20.11.2019,  19:13:05 | 0 comentarii | 1973 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Visul lui Dănuţ Buhăescu - aproape de a fi realizat
de Gheorghe OLTEANU

Subiectul acestui articol mi-a venit după ce, ieri dimineață, doamna Adriana Nedelcu de la Centrul de Îngrijire și Asistență Uricani, fostul spital, cum îl știu locuitorii orașului, a ieșit din biroul primarului Dănuț Buhăescu. Doamna este contabil la instituția amintită și venise la dumnealui cu o problemă care nu suferea amânare.

Vizita doamnei contabil
l-a făcut pe primar să-și amintească de faptul că, în 3 decembrie, va avea loc inaugurarea oficială a acestui centru. A cărui înființare - fiindcă vorbim de perioada de timp de dinainte ca el să fi fost predat, pentru continuarea investițiilor și spre administrare, Consiliului Județean Hunedoara, și când se numea Centru de Primiri-Urgențe sau spital, cum am mai zis înainte - i se datorează, indiscutabil, lui Dănuț Buhăescu. Centrul care, din punctul de vedere al angajărilor și al numărului de persoane îngrijite, va funcționa etapizat, până când va ajunge la capacitatea maximă, se află în corpul „B” al clădirii. 

Cheltuielile legate
de tot ceea ce se face în acest  corp „B” al clădirii sunt suportate de către Consiliul Județean Hunedoara, în sarcina Consiliului Local al orașului Uricani rămânând numai costurile legate de corpul „A” al imobilului. Respectiv, ceea ce ține de partea de urgență, de centrul de permanență, ambulatoriul de specialitate și spațiile comune pentru medicii de familie, cabinetele fiind ale medicilor care lucrează în ele. Tot primăria uricăneană va suporta costurile cu personalul auxiliar, cu întreținerea și reparațiile. 

Realizarea
Centrului de Îngrijiri și Asistență este un vis mai vechi al lui Dănuț Buhăescu. Care, iată, este la doi pași de a fi împlinit după ce a avut loc intervenția serioasă a Consiliului Județean Hunedoara. Este de înțeles, așadar, de ce primarul uricănean îi mulțumește, în mod deosebit, pentru implicare, domnului Bobora, președintele CJH. Dar și domnului ing. Costel Avram, care, spune Dănuț Buhăescu, „după ce a devenit manager al județului Hunedoara, a grăbit considerabil realizarea centrului”. „Altfel, a completat primarul, mai aveam de așteptat până cine știe când”. 

Cum e și firesc,
Dănuț Buhăescu nu i-a uitat pe colaboratorii lui din consiliul local uricănean. „Îi mulțumesc Consiliului Local Uricani – a menționat el -, pentru aprobarea sumelor de bani pe care primăria le-a alocat pentru realizarea a tot ceea ce era necesar până la preluarea centrului de către Consiliul Județean Hunedoara care a continuat investițiile de aici”. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că mi-a fost dat să trăiesc împlinirea acestui vis frumos”, a spus, în încheiere, primarul Dănuț Buhăescu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter