19.11.2019,  18:57:42 | 0 comentarii | 419 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Lucrări intense în Aeroport
de Corneliu BRAN

Muncă intensă în zona de intrare în cartierul de blocuri de pe strada Păcii, efectuată în această perioadă de către firma care se ocupă de schimbarea rețelei de canalizare și de apă potabilă pe proiectul integrat.

Am fost pe-acolo și muncitorii trăgeau tare în zona blocurilor 1,3 și 5, aducând terenul la starea inițială, așa cum este prevăzut în contract și cum trebuie să fie conform normelor europene și românești dar și de bun simț. Practic, am văzut că se montau borduri noi, se pregătea trotuarul pentru asfaltare, se nivela zona verde unde avuseseră loc săpături și așa mai departe, totul într-un cadru organizat și cu tot ce trebuie. Ceea ce nu ne-a prea plăcut și o și spunem, fără să dorim să supărăm cu ceva, este faptul că roțile excavatorului și a celorlalte mașini folosite nu se curățau cum trebuie la ieșirea lor pe strada asfaltată. Astfel, dâre de pământ peste tot pe drum, semn că ce s-a făcut în capătul Cartierului Aeroport, undeva spre zona de grădinițe, acum câteva luni, se repetă din nou, iar cineva ar trebui să vadă și să ia măsuri. Nu știm exact cine ar trebui să facă treaba asta, de la operatorul de apă și canal, de la primărie, sau directorul firmei ce execută lucrările? În consiliul local s-a discutat treaba asta și s-a spus atunci că există o persoană care e desemnată să urmărească și acest aspect. Inclusiv primarul a spus asta. Deci, atenție unde se lucrează că șoferii mai „scapă” acest aspect și astfel un lucru foarte bun și care trebuia făcut este anulat de un lucru rău, și asta după ce s-au băgat „căruțe” întregi de bani pentru covoare asfaltice de la bugetul local…
Revenind la lucrările de pe Păcii, de la directorul general al Apa Serv, Cristian Ionică, am aflat că în zona respectivă s-au făcut lucrări de schimbare a canalizării menajere și, totodată, o lucrare de subtraversare a drumului pentru această rețea. 
„În paralel, tot aproape de zona respectivă, pe strada Independenței, se execută tot acum alte lucrări de subtraversare de rețea, plus lucrări de branșamente la rețea la scările blocurilor. De aceea peste tot pe-acolo pare ca un fel de șantier, dar nu avem ce face. La final, toate zonele vor fi readuse la starea inițială, oamenii să stea liniștiți”, ne-a spus directorul de la ape.
Încheiem prin a spune ce le-au transmis câțiva cetățeni de pe Păcii celor care execută aceste lucrări, dar mai ales conducerii lor: „Să sperăm că nu rămânem aici cu pământul acesta nivelat. Aici aveam frumos, aveam iarbă, acum e cum e, dar la primăvară ne-au promis, că am citit și în ZVJ de la o conferință de presă, că vor achiziționa iarbă și o vor însămânța. Vrem să refacă cum a fost”, ne-au spus aproape în cor trei dintre locatarii acelor blocuri aflate în apropiere de micul șantier. Iată că am răspuns doleanțelor acestor oameni și reamintim că au dreptate cu iarba, dar și cu pomii, așa s-a spus în cadrul unei conferințe de presă, inclusiv de către directorul firmei, domnul Tamaș. Iar astfel de zone unde este nevoie nu doar de nivelări ci și de plantări de pomi și însămânțări sunt destule, mai cu seamă în Dimitrov și în Cartierul Avram Iancu, precum și în Aeroport în cel puțin șase zone identificate de noi după cele semnalate de cetățeni, semnale trase pe care nu le-am scris cu bucățica, am lăsat să se mai strângă dar și ca să dăm timp firmei respective. Că, sigur că da, nimic nu se face dând din palme, lucrurile astea durează, vorbim de lucrări serioase și fără precedent. Iar în ceea ce privește noroiul și „deranjul”, inclusiv zgomotele, semnalate ziarului tot de cetățeni, le spunem faptul că pe un șantier astea sunt condițiile, dar și faptul că au fost avertizați din timp de toate astea. Până la finalul anului viitor asta e situația, cel puțin la Petroșani. Totuși, revenim, mai multă atenție cu acel noroi de pe roțile utilajelor. Chiar nu se poate găsi puțină apă și o perie înainte de a intra cu roțile din noroaie pe asfalt? Să sperăm că aude cine trebuie și se va remedia această mică problemă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter