10.11.2019,  22:24:24 | 0 comentarii | 853 vizualizari
Uricani / Schimbarea la faţă a lui Dănuţ Buhăescu
de Gheorghe OLTEANU

Ei, altă față avea, miercuri, Dănuț Buhăescu în comparație cu cea pe care o afișa când cu rectificarea la care Primăriei Uricani nu-i fusese alocat un șfanț. Era bucuros de nu se poate că, în Monitorul Oficial, fusese deja publicat textul celei de-a doua rectificări guvernamentale în care primăria uricăneană fusese blagoslovită cu suma de două milioane de lei. Douăzeci de miliarde de lei pe stil vechi. 

Relocarea acestei sume
în bugetul local s-a petrecut la ședința de consiliu local de îndată, programată pentru a doua zi, joi. ”Acești bani, mi-a zis Dănuț Buhăescu, se vor utiliza numai la susținerea contribuției locale la proiectele europene. Ceea ce e foarte bine. Posibil ca, banii venind așa târziu, să nu putem utiliza toată suma, dar, oricât ar fi, depinde de viteza de lucru a constructorilor. Doamne, ajută, că orice sumă de bani e binevenită”. Firește că așa este, din moment ce Uricaniul are, în pregătire și în derulare, mai multe proiecte pe bani europeni, dar la care există și partea de contribuție a UAT-lui uricănean.

Ia să le enumăr,
pentru ca locuitorii orașului să și le reamintească! Încep cu lotul I al eficientizării energetice care cuprinde șapte blocuri. Lotul 2 al acestei eficientizări se referă la alte șase blocuri. Vine, apoi, la rând regenerarea urbană a falezei  între Jiul de Vest și Aleea Teilor. Urmează proiectul care se referă la demolarea fostului sediul al minei Valea de Brazi și realizarea pe acest teren a unui loc de picnic. Nu poate fi uitat, desigur, proiectul care vizează amenajarea unui atelier școală în fosta popicărie. ”Finanțarea este asigurată, îmi precizează primarul Dănuț Buhăescu, și așteptăm decizia definitivă și irevocabilă a Tribunalului Hunedoara. Odată primită, vom trimite decizia aceasta la Timișoara, urmând să se stabilească ziua semnării contractului”. 

Continuând lista proiectelor,
trebuie menționată și etapa I a aceluia care are în vedere modernizarea sistemului de canalizare a orașului Uricani. ”Contribuția noastră locală – intervine și aici Dănuț Buhăescu – este de șase miliarde de lei vechi, din care jumătate trebuie plătiți în acest an”. Am ajuns, astfel, la proiectul cu numărul șapte, așa cum apare el notat în caietul meu de notițe. Este proiectul care se referă la achiziționarea utilajului multifuncțional despre care am scris cu foarte puțin timp în urmă. Utilaj care costă 4,3 miliarde de lei vechi și pentru cumpărarea căruia primăria uricăneană pune jos toți banii, urmând ca banii europeni să sosească după achiziționarea lui.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter