29.10.2011,  14:54:02 | 0 comentarii | 741 vizualizari
Sport. Ultima ora.
de Ziarul Vaii Jiului

 

Mareş, din nou la Naţională

Marius Mareş, component al echipei Jiul Petroşani, şi devenit titular în gruparea lui Daniel Huza, la doar 15 ani, a fost convocat la Naţionala Under 16, care va susţine un amical cu Moldova. „Mă bucur pentru el că a rămas în atenţia Naţionalei, iar la Jiul a reuşit să-şi câştige un loc de titular la doar 15 ani. Am mare încredere în el pentru că este un jucător ambiţios”,a  declarat Daniel Huza.

Marius Mareş este şi component al Selecţionatei Judeţului Hunedoara, calificată în sferturile competiţiei Campionatul Selecţionatele Under 16, iar din vară este posibil ca acesta să ajungă la o mare echipă din Europa, Ajax Amsterdam, asta după ce şi Steaua îşi manifestase interesul pentru jucător

«  Vreau să ajung la 40 de goluri »

Ovidiu Popesc, golgheterul echipei Jiul şi totodată al Campionatului Judeţean spune că până la finele sezonului vrea să ajungă la borna 40. Atacantul de 22 de ani are până în prezent 31 de goluri marcate. „Am marcat 31 de goluri, dar nu vreau să mă opresc aici, vreau să ajung la cifra 40, cel puţin acesta este obiectivul meu personal”, a afirmat jucătorul.

 

 

 

 

Kamara, căpitan în premieră la Universitatea Petroşani

Vedeta echipei de fotbal Universitatea Petroşani, cunoscutul cântăreţ Kamara, a fost pentru prima dată căpitan de echipă într-un meci de campionat. Astfel acesta a purtat banderola de căpitan în partida, din Liga a IV-a, cu Inter Petrila, meci câştigat cu scorul de 3-0 de către Universitatea Petroşani, golurile fiind marcate de Apetri şi Mirieş, acesta din urmă a reuşit dubla. A revenit pe banca tehnică şi Ionuţ Stelescu, antrenorul lipsind două săptămâni din cauza unor probleme medicale.

 

 

 

 

 

„Facem numai scoruri de polo”

Jiul a reuşit cea de-a 10-a victorie în judeţeană şi este liderul la zi în clasament, după ce „minerii” s-au impus cu scorul de 8-2, la Dacicus Orăştie.

Cu toate că antrenorul Jiului, Daniel Huza, s-a declarat deranjat de faptul că elevii săi au primit din nou două goluri, acesta s-a arătat totuşi mulţumit în schimb de rezultatul cu care Jiul s-a impus. „Am făcut din nou un scor demn de meciurile de polo. Scorul mă mulţumeşte. Nu îmi convine că am luat din nou două goluri”, a spus Huza. Cele 8 goluri ale Jiului au fost marcate de Abiodun, Gavriluţi, Nicandro, Cânda, Dimbi, Filip, care a reuşit dubla şi un autogol.

A revenit Drăghici

Jiul a reuşit în returul de campionat să-şi adune fiii rătăcitori. Astfel după revenirile lui Gabriel Apetri şi Horaţiu Popa la Jiul s-a întors şi Constantin Drăghici. „Am mai dat o lovitură la capitolul experienţă. Să mai spună cineva că nu avem jucători experimentaţi”, a afirmat Huza.

În plasa Jiului

Și Minerul Uricani s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0, la Retezatul Haţeg şi continuă să fie pe locul doi, la două puncte distanţă de Jiul. La 2-0 pentru Minerul, Haţegul a ratat o lovitură de pedeapsă. Cele două goluri au fost reuşite de Preoteasa şi Rere.  

 

 

 

 

 

 

Știinţa, ce victorie!

Știinţa Petroşani s-a impus la un scor concludent în faţa liderului, Rulmentul Bârlad, iar acum elevii lui Alexandru Lupu aşteaptă o primă de joc consistentă, pe măsura efortului depus.

Echipa de rugby Știinţa Petroşani a reuşit să zdrobeascăliderul Diviziei Naţionale, Rulmentul Bârlad cu scorul de 52-3. Vedetele echipei petroşenene au fot: Mitocaru: două eseuri, Florin Popescu: 1 eseu, Ieprue, un eseu, 6 transformări şi o lovitură de pedeapsă, Skverne: 1 transformare, Cătălin Sabău: 1 eseu, Ivan: 1 eseu, Hanzi: 1 eseu.

„A fost un meci frumos, i-am lăsat pe oaspeţi să joace şi i-am prins descoperiţi. Cred că i-am umilit. Sunt foarte mulţumit de modul în care ne-am mobilizat şi mă bucur că ţinem pasul cu podiumul”, a declarat antrenorul principal Alexandru Lupu. Jucătorii Știinţei au promisă o primă de joc destul de consistentă după această victorie care pentru unii poate să fie surprinzătoare, având în vedere că Bârladul conducea ostilităţile în clasament destul de detaşat. Următorul meci al Știinţeiva fi în deplasare, la Iaşi.

 

 

 

 

 

Xenia, eliminare cu cântec la Mondiale

Pugilista hunedoreană Xenia Jorneac (foto) a ratat calificarea în semifinale şi obţinerea unei medalii la Campionatul Mondial de box feminin tineret „Turcia 2011”, în urma unei decizii controversate a arbitrilor.

Campioana naţională legitimată la CSS Hunedoara – Constructorul Hunedoara a fost oprită de judecătorii de ring să mai boxeze în partida din sferturile de finală cu indianca Devi Shamjetsabam, pentru că-i sângera nasul, deşi era la un pas de a câştiga prin K.O. Xenia Jorneac, antrenată de Ilie Captari, a rămas astfel doar între cele mai bune opt pugiliste din lume de la categoria 48 de kilograme. „Xenia a început cu trac partida cu indianca din sferturi şi a pierdut primele două reprize la scoruri categorice, 3-14 şi 4-7. Antrenorul lotului naţional, Adrian Lăcătuş, i-a spus, în pauză, că unica variantă de a mai câştiga e o victorie prin K.O. Xenia a decis să rişte şi s-a aruncat asupra adversarei în runda a III-a. După câte lovituri bine plasate, indianca a fost la podea, fiind numărată. Xenia a reluat atacurile, când adversara s-a ridicat, dar când hunedoreanca era la un pas de victorie prin K.O. arbitrii au oprit meciul. Antrenorul Adrian Lăcătuş a crezut că au decis victoria româncei, dar verdictul a fost oprirea partidei pe motiv că Xeniei îi sângera nasul. Xenia a izbucnit în lacrimi, întrucât s-a pregătit enorm pentru o medalie şi merita să câştige”, a spus Ilie Captari.

Sportiva a avut tur liber în etapa 16-imilor de finală, iar în optimi s-a impus prin superioritate în faţa pugilistei Talantbek Kizy din Kyrgyzstan. Xenia a fost declarată câştigătoare în runda a patra, după ce în primele trei reprize, scorul a fost 4-3, 9-1 şi 3-0.

 

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter