănită.  Contuzii au suferit și membrii ambulanței,  care nu a mai putut continua drumul. Tânărul a ajuns într-un final la Timișoara cu o ambulanță trimisă de la Spitalul Județean pentru a-l prelua.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 fane13.10.2019,  23:07:00
s.ar putea face un parapet acolo, dar nu se vrea..


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter