24.11.2019,  20:35:11 | 0 comentarii | 1334 vizualizari
File din cronica neagră a Vulcanului
de Marian BOBOC

Deschidem ediția de azi a „ZVJ” cu o faptă infracțională întâmplată la Vulcan și consemnată de colegul Ghiță Olteanu. Incitat de acesta, am reținut câteva fapte întâmplate la Vulcan în urmă cu 96 de ani, în 1923, din volumul cu titlul provizoriu „Panamale, hoţii, tâlhării, jafuri, spargeri, hold-up-uri, dezertări, delapidări, falsificări, înjunghieri, scandaluri, atacuri banditeşti, escrocherii, violuri, omoruri şi tentative de crime”, carte la care lucrez de câțiva ani. Chiar dacă faptele de mai jos sunt prescrise, acestea vor rămâne vii în cronica neagră a Vulcanului. (Marian BOBOC)

Atac la lada cu... ghete
Când agentul comercial N. Schwarcz al firmei Roth Heinrich, cu sediul în Oradea Mare, se reîntorcea cu trăsura, în ziua de 24 aprilie, de la Vulcan spre Petroşani, i s-a furat lada, ce era legată la partea dinapoi a trăsurii. Lada conţinea ghete, în valoare de 35.000 de lei. Ajuns în Petroşani, a raportat întâmplarea poliţiei. Poliţia a procedat, de urgenţă, la cercetare. Lada a fost găsit la un vizitiu din Vulcan. Agentul comercial şi-a luat lada înapoi.. 
Prin fereastra lui Vild
În noaptea de 15-16 iulie, necunoscuţi făcători de rele, introducându-se pe o fereastră, pe care au găsit-o deschisă, în casa lui Vild Mihai din comuna Vulcan, i-au furat acestuia obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 20.000 de lei. Poliţia a pornit cercetările.

Atac la ştofă cu chei falşe
În noaptea de 16 spre 17 octombrie, un hoţ, care a intrat cu chei falşe în atelierul croitorului Prezhemar Abraham, din comuna Vulcan, a furat ştofă şi haine în valoare de 12.500 de lei.
Hoţul a fost prins în comuna Aninoasa, unde vindea ştofa furată, fiind transferat de jandarmii postului Aninoasa la postul Vulcan. Acolo a mărturisit în întregime comiterea furtului. S-au recuperat toate obiectele furate, care au fost predate, cu forme legale, păgubaşului.

Un evadat sparge prăvălia lui Mokiovici&Ştein
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, prin spargerea unui zid de la prăvălia comercianţilor Mokiovici&Ştein Rudolf, din comuna Vulcan, s-au furat diferite pânzeturi şi un cojocel din piele neagră, în valoare totală de 14.000 de lei. Bănuielile planează asupra individului Ilie Petre, din comuna Paroşeni, evadat de la Parchetul Tribunalului Deva.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter