18.11.2019,  19:04:56 | 0 comentarii | 378 vizualizari
Din ciclul „Portofele! Portofele!”… / Senatorul Resmeriţă își pune portofelul la bătaie pentru pesediștii abuzaţi de liberali
de Corneliu BRAN

Partea a doua a conferinței de presă susținută de senatorul Resmeriță duminică a fost mai încinsă, având o temă interesantă practicată cu succes de absolut toate partidele din România: implicarea politicului în numirea sau demiterea unor funcționari din instituțiile de stat. 

Senator contra deputat
Senatorul PSD Cristian Resmeriță l-a dat exemplu pe Lucian Heiuș, deputat PNL și președinte PNL Hunedoara, care a declarat de curând că cere demisia a trei persoane din funcțiile publice pe care le ocupă în județul Hunedoara, toți trei fiind membri activi PSD. Fapt ce se pare că l-a înfuriat pe senatorul social-democrat, altfel nu se explică de ce un întreg subiect a fost dezbătut mai bine de o jumătate de oră!
„(…) Citesc dintr-un ziar întâmplător, al unei doamne care este chiar aici prezentă, în care se zice așa: Cer demisia urgentă a inspectorului școlar general, managerului sanatoriului de la Geoagiu și a directorului CEH… Probabil, nu știu, a fost o conferință de presă sau ce s-a întâmplat și în articolul doamnei Cosman, pentru că întâmplător am deschis la dumneaei, dar sunt sigur că peste tot e reflectat la fel, se zice ceva de genul: Liberalii din județul Hunedoara cer demisia de urgență a trei persoane… și spun de Ștefănie Maria, care este inspector școlar general, de o doamnă, Mirela Popescu, manager la sanatoriu din Geoagiu – n-o cunosc vă spun sincer, și de domnul Dioane de la CEH. Cine spune treaba asta? Domnul Heiuș Lucian, pentru cei care nu-l cunosc, și sunt sigur că foarte multă lume din Vale de la noi nu-l cunoaște, pentru că e și normal, dumnealui este de pe la Orăștie și a trecut prin Vale de vreo trei ori cred că în ultimii ani: l-am văzut și eu la vreo două emisiuni și o dată pe stradă, era la o nuntă la Gui, unde eram și eu invitat (în rest, sunt convins că n-a mai trecut prin Vale). Văd cum se exprimă: noi, liberalii din județ, cerem demisia… Eu vreau să transmit prin dumneavoastră și domnului președinte Heiuș și totodată deputat, cu care am o relație în regulă, adică nu scoatem săbiile când ne întâlnim, să fie puțin mai atent și să termine cu amenințările! Să termine cu amenințările astea, nu știu ce motiv găsește el la unele persoane ca să le ceară demisii, schimbări… Să știți că în trecut și eu am mai cerut demisia la câte unul, inclusiv a unora care erau membrii PSD. Cred că vă aduceți cu toții aminte când de exemplu am cerut demisia domnului Niculescu, care era membru PSD și foarte apropiat de conducerea județului, în urmă cu vreo 5-6 ani de zile, pentru o chestiune pe care am considerat-o incorectă. Dar nu pentru că am avut ceva personal cu el… De 11 ani de zile sunt parlamentar, cu o pauză de 6 luni de zile, când am fost primar la Lupeni, dar nu mi-am permis niciodată să cer demisia unuia, penelist, pedelist. Știți că PD-L pe vremea când domnul Ridzi era primar, iar doamna Ridzi era deputat era un partid foarte puternic și avea mulți reprezentanți. Nu mi-am permis niciodată să cer demisia unui om pentru că era membru PNL, PD-L, UDMR sau al altor partide. Văd că domnul deputat Heiuș, președinte al PNL Hunedoara, dorește să execute oameni pentru că sunt pesediști! Eu vă spun: o dată îi transmit să-și vadă de treabă și a doua oară transmit că sunt suficient de tânăr să-l aștept cât e nevoie! Deci, să nu se joace cu membrii PSD, să nu amenințe membrii PSD! Vă spun și îi spun și dânsului și organizației PNL, pentru că văd că domnul președinte Heiuș al PNL-ului trece într-o extremă exact cum domnul președinte Iohannis a trecut, spunând, citez din memorie: Să dispară toți pesediștii! Întrebat fiind domnul președinte Iohannis ce a făcut semnificativ în ultimii cinci ani, a spus că a distrus PSD-ul! Ei, eu vă spun că nici nu l-a distrus, poate că a scăzut partidul nostru în preferințele electoratului, probabil și pe fondul unor greșeli ale, însă nici domnul președinte și nici nimeni altcineva nu au distrus partidul! O să-l și sun pe domnul deputat Heiuș după conferința aceasta de presă, ca să nu citească de la dumneavoastră prima dată și o să-i spun și lui să nu mai amenințe membrii PSD! Pentru că, vă spun încă o dată, sunt suficient de tânăr să-l aștept cât va fi nevoie și ceea ce încearcă să facă el unor membrii PSD, adică să-i execute, va păți de la mine! Să știți că viața asta este foarte complicată și foarte întortocheată. Să nu amenințe cineva din PNL membrii PSD, doar pentru că așa dorește! Nu știu dacă domnul Dioane e cel mai bun director sau cel mai slab director, nu dau note – cât am fost profesor, șase ani am dat și note, dar vreau să vă spun că Mina Lonea funcționează astăzi, Mina Lupeni funcționează astăzi și vreau să vă mai spun că s-au mai făcut și sute de angajări. Ca motiv aici, după cum am citit, este că, vezi Doamne, CEH-ul este în insolvență… De parcă Dioane ar fi avut vreo vină pentru insolvența asta! Insolvența CEH a fost determinată de o hotărâre judecătorească, dacă nu mă înșel a Curții de Apel Alba, sau a Tribunalului Hunedoara… Deci, nu are nimic de a face nici cu conducerea, nici cu absolut orice. Dacă un om care este membru PSD, merită să fie schimbat pentru că a făcut greșeli, pentru că este ineficient, pentru că mai nu știu ce, n-am o problemă, se poate întâmpla acest lucru. Dar dacă un om este schimbat doar pentru că este membru PSD, vă spun că nu este în regulă. Le transmit tuturor membrilor PSD că în mine o să aibă mare sprijin. Din banii mei, personali, o să angajez avocați, ca să-i dăm în judecată pe absolut toți cei care încearcă să abuzeze de oameni, iar membrii PSD trebuie să știe că sunt apărați de senatorul PSD, Cristian Resmeriță, fără nici un fel de problemă, împotriva unor abuzuri pe care PNL dorește să le facă! Mi se pare o lipsă de experiență politică extraordinar de mare din partea domnului președinte Heiuș, care face aceste afirmații și pe care le-am văzut peste tot în presă (…) Prin intermediul dumneavoastră, nu ne mai provocăm că suntem bătrâni amândoi în politică, îl invit pe domnul Heiuș unde dorește dânsul. Dacă domnul președinte Iohannis tot nu vine la o confruntare publică cu Dăncilă, care a fost acuzată - și e femeie! – că nu e prea isteață, măcar să vină dânsul. Nu știu unde, undeva prin județ, să discutăm puțin de ce facem cu treburile astea: cum dăm oamenii afară, ce facem pe viitor… Și lansez public, acum, în fața presei locale din Petroșani, invitația – vin eu și cu cafeaua – de a face o confruntare, o dezbatere cu mine și domnul Heiuș, să vedem cum e cu oamenii ăștia pe care îi amenință dânsul, cum e cu oamenii ăștia pe care îi dă afară… Să vin și eu să spun niște chestiuni de pe la Direcția de Finanțe, să spun niște chestiuni de pe la Direcția Regională de Finanțe de pe la Timișoara, unde dânsul a coordonat…”, a spus senatorul Cristian Resmeriță. 

Așteptări de la viitorul președinte
Eu am l-am întrebat pe senatorul Cristian Resmeriță: „Ați spus că nu mai contează trecutul, să privim spre viitor. Ce așteptați de la viitorul președinte?”.
„Să fie un factor de echilibru! Eu cred că trebuie să mă reprezinte corect în relația cu exteriorul țării – nu știu cine va fi președinte, se pare că tot actualul președinte are cele mai mari șanse, dar niciodată nu se știe. Deci, să nu mai vină numai cu o șapcă din America, când alții au venit cu vizele. Sunt niște chestiuni de nuanță pe care poate să le facă președintele. Ce rezolv ceva că mi-am aruncat haina pe BMW-ul ăla, cum a făcut dânsul în urmă cu vreo trei-patru ani de zile? N-am rezolvat nimic… Deci, niște chestiuni de echilibru, să nu mai spună de exemplu, dacă doamna Dăncilă iese președinte, că principalul dumneaei scop este să distrugă PNL. Eu nu-mi doresc un președinte care dorește să distrugă PNL, care să distrugă peneliștii, care să distrugă pesediștii… Îmi doresc un președinte care să își facă treaba. Că are și salariu bun și mașini și tot ceea ce dorește. Să ne reprezinte frumos. Nu știu dacă să vorbească mai des, mai corect, nu știu, dar să acționeze bine. Deci, eu le văd și la unii și la alții și bunele și relele. Merg, într-adevăr, pe candidatul PSD, fără nici un fel de discuție, dar am învățat după atâta vreme, după atâta experiență, să văd ce-i bun și la unul și la celălalt. Trebuie să facă, însă, treaba așa cum trebuie să și-o facă un președinte. Nu să ne ferim de oameni… Eu acum mă duc peste tot, uitați, prin Petroșani am parcat mașina, mă plimb pe jos… Credeți că la domnul președinte îi dă cineva în cap într-o țară normală, sănătoasă la cap? Să fim mai aproape de oameni, să discutăm cu ei, cred că e foarte important acest lucru”, a răspuns senatorul social-democrat de Valea Jiului.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter