12.11.2019,  19:59:16 | 0 comentarii | 528 vizualizari
Fotbal. Liga 5 / Schimbare de lider 
de Loredana JUGLEA

La finele săptămânii trecute s-au disputat meciurile contând pentru etapa a zecea din Liga 5 de fotbal Hunedoara. 

A fost runda în care penultima clasată, Universitatea Petroșani, a stat. O rundă extrem de interesantă. S-a schimbat liderul competiției, campioana Măgura Pui revenind  pe primul loc.
Cel mai așteptat meci a fost cel dintre echipa aflată în fruntea clasamentului înaintea etapei, Retezatul Țara Hațegului, și a treia clasată, AS Sântămăria Orlea. Derbiul local s-a disputat pe terenul hațeganilor. Jocul s-a terminat la egalitate, 1-1. Gazdele au deschis scorul în prima repriză prin Flavius Lăcătuș (min. 23). Oaspeții au egalat pe final de meci, prin reușita lui Vasile Băicoană (min. 87).
De această remiză a profitat, din plin, Măgura Pui. Campioana în exercițiu a revenit pe primul loc, după victoria clară, de acasă, cu 5-0, în fața celor de la Aurul Certej. Golurile învingătorilor au fost reușite de Cornel Fegher (min. 23), Dănuț Sălășan (min. 40), Cristian Mailat, cu o „dublă" (min. 53 și 63) și Daniel Albu (min. 77), într-un meci în care echipa vizitatoare nu a avut niciun jucător de rezervă.
După aceste rezultate, Măgura Pui este pe primul loc, cu 21 de puncte, urmată de Retezatul Țara Hațegului, cu 20, și AS Sântămăria Orlea, cu 19. Toate cele trei echipe au câte nouă meciuri disputate.  
Etapa viitoare, cea de-a unsprezecea, antepenultima a turului, în care va sta Agrocompany Băcia, se va disputa duminică, 17 noiembrie. Runda se anunță a fi interesantă. Programează trei derbiuri locale și un meci între vecine de clasament. Vor fi mari orgolii puse în joc în meciurile Unirea General Berthelot - Măgura Pui, Sargeția Bretea Română - Retezatul Țara Hațegului și Zarandul Crilcior - Ponorul Vața. În aceste condiții este greu de dat un pronostic. La fel ca și în partida dintre vecinele din partea a doua a clasamentului, Aurul Certej și Metalul Crișcior.
În celelalte două jocuri, AS Sântămăria Orlea - Victoria Dobra și, respectiv, Universitatea Petroșani - CSC Ilia, par a fi echipe favorite gazdele în prima partidă, iar oaspeții în cealaltă. Ora de începere a tuturor meciurilor din antepenultima rundă a turului este 11:00.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter