08.12.2019,  20:16:14 | 0 comentarii | 739 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În cadrul unui spectacol patriotic, / Primarul Iacob-Ridzi a mai decernat un titlu de Cetăţean de onoare
de Corneliu BRAN

Sâmbătă seara, în sala mare a Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani, Gheorghe Toma, prin Asociația „Sfinții Apostoli”, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Petroșani, a făcut posibilă o seară de neuitat.

O seară „cu de toate” 
Nu a fost „magic”, cum se spune pe toate posturile comerciale, a fost românește, ne-am adus aminte de eroii necunoscuți ai acestui neam, de jertfa lor, de dăruirea oamenilor simpli de a face tot ce le stă în putință pentru a păstra intactă „Grădina Maicii Domnului”. M-a impresionat până la lacrimi versul unui cântec patriotic, interpretat de Grupul „Izvorașul” din Mehedinți, prin care Maica Românie era îndemnată să nu plângă pentru că el, un soldat anonim, a oprit glonțul menit să-i sfâșie  pământul drag cu pieptul său! Programul a fost impresionant. S-a cântat Imnul României, s-au cântat colinde adevărate românești de către oaspeții din Sibiu de la Cenaclul „Lumină Lină”, s-au cântat în cinstea celor 101 ani de la Marea Unire, cântece patriotice de către oaspeții mehedințeni de la „Izvorașul. Într-un cuvânt, a fost o seară unde România, românismul a învins! O seară de neuitat pentru toți cei prezenți și ar fi bine ca acest gen de spectacole să se repete.
Manifestarea a fost onorată de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și de soția sa, Monica, de consilieri locali, de preoți din Valea Jiului, însoțiți de soții și copii, și de enoriași din parohiile lor. Nu în ultimul rând, amintim prezența Protopopului de Petroșani, părintele Petrache Crețu (de altfel, unul dintre organizatori) și a celor ce fac parte din Protopopiat. 
În cadrul evenimentului, primarul Petroșaniului i-a decernat lui Gheorghe Toma titlul de Cetățean de Onoare a Petroșaniului.
Încheiem prin a mai spune ceva. Nu de foarte multe ori am fost impresionat de astfel de evenimente. Sâmbătă am fost cu adevărat impresionat.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter