16.12.2019,  19:22:26 | 0 comentarii | 897 vizualizari
„Imagini suprapuse” de Ioan Dan Bălan
de Ziarul Vaii Jiului

Motto : Cine poate ierta îndrăzneala noastră, oare?

1. Se limpezeşte istoria prin noutăţi celeste:
preoţii creştini, imamii mahomedani, şamanii
 slujitorii din diverse temple adunaţi spontan
depun jurământul sacru şi rostit de ktistai
cu palmele îngropate în piatra Kogayonului
cu fruntea lipită de Cerul azuriu
răstigniţi între Oamenii de Piatră străjuitori
îndrumaţi de Zamolxes, stăpânul vieţii

2. Dumnezeu, întâiul stătător pe tronul Înaltului
aşezat între fruntariile nevăzute ale Universului
zâmbeşte binecuvântând luminos
prăbuşirea morţii în găurile negre
şi triumful luminii
El e cel care întoarce fără oprire
Ceasul Soarelui şi Ceasul Lunii

3. Un ciobănaş de câţiva ani, nevinovat
urmărind cu sufletul la gură ritualul
coboară la stână cu oi şi dulăi:
- Tată, Zamolxes e şi el copilul lui Dumnezeu?
- Ca şi tine, dragul meu!...

4. Sfinţii, amoraşii, arhanghelii din alai
aşezaţi la soare pe iarba grasă dintre flori
aşteaptă înţelegători pe coate şi şolduri
să treacă două milenii până la primul hram sortit
ori până  Atotputernicul le va acorda indulgenţe

5.Ia aminte, Poete:
preoţii, ktistaii şi sfinţii din alai
admiră înfrânaţi din culmile zimţate
dansurile dintre anotimpuri ale celor bune şi rele
unde codrul leagă păşunea de grădini populate
cu blondele care poartă coroniţe de nu-mă-uita
cu brunetele cu narcise împletite peste sâni
cu şatenele având bujori abia îmbobociţi între coapse
 toate cu flori de colţ la urechi 
cu bijuterii naturale în salbe
 toate cu conduraşi din petale multicolore
pe picioare de căprioară

6.Se aud ecourile slujbelor din surplombe
prin  piepturile goale intră puterea cuvintelor
care sunt materie şi spirit totodată
pentru fiecare ele cântăresc 21 picături de har
cuvintele pot înflori gură, urechi şi ochi
pot pune graniţă între bucurie şi tristeţe
pot pune în meditaţie pe Dumnezeu şi Zamolxes
până Kogayonul devine adevăratul
 templu celest al lumii
cu Oamenii de Piatră ca preoţi în Şurean!

7.Tu ascultă cântecele, hăruitule, admiră mişcările
celor îndrituiţi să desfăşoare tainele
 cu sutanele pe capetele descoperite
îndeamnă-i pe Cei de Sus să se înfrupte pământeşte
din ispitele create cu bună ştiinţă
gestul va limpezi prima dată istoria platoului
şi privirile, aşteptările mulţimii încă debusolate
de câte minciuni sunt aruncate între Tisa şi Mare
în pământul sfânt lăsat în paragina religiilor
când întunericul era prins în copci pe lumină…

8.Degeaba eşti, Poete, mereu în faţa Celor de Sus
mereu vei fi la braţ cu ktistaii şi sihaştrii lăsaţi la vatră
ţi se apreciază gestul de a împrăştia 
seminţele de lumină
precum ţăranul împrăştie pe ogor seminţele cerealelor
sfidând veşnic clopotele care se bat în dungă :
numai aşa se poate trece dincolo de blestemul Parcelor
numai aşa se pot sfida vecinii care taie aripile păsărilor
să nu poată sări peste gard în grădini
numai aşa trăitorii din surplombă
pot atrage atenţia ierarhilor despre minunile vieţii…

9. De ce să se plictisească Atotputernicul
în universul  mereu acelaşi pentru pământeni
în care stânga nu ştie ce face dreapta
cei de jos nu ştiu ce fac cei de sus
şi cei care nu stau niciodată cu spatele
la Puterea Supremă
se roagă Iubirii să facă ordine între stele
după rotiri şi pâlpâiri, după noi întocmiri?

10. În ultima ordonanţă de urgenţă a Cerului
se afirmă că liniştea poate însănătoşi,
se afirmă că pacea poate sătura oamenii:
de ce să se folosească cinci pâini şi doi peşti
cât timp apele Kogayonului sunt pline de păstrăvi
cît timp grâul e cât trestia 
cât timp bobul lui e cât pasărea Auşelului
de ce să transformi apa din Caana Galileii în vin
cât timp din izvoarele platoului dacic curge
 şampania spumantă a vieţii, a poeziei?

11.Ne simţim mereu bine ca rude ale lui Iisus
noi, născuţii ca şi Fiul în surplombă
(Iosif făcea foc să-i usuce scutecele
fapt care nu se putea petrece în iesle
între răsuflările umede ale animalelor…)
cu noi erau tulnicărese şi cântăreţi din frunză
fluieraşi, dubaşi, vuvari, tocari
doinitoare, bocitoare şi lăutari
fete cu glas de ciocârlii ori privighetori
şi flăcăi care hăuleau peste mai multe hotare
erau cei cu convingerea că răsăritul 
se revărsa cu lumină sclipitoare în apus
erau cei care ştiau că suflet în sufletul neamului
 punea fiecare  greutate de 21 de grame…

12. Cu picioarele goale se simte lesne
 puterea pământului
cu anafură şi vin se gustă
puterea cerului
şi rugăciunea schimnicului transformă Kogayonul
în adevăratul,  potrivitul templu celest
pentru Zamolxes, pentru Iisus, pentru Cel de Sus 
până când noi, vieţuitorii de aici, de acolo
vom aduna har întru propria încredere –
încrederea poporului în Naştere, în Renaştere!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter