08.12.2019,  20:02:07 | 0 comentarii | 295 vizualizari
De reținut! / Experienţa „diviziei” bavareze a mecanicilor în devenire de la „Leonida”
de Corneliu BRAN

Înainte de plecarea elevilor de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani în Germania, Bavaria, ca să lucreze în ateliere auto alături de angajați de-acolo, în cadrul proiectului european „Junior Talents”, am stat de vorbă cu ei și cu Camelia Paraschiv, directoarea liceului. Ne-au promis că la întoarcere vor sta din nou de vorbă cu noi pentru a ne împărtăși impresiile de-acolo. Zis și făcut…
 
Trei din patru s-ar reîntoarce în Bavaria oricând
Într-o sală ticsită cu două clase de elevi, la o oră de dirigenție comună, am stat de vorbă joia trecută cu 4 dintre cei 7 elevi ai liceului, care au participat la acest stagiu în Germania. Suntem siguri că acei colegi ai lor care le-au ascultat impresiile foarte atent se vor mobiliza și ambiționa și le va urma exemplul. 
Primul cu care am discutat a fost, de fapt, prima, singura domnișoară din grupul care a plecat în Germania:

Ana Maria Ampoițan
„A fost o experiență destul de drăguță. Am avut o echipă acolo, pentru că fiecare dintre noi a lucrat la un al service auto, în diferite localități, deci, n-am stat să lucrăm toți împreună. În echipa mea, unde am lucrat, am fost singurul român din acel service auto. Am lucrat la firma Pneuhage, o firmă de anvelope din Munchen. Am lucrat acolo la mașini foarte scumpe și pentru mine a fost o experiență destul de frumoasă. V-am spus la plecare că mie îmi plac motoarele, sau motocicletele, ca să se înțeleagă bine. N-am avut ocazia să lucrez acolo și la motoare. În schimb, am avut ocazia să lucrez la unele dintre cele mai performante modele de mașini auto din Germania și din lume, precum Audi, Mercedes, Lambourghini, Ferrari, Bentley, Rolls Royce, Mustang, Porsche și așa mai departe. Modele mai vechi, dar și super modele de ultimă generație, limuzine sau mașini de sport, mașini de oraș sau mașini de teren. Mi-a plăcut foarte mult la muncă acolo și am prins mare încredere în cunoștințele mele acumulate acasă, în capacitatea mea de a lucra și de a face față problemelor la un astfel de loc de muncă. De altfel, la plecare ei mi-au spus să mă întorc la acel atelier de câte ori este posibil, iar după ce voi termina liceul și voi da BAC-ul și voi obține diploma, să mă duc la ei să muncesc, că voi fi binevenită. Ca și țară, Germania este bine pusă la punct, iar Munchen-ul are o frumsețe aparte. Este, după părerea mea, cel mai frumos oraș și unde mi-ar place să muncesc și să trăiesc. Are un bulevard central mare și care are foarte multă verdeață, ca și tot orașul de altfel. Ei țin foarte mult la mediu, la natură. De aceea parcurile lor sunt mari, frumoase, încântătoare. Stațiile de metrou sunt foarte curate, sunt civilizați, murdărie pe jos rar vezi oriunde mergi. Pe de altă parte, e și foartă multă aglomerație. Dar te obișnuiești și cu asta, când vezi orașul și vezi ce standarde ridicate găsești în acesta”, ne-a spus Ana Maria. A urmat…

…Ionatan Acasandrei
Calm și foarte serios, ne-a povestit că abia așteaptă să se întoarcă. El a primit o ofertă de lucru foarte fermă și foarte concretă din partea service-ului auto unde a lucrat: „Acest episod din viață mie mi-a prins foarte bine. Am învățat, în primul rând, foarte multe despre roți, despre cum se centrează o roată, despre cum se desface și se remontează, despre tainele acestei meserii. Am lucrat acolo pe aproape orice tip de mașină existent în Europa, mașinile nemțești fiind însă predominante. Am lucrat într-un atelier dintr-o localitate mai mică, dar tot din Bavaria, o zonă foarte bogată. Era un atelier auto dar și vulcanizare, unde am putut să învăț totul despre mașini, motoare și roți. Nu aș putea să vă spun că nu mi-a plăcut ceva acolo. Mi-a plăcut tot! Dorul de casă și de familie a existat, dar cum se întâmplau mereu multe, am trecut ușor peste asta, că nu era timp să mă gândesc prea mult. Am primit la final o ofertă, concretă, mi-au spus că mă angajează imediat după ce termin liceul. Mi-au spus și salariul, la început voi primi 1.500 euro, cazare și mâncare gratis. Am păstrat legătura cu ei și cred că voi merge după ce termin liceul”.

Marian Măntăluță
consideră, de asemenea, că a urmat un stagiu de practică reușit.
„Am fost în Germania și a fost frumos. Eu acolo am schimbat roți într-un atelier specializat. A fost o experiență foarte frumoasă și am putut vedea pe viu ce înseamnă munca într-o țară puternic dezvoltată. Am avut ocazia să văd extrem de multe mașini puternice și hipercaruri. O să vreau să merg și la anul acolo. Am luat numărul de telefon al proprietarului acelui service din Munchen unde am lucrat. Am stabilit să păstrăm amândoi legătura. Vreau să vă spun că Munchenul este foarte mare, are 92 de service auto cu numele Pneuhage, așa mi-a spus patronul de-acolo. Ce nu mi-a plăcut, vă spun sincer, dar știu că o să mă obișnuiesc după mai multe luni de lucru acolo, că lucram de la 7,30 până la 16,00, plus o oră-două după program, dar aceste ore nu mi-au fost plătite. Asta nu mi-a prea plăcut. Și al doilea lucru ce nu mi-a plăcut a fost acela că n-am prea știut să mă gospodăresc cu banii. În primele zile am vrut și aia și aialaltă și tot așa, iar după o săptămână erau gata banii! Bine, mi-am cumpărat și niște scule și câteva chestii pe care acasă le găsești greu și foarte scump, dar, totuși, cred că altcumva trebuia să mă organizez. Pe viitor voi face altcumva, a fost și asta o învățătură de minte și o experiență din care am învățat și acest lucru. Noroc că primeam în atelier ciubuc, cel mai mare primit într-o zi fiind de 40 de euro. Altfel nu știu cum făceam să mă descurc. În orice caz o experiență frumoasă per total!”.

Cosmin Alexandru Blaga
a fost ultimul dintre cei intervievați.
„A fost o experiență reușită. Nu mă așteptam să fiu așa de bine primit la service-ul din apropiere de Munchen, cam la 50 de kilometri de capitala Bavariei. După ce aș termina liceul am primit de la cei de-acolo o ofertă să merg să muncesc, dar eu nu cred că voi merge deoarece mi se pare că tot mai bine e acasă, iar salariu mi se pare destul de mic raportat la volumul de muncă și la responsabilități. Prea multă muncă și responsabilitate și prea puțini bani. Banii ăștia pot fi câștigați și acasă, chiar dacă volumul e mare de muncă și aici, măcar ești acasă. Așa văd eu lucrurile. Dar experiența, repet, a fost una foarte frumoasă și am avut ce învăța din ea”. Ne-a povestit Cosmin.

În loc de concluzie
Faptul că toți elevii, mecanici în devenire, au primit oferte de angajare, după ce vor termina școala, arată calitatea actului pedagogic de la „Dimitrie Leonida” și determinarea tinerilor. Experiența bavareză a acestor tineri este una care poate da plus valoare. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter