03.12.2019,  19:33:19 | 0 comentarii | 641 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Să vedem cât îi ține… / „Pieţarii” – la control
de Corneliu BRAN

Administrația Piețelor și Poliția Locală Petroșani, ambele din cadrul primăriei din localitate, au efectuat marți, 3 decembrie, o acțiune amplă de control în Piața Centrală. 

Marțea - neagră pentru unii, veselă pentru piețarii onești
A fost o zi de marți neagră pentru destui comercianți din piață, care au fost găsiți în neregulă din mai multe aspecte. Unii, la sosirea polițiștilor locali, văzând că e control „pe bune” au șters-o englezește, lăsând și marfă și tot de frica amenzii. Alții au plecat cu marfă cu tot, strângându-și iute în sacoșe marfa. Totuși, nici asta n-a ținut deoarece strategia polițiștilor locali a dat roade și au fost prinși în afara pieței, sau, chiar în piață. Unde, unii, cu mult tupeu, după ce au văzut că au plecat cei din control, s-au reîntors. Surpriza a fost că după un timp destul de scurt s-au trezit din nou cu polițiștii locali pe cap.
Trebuie însă spus că cei mai mulți comercianți au fost găsiți cu documentele și marfa în regulă, dar și cu etichetele pe produse, semn că se poate! Deci, haideți să nu-i băgăm pe toți în aceiași oală, că sunt și oameni destui onești, care vând civilizat și corect și care nu-ți bagă mâna în buzunar cum s-ar zice. Și nu unul, doi, sau trei, ci foarte mulți. De asta ne-am convins ca și jurnaliști la fața locului.

Nereguli frecvente
Dar să vedem cu toții care au fost neregulile cele mai întâlnite și pentru asta am apelat ulterior controlului la șeful Biroului Ordine Publică și Pază din cadrul Poliției Locale Petroșani, Gheorghe Bacriș, cel care a condus practic pe teren acțiunea de marți, fiind coordonat permanent de către șeful Poliției Locale, Nicolae Stăncioi. Trebuie spus să au beneficiat de un plan de bătaie riguros întocmit de primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi, la propunerea viceprimarului Florin Nicolae (fost ofițer și comandant de poliție) și de sprijinul șefului Administrației Piețelor, Sorin Crețu. Ca o paranteză, am spus toate astea ca să vă dați seama că s-a pus marți la cale - și va urma cel puțin o săptămână – o acțiune concentrată și nu trântită din avion la plezneală, acțiune ce s-a dovedit eficientă și care ajută foarte mult cumpărătorii ca să nu mai fie trișați de toți neaveniții!
„La această acțiune am participat cu un număr de 5 polițiști locali, plus cam tot atâți oameni din cadrul personalului pieței, în frunte cu șeful piețelor, Sorin Crețu. Au fost verificate patru societăți comerciale și un număr de 21 de producători agricoli. Principalele nereguli găsite în urma controlului sunt: lipsa buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, o problemă foarte gravă care aduce mari prejudicii clientului; lipsa vizelor anuale pe certificatul de producător; neetichetarea produselor comercializate, conform legislației în vigoare; comercializarea laptelui în recipiente neconforme cu prevederile legale (aici chiar am găsit și sticle de plastic murdare!)”, a menționat, pentru ZVJ, Gheorghe Bacriș. 

6 sancțiuni contravenționale 
„Au fost aplicate un număr de 6 sancțiuni contravenționale conform HCL 144 din 2015, privind Regulamentul de Organizare și Funcționare al Piețelor. Pe de altă parte, cu fiecare comerciant verificat s-a stat și de vorbă și a fost înștiințat de noile reglementări și de ceea ce ține de comercializarea în piețe a produselor. Având în vedere apropiatele sărbători de iarnă, Poliția Locală Petroșani informează că astfel de acțiuni de prevenire și control vor continua mai puternic în perioada următoare, atât în Piața Centrală, cât și în Piața Dacia din Aeroport”, ne-a informat la final șeful Poliției Locale Petroșani, Nicolae Stăncioi.

Crețu a decretat război total escrocilor și hoților
În timpul controlului l-am văzut în hala agroalimentară foarte preocupat pe șeful piețelor, Sorin Crețu. „Vă rog să nu mai țineți frunze uscate pe mese! Păi, ce-i asta? Își lasă marfa pe masă de azi pe mâine, ținând-o ocupată, iar apoi nu vine. Stau verdețurile astea cu zilele, ofilite, dar ce-i aici, depozit sau piață?”, s-a adresat unei „piețare”, aceasta dorind să-și „scutească” colega de masă care marți nu ajunsese, iar marfa rămasă de luni stătea ca vai de ea pe masă. 
Apoi, tot Sorin Crețu s-a luat de un producător, care-și întinsese sacii cu produse agricole și pe coridorul de trecere: „Este ultima oară când vă mai avertizăm verbal. Data viitoare schimbăm foaia. Vă rog respectuos să înțelegeți că e în Regulament specificat faptul că cine nu respectă culoarele de trecere prin hală, dar și afară pe platou, va fi amendat. Este chiar atât de greu să respectați treaba asta?”. După ce a pus în ordine toți producătorii și s-a convins că totul e în regulă, Sorin Crețu a oferit și ZVJ o scurtă declarație: „Este o acțiune de prevenire și control pusă la cale de către cele două servicii din primărie, respectiv poliția locală și administrația piețelor, sub coordonarea atentă a domnului primar. Vrem ca în fiecare an în apropierea sărbătorilor să facem ordine în piață și pe această linie, astfel încât petroșenenii să se simtă în piață protejați și nu escrocați! Iar această chestiune vă asigur că va fi permanentă pe tot parcursul anului, escrocii și cei ce doresc să înșele clienții nu au ce căuta în piețele din Petroșani. Declar public un război total celor ce doresc să înșele clienții și celor care nu respectă legislația și bunul simț atunci când au în față clienții. Trebuie să se știe de toată lumea: în piețele din Petroșani nu mai au ce căuta hoții și escrocii. Vom veghea atent și, alături de poliția locală, de poliția municipiului și de toate celelalte organe de control, vom pune capăt oricăror indivizi care vin în scopuri rele în piețele noastre, ori care nu doresc să respecte prevederile legilor în vigoare. Această acțiune de azi are și rolul de prevenire, vom sta de vorbă cu toți cei verificați și le vom da toate informațiile, astfel încât să nu mai fie neinformați în ceea ce privesc prevederile legale. Această acțiune va continua săptămâna aceasta, dar și cea viitoare, inclusiv toate societățile comerciale ce activează în piețele noastre vor fi verificate”.
Vom continua să urmărim activitatea pe această linie de control din piețele petroșenene. Este bine că în sfârșit parcă s-au mai dezghețat toți cei care pot asigura cu adevărat liniștea cumpărătorilor, scutindu-i de escrocii care pur și simplu le bagă mâinile în buzunare, prin furtul la cântar, prin marfă de proastă calitate cumpărată de cine știe unde și adusă drept „din grădină” și așa mai departe. Doamne, ține-le năravul!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter