24.11.2019,  20:40:54 | 0 comentarii | 955 vizualizari
Premieră pentru turismul hunedorean / Turiștii care vor veni în Straja cu mașini electrice, vor avea unde încărca bateriile
de Corneliu BRAN

Grație administrației publice locale, infrastructura turismului lupenean e pe cale să stabilească o nouă premieră pentru ceea ce ține de turismul hunedorean și, implicit, din Valea Jiului.

De la primarul Lucian Resmeriță am aflat că la Baza de Agrement de la poalele Stațiunii Straja-Vâlcan din Lupeni, locul de unde pleacă telegondola, primăria va pune în funcțiune cât de curând o „priză de încărcare pentru mașinile electrice”.
„Chiar dacă încă în Lupeni și în Vale nu avem înregistrate prea multe astfel de mașini, chiar nici una în cazul municipiului nostru, aceste autovehicule înseamnă viitorul pentru acest mijloc de deplasare. Din cauza gradului de poluare tot mai accentuat, printre măsurile de prevenire ale poluării sunt și aceste mașini electrice, care, în timp, vor înlocui mașinile clasice ce funcționează pe benzină sau motorină. Ca atare, fiindcă Stațiunea Straja tinde să ajungă de la an la an la un nivel foarte înalt din punct de vedere al infrastructurii, ne-am gândit că un asemenea loc unde să se poată încărca bateriile de la mașinile electrice este necesar. Să nu mai spun și de faptul că venind de peste tot din țară și din străinătate, într-un număr tot mai ridicat de la an la an, vor exista și astfel de turiști care dețin deja mașini electrice. Unii poate încă n-au ajuns în Straja și din această cauză. Într-un viitor apropiat vor beneficia de această facilitate”, a menționat edilul lupenean.
Iată că, după telegondolă și modernizarea drumului spre stațiune, după lungul proces de  amenajare de noi pârtii de schi și de instalații pe cablu, care pot duce schiorul până în Vârful Straja, de unde să coboare apoi pe schiuri zeci de kilometri pe unele dintre cele mai bune pârtii din țară, după ce Apa Serv și consiliul județean au rezolvat cu canalizarea în stațiune și la anul o vor face și cu apa potabilă și după multitudinea de investiții private în Straja proiectele bune și inedite continuă, ridicând astfel de la an la an rangul stațiunii din vestul Văii Jiului. Cu adevărat investiții și idei demne de „regina stațiunilor hunedorene”, cum au denumit Straja turiștii și iubitorii de munte, nu neapărat noi, presa.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter