15.12.2019,  16:25:30 | 0 comentarii | 302 vizualizari
Cronica unui eveniment (ne)anunțat: „Banchetul boemilor”
de Marian BOBOC

Vineri, 13 decembrie, de la orele 17, a avut loc ultima întâlnire din acest an a boemilor, sub titlu parodic „Banchetul boemilor”. Anunțată ca o ședință obișnuită, participanții au fost uimiți să participe la un… banchet. Ba unele doamne au spus că dacă aveau cunoștință de așa ceva, se echipau și ele corespunzător. 

Nu a fost numai o petrecere, cu de-ale gurii și foalelor, ci și cu de-ale inimii și minții. Poetul Ion Hirghiduș a electrizat atmosfera prin minunatele sale poeme, pe care le-am publicat și în suplimentul ZVJ „Școală și cultură”. Tot din supliment au mai citit Dana Matei (care a tradus din poezia lui Marian Boboc), studenta basarabeană Nicoleta Andoni și cel care semnează aceste rânduri, Marian Boboc. Cu acest prilej, Aron Dumitrescu a schimbat denumirea locului de întâlnire a boemilor și consumatorilor (nu doar de cultură…), în „Făgădăul Românesc” (din Localul „Românesc”, fost… Restaurantul „Românesc”…). 
Pe lângă cei mai sus amintiți, au participat artiștii plastici Tic Mihuț (care a decorat sala) și Adrian Cerchez (care l-a cadorisit pe Cîmpeanu cu o instalație numai bună pentru avântul lui plastic), scriitorii Gheorghe Truță, Ioan Dan Bălan, Elisabeta Bogățan, Irina Boboc, Constantin Cîmpeanu, Ionela Diaconu, Adrian Jurca, Anca Ciolcă, Mariana Ghicioi, universitarii Gheorghe Urdea și Felicia Andrioni, studenta Mălina Boboc, Simona Cioploiu și Luminița Codrea și alții. Nu a fost prezent, dar a fost amintit, prozatorul Petre Braiț. De ce? Pentru că a cadorisit masa cu o sticlă de palincă, pe care Gigi Urdea a transportat-o de la Petrila, în condiții de maximă siguranță. Că tot am amintit de masă, trebuie remarcat efortul doamnelor Elvira și Cristina, care s-au ocupat de pregătitul și așezatul bucatelor în dispozitiv boem, supravegheate îndeaproape de patronul Aron Dumitrescu.
Tandemul Marinică Nănăștean (acordeon) și Alin Lup (saxofon) au conferit întâlnirii boemilor o aură de bucurie, demonstrându-și încă o dată, dacă mai era cazul, virtuozitatea și că nu ocupă întâmplător un loc de frunte (probabil locul 1) în muzichia lăutărească a Văii Jiului. Împreună, lăutari, scriitori, pictori și cititori, strânși în jurul bradului au cântat frumoase colinde. 
L-am lăsat la urmă pe Costel Avram, care și acum a dovedit că este un prieten devotat al Cenaclului „Boema”, ale cărui „lumini” le-a (re)aprins împreună cu scriitorii Văii în urmă cu aproape 3 ani. De ce l-am lăsat la urmă pe Costel Avram? Că cei din urmă vor fi cei dintâi…



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter