08.01.2020,  19:10:11 | 0 comentarii | 1097 vizualizari
Încă cu gândul la primul loc / Inter Petrila se întărește
de Loredana JUGLEA

Chiar dacă nu a avut o primă parte de campionat așa cum se întâmpla în alte sezoane, antrenorul Adi Câmpean este optimist și mulțumit de locul al cincilea, pe care îl ocupă Inter. 

Când tinerii înțeleg
Inter Petrila are toate șansele să intre în play-off, un play-off care, la un moment dat, părea îndepărtat. Mai mult, în această pauză echipa sa se va întări. „Vom încerca să mai aducem 2-3 jucători, ținând cont de faptul că avem jucătorii care ne pleacă la muncă în străinătate. Din punctul meu de vedere, prima parte a sezonului a fost foarte bine. Suntem pe un loc care ne duce în play-off și, de fapt, acesta e și obiectivul pe care îl avem. Ca plusuri, mă bucur pentru cei tineri care au înțeles că se poate să ai rezultate dacă ești serios și corect. Când nu am făcut asta ne-a costat rezultatul", a punctat antrenorul.

Mulți au fost…
Mulți dintre jucătorii de bază ai Interului au ales alte angajamente, vreo patru sunt titulari în echipa Jiului.
„Am pierdut destul de mulți, pentru o competiție de acest nivel, și spun asta pentru că e foarte greu să găsești jucători. Dar la noi e o plăcere să jucăm, pentru că majoritatea suntem jucători localnici, din Petrila și Lonea. Încă nu sunt sigur ce șanse mai avem la primul loc. Mai sunt 4 etape după care vom vedea dacă vom lupta la locul 1 sau pentru  locul 7, să fac așa o glumă. Evident că mereu ne vom dori primul loc. Șanse la locul 1 vor avea toate echipele calificate în play off și m-aș bucura să fie o echipă din Vale care să si promoveze în liga a treia".

Ritm alert, efort mare
Jucătorii Interului fac față cu greu ritmului din campionat având în vedere faptul că majoritatea lucrează.
„Greu facem față, și aici mă refer la plecările jucătorilor în străinătate, la locurile de muncă, nu la oboseala cauzată de meciuri și că am jucat mai multe etape. Ați văzut și dumneavoastră traseul nostru și în campionat, unde am ajuns la un moment dat și pe locul 1, și în Cupa României, unde am trecut 2 tururi și ne-am oprit în al treilea. Destul de bine zic eu", a conchis tehnicianul.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227








Publicitate
Newsletter