20.11.2019,  19:11:18 | 0 comentarii | 226 vizualizari
Prin Proiectul „BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, / Angajatorii din Lupeni pot primi subvenţii de 2.200 lei pe lună timp de un an
de Corneliu BRAN

Probabil că până acum, din 2018 de când a început implementarea, foarte mulți lupeneni au auzit, fie din presa locală, inclusiv din ZVJ, fie de la primarul Lucian Resmeriță sau de la reprezentanți ai primăriei în discuțiile cu cetățenii, fie din vorbă în vorbă, cum se întâmplă în localitățile mai mici, de proiectul european „BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, cu o valoare impresionantă de 26.803.625, 25 lei, din care aproape toată suma, mai exact 26.334.205,91 lei, este asigurată prin co-finanțarea Uniunii Europene. Mai puțini lupeneni cunosc însă și datele interesante din acest proiect, ce se dorește cu el și unde trebuie să se ajungă, după părerea noastră acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte cu caracter social implementat vreodată în Valea Jiului și în care pot fi atrase și implicate toate persoanele cu nevoi sociale și venituri foarte mici, nu doar, cum s-ar putea crede din titlu, doar persoane dintr-o anumită etnie! Am ținut să subliniem acest aspect deoarece mulți fac o confuzie, crezând că doar cei din etnia rromă ar putea fi beneficiari ai acestui important proiect ce se derulează la Lupeni, prin grija Primăriei și a primarului localității, care au reușit să-l pună în practică și care s-au ocupat de toate aspectele, de la început și până la faza de derulare și implementare.
Miercuri, 20 noiembrie, am stat de vorbă, pe tema acestui proiect, cu primarul Lucian Resmeriță. Din start am dori să subliniem două aspecte importante legate de proiectul acesta european, care nu se prea știu, inclusiv de cei din mediul de afaceri, edilul lupenean chiar rugându-ne să le scoatem dacă putem în evidență pentru a fi aflate de toată lumea.

Stimulent pentru patroni ca să angajeze oameni din grupul țintă al proiectului
Prima informație ar fi că puțini știu că în cadrul proiectului oamenii de afaceri din localitate primesc o subvenție de 2.200 lei pe lună, timp de un an, pentru fiecare persoană angajată care face parte din grupul țintă a proiectului. Cine sunt aceste persoane? „Păi, oamenii cu necazuri și nevoi sociale din localitate, indiferent de etnie și care nu au în prezent un loc de muncă permanent”, ne răspunde primarul Lucian Resmeriță. „Acest lucru nu e prea știut și aș vrea dacă se poate să-l scoateți în evidență. Sunt persoane care locuiesc în cartiere precum Ștefan, Bărbăteni, Viitorului, Tineretului, casele din zona de deasupra LIDL din Braia, din zona centrului și așa mai departe. Consider că este o bună facilitate pentru cei ce dețin o afacere să angajeze oameni din această categorie socială, cum la fel, consider o mare oportunitate și pentru cei de care vorbim”.

10 persoane necăjite de soartă pot începe „afacerea vieții”
O a doua informație mai puțin vehiculată pe care primarul Lupeniului dorește a fi scoasă în evidență ține de subvenția pentru 10 persoane din grupul țintă, bani finanțați de UE în cadrul proiectului pentru 10 oameni din Lupeni care doresc să-și înceapă propria afacere. 
„Este vorba de 10 persoane care vor beneficia de o subvenție de 25.000 euro pentru deschiderea unei afaceri proprii. Banii nu se dau oricum, ci se dau pe baza unui proiect, iar regulile sunt foarte stricte în acest sens, dar cine, într-adevăr dorește, poate obține această sumă, firește dacă face lucrurile bine și cum trebuie ele făcute, astfel încât proiectul să fie eligibil pentru finanțare. La biroul nostru din primărie, specializat în acest sens, s-au putut obține de către cei interesați toate relațiile și amănuntele, inclusiv tot sprijinul și experiența din partea acestor funcționari specializați în întocmirea proiectelor, inclusiv în proiectele europene, cum e cazul proiectului de față. Totul e ca persoana să fie hotărâtă și dornică de a începe o viață nouă. Da, un astfel de proiect și o astfel de sumă primită îți poate schimba viața, mai ales când ai o viață grea, plină de necazuri! Sunt atâtea idei azi să te ajute să începi o proprie afacere, în condițiile în care au început să lipsească cu desăvârșire, ca să dau doar câteva exemple, micile atelierele de reparații, că nu mai avem pantofari, pălărieri, ceasornicari, reparatori de rame de geamuri clasice, meșteșugari în adevăratul sens al cuvântului, sau alte și alte îndeletniciri ce țin de capitolul servicii, căutate și cerute de populație tot mai mult (echipe de făcut curățenie prin locuințe, echipe de zugravi, faianțori, electricieni, echipe de grădinari și așa mai departe etc.)”, explică primarul Lucian Resmeriță.

Sute de persoane au beneficiat până acum de măsurile active ale acestui proiect european
Revenind la proiectul în sine, trebuie menționat că acesta a demarat în 25 ianuarie 2018 și are data de finalizare tocmai pe 24 ianuarie 2021, proiectul fiind derulat de către primărie în parteneriat cu Asociația Umanitară „Casa de Copii”, cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni și cu două entități din Petroșani, EuroJobs S.R.L. și Asociația CROFMPS. Obiectivul proiectului constă, cum spuneam, în reducerea marginalizării sociale în comunitatea locală, 960 de persoane din Lupeni fiind cuprinse în grupul țintă.
Până la acest moment, sute de persoane au beneficiat de măsuri integrate, cum le numește primarul Lucian Resmeriță, care ne-a spus care sunt acestea: „Sunt un set de măsuri integrate diverse, începând cu servicii de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, prin informare și consiliere profesională, acțiuni de mediere a muncii, dar și de mediere directă cu angajatorul, cursuri de formare profesională în meserii dintre cele mai căutate pe piața muncii: brutar, patisier, lucrător în morărit și preparator produse făinoase, confecționer… lista e lungă, servicii educaționale și de consiliere. Apoi, anul trecut și în acest an primăria a oferit prin intermediul acestui proiect, venind în sprijinul părinților, subvenții pentru sute de copii, aceste sume având rolul de a-i ajuta pe părinți ca să-i încurajeze pe copii să meargă frecvent la școală. Totodată se au în vedere la Clubul Copiilor și copiii pe care părinții nu-i pot supraveghea acasă, iar Liceul Teoretic Mircea Eliade asigură sprijin pentru creșterea accesului și participării la educația timpurie pentru copiii cu vârste de până la 17 ani, inclusiv vârsta aceasta. Tot acest liceu pune la dispoziția elevilor înscriși în proiect anumite programe, de genul Școală după Școală, zeci de elevi de gimnaziu dar și de la ciclul primar beneficiind până acum de astfel de programe”, a menționat în încheiere primarul Lucian Resmeriță.
Pe măsură ce acest proiect amplu se va derula în continuare, vă vom ține la curent, iar cum finalul anului este aproape, poate că data viitoare vă vom prezenta un bilanț clar al anului 2019, referitor la numărul exact de persoane care au beneficiat de fiecare dintre aceste măsuri active în parte.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter