02.12.2019,  20:16:01 | 0 comentarii | 167 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În buna organizare a Primăriei Petroșani, / Mii de cetăţeni au sărbătorit 101 ani de la Marea Unire
de Corneliu BRAN

Ca de fiecare dată Primăria și Consiliul Local Petroșani au organizat cum se cuvine manifestarea din Parcul Central, dedicată Zilei Naționale a României. Ca niciodată în ultimii cinci ani, poporul a fost „câtă frunză, câtă iarbă” în parc, cu tot frigul de afară, unde termometrul arăta la ora începerii evenimentului, 11,00,  doar vreo două grade cu plus. Un semn arătat de cetățeni foarte clar că așteaptă aceste evenimente în aer liber, iar de 1 Decembrie cu atât mai mult.

Tricolor peste tot, inclusiv în suflete
Copiii au fost din nou la înălțime. Fie că vorbim de prichindei de grădiniță sau de clasa I, fie că vorbim de elevi de gimnaziu, ei au reușit cu mult talent să mențină buna dispoziție în parc, cântecele lor patriotice sau folclorice încântând din plin asistența. Și dacă în alți ani vedeam mai puțini copii la manifestația dedicată Marii Uniri și Zilei Naționale, anul acesta chiar au fost, mulți veniți alături de părinți sau bunici și curioși să vadă ce se întâmplă în această zi de mare sărbătoare. Am mai remarcat că peste tot unde te uitai vedeai Tricolorul! Pe stâlpi, ornamente tricolore, pe cupola din mijlocul parcului și unde s-au ținut festivitățile și programul artistic pregătit de elevi, străjuia maiestuos Tricolorul, în mâinile copiilor și adulților stăteau stegulețe tricolore împărțite din partea primăriei, iar pe piepturile oamenilor, de asemenea, era prins Tricolorul! Da, o atmosferă și o imagine de Români.

„La Mulți Ani, Române!”
s-a auzit duminică în parc preț de câteva ore, o urare atât de simplă, dar atât de plină de substanță. Oamenii se întâlneau și se salutau în acest mod, și se bucurau unii de alții de parcă nu s-ar mai fi văzut de cine știe când. În ochii și glasurile unora se putea citi acele emoții care apar la zile mari, cum a fost și cea de 1 Decembrie, la 101 ani de la înfăptuirea „României Dodoloațe”.

Fasolica și cârnații 
În părțile laterale ale parcului freamătul era la fel de mare ca și în centru. Asta pentru că oamenii mergeau și veneau, un du-te vino permanent spre fasolea „magică” gătită la cazan și atât de gustoasă, alături de cârnații tradiționali, ăștia din urmă pentru cei care nu postesc. Da, peste 2.000 de porții de mâncare au fost puse la bătaie de administrația locală, iar aceste porții au trecut în câteva ceasuri mai ceva ca… pâinea caldă de la brutăriile de cartier de pe vremuri. Alături de câteun ceai fierbinte, oamenii savurau, răsfirați pe toate aleile și băncile parcului, mâncarea tradițională de 1 Decembrie, mâncare neaoșă românească și de care în toată Europa numai Românii știu să se bucure de ea de Ziua Națională, indiferent că trăiesc în țară sau în străinătate.

Despre „cârcotași” numai de bine…
Împreună cu copiii au cântat și s-au simțit bine toți cei care au vrut. Mofturoșii, că sunt și din ăștia, au stat ce au stat și după vreun sfert de ceas au plecat spre case, supărați probabil că s-au „deranjat” să vină în parc pe o vreme însorită, dar foarte rece. Acestor oameni probabil că nimic nu ar ajunge, oricâte s-ar face, orice s-ar pune la bătaie tot n-ar fi suficient. Să-i lăsăm în plata Domnului, că la omul posac și ursuz nici boii nu trag și să ne aplecăm puțin spre cei care s-au simțit cu adevărat fericiți.

Toma Sfetcu
este unul dintre miile de petroșeneni ce s-au bucurat duminică. A venit acasă tocmai din Spania ca să fie alături de familie de Ziua României. „Mi-a fost foarte dor de casă, de Petroșani, de familie și prieteni și mi-am zis că las tot și trag o fugă de câteva zile, dar să prind și 1 Decembrie. Pentru mine această zi este acum și Ziua Națională și Crăciunul și Anul Nou (că voi lucra de sărbători), astfel că mă bucur de această zi importantă alături de cei dragi. La Mulți Ani, Români, La Mulți Ani, România mea dragă”, a ținut să transmită petroșeneanul.
La fel de bucuroasă am întâlnit-o și pe…

… Viorica Casapu:
„Vin an de an în parc alături de familie, vecini și prieteni. Ne bucurăm că anul acesta e foarte multă lume și atmosfera este una cu adevărat de sărbătoare. Păcat că e mai rece, dar ne încălzim cu un ceai fierbinte și cu cântecele astea faine. Vreau să spun și eu La Mulți Ani tuturor Românilor noștri și să dea Dumnezeu să avem sănătate. Că dacă este sănătate, le ducem încet pe toate!”.

Rodica Albu Mateescu,
o tânără ce studiază la Cluj-Napoca, dorind să ajungă avocat, ne-a întrebat în primul rând la ce ziar scriem. „Ah, ZVJ, urmăresc pe internet ziarul, ca să aflu mereu ce se întâmplă prin Vale. Da, mă simt foarte bine și sunt împreună cu prietenul meu din Cluj, Robert. Este frumos și îmi pare bine să văd că și petroșenenii mei sunt în număr mare la aceste festivități de Ziua Națională. Este frumos ce se întâmplă azi la Petroșani și mă bucur că am venit acasă să pot fi și eu alături de petroșenenii mei. La Mulți Ani de ziua tuturor Românilor!”, ne-a declarat studenta. „E frumos aici și pentru mine e o surpriză plăcută ceea ce văd și ceea ce ascult. La Mulți Ani!”, ne-a urat și prietenul Rodicăi din Cluj.

Politicienii locali n-au mai ținut cont de culorile politice
Față de anii trecuți „taberele politice” din „parlamentul local” au stat mai împreună. Am putut vedea consilieri de la toate partidele, fie de la „galbeni”, PNL, fie de la „roșii”, PSD, stând împreună, printre ei și consilieri de la ALDE, sau oameni care fac politică acum în USR, în Pro România, în Mișcarea Populară, ori în PRM. Așa e și normal să fie, deoarece politica n-ar trebui să dezbine oamenii și să-i învrăjbească, una e lupta politică, alta înseamnă comunitatea locală și conviețuirea între cetățeni, totul pentru binele tuturor nu doar al unui partid sau altuia. Fiind Ziua Națională, cu atât mai mult. Iată că se poate și e un început. Cei de la „centru”, indiferent din ce formațiune politică fac parte, ar trebui să urmeze aceste exemple din teritoriu și să nu mai înnegrească cu venin și evenimente de prim rang, cum sunt cele dedicate României și Românilor, totul începând cu președintele țării și continuând cu toți liderii de partide și guvernanți.

O poză cu primarul
Înainte de a încheia aceste rânduri, trebuie să subliniem și prezența la eveniment a primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. Însoțit de soția sa, Monica, și de cei doi copii minunați, edilul petroșenean a fost bine dispus și s-a întreținut pe toată durata cu toți consilierii prezenți, cu colegul de partid Adrian David, venit de la Deva să fie prezent în Valea Jiului natală, dar și cu numeroși cetățeni care pe deasupra au ținut să facă poze cu primarul.

Cuvântul primarului: scurt și cuprinzător
În mesajul adresat cetățenilor, primarul Petroșaniului a fost scurt la vorbă dar a punctat cam tot ce trebuie spus de Ziua Națională: „1 Decembrie – Ziua României și a tuturor Românilor este ziua în care spiritul Națiunii Române ne poartă cu mândrie prin galeriile istoriei. Este ziua în care Istoria Neamului Românesc îmbracă veșmântul sărbătorii și al aprecierii celor care au luptat pentru identitatea noastră națională. La ceas de mare sărbătoare, vă invit, dragi cetățeni ai Petroșaniului și ai Văii Jiului, să ne aducem aminte de momentele de glorie ale înaintașilor noștri, iar noi, urmându-le exemplul, să fim uniți și puternici asemeni tuturor celor care au scris glorioasa carte de istorie a identității noastre naționale!
Tuturor, vă doresc o zi de 1 Decembrie înălțătoare, solemnă, multă sănătate, bucurie și ani mulți și fericiți, înainte!
La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Români!.

Forțele de ordine – la datorie
Menționăm și aportul celor de la poliția municipiului, poliția locală și jandarmerie, care au asigurat liniștea și ordinea publică. Nu că ar fi fost nevoie de poliție pentru vreun scandalagiu sau bătăuș, dar prezența forțelor de ordine a adus acea liniște pentru toți copiii și, mai ales, pentru toți părinții lor. Într-un ceas și jumătate cât ZVJ a fost prezent în parc, n-am sesizat nici măcar un act nesăbuit al vreunuia. Ăsta este iar un semn de normalitate și ar fi bine ca mereu să fie tot așa. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter