16.01.2020,  18:39:49 | 2 comentarii | 5747 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Omul sfinţeşte locul! / Renaşte Cabana Căprişoara, bijuteria de ieri (şi de mâine) a turismului vulcănean
de Ziarul Vaii Jiului

Emblematică în mintea celor deja trecuţi de prima tinereţe, Cabana „Căprişoara” n-a avut prea mult noroc din 1990 până de curând. După diverse experimente, frumoasa cabană la care părinţii şi bunicii tinerilor vulcăneni de astăzi au petrecut clipe de neuitat ajunsese, în 2016, o ruină. A fost momentul în care, inspirată fiind, administraţia locală a decis că e mai bine ca, având şi resursele necesare la dispoziţie, un investitor privat să revitalizeze acest loc de vis. Nu doar cabana, ci întreg arealul de poveste. La trei ani distanţă, Căprişoara a înghiţit 1.600.000 de lei şi tot ar mai fi nevoie de 300.000 de euro pentru ca, aşa cum îşi doreşte omul de afaceri Claudiu Frumoca, locul să redevină o bază de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, dar la standarde actuale, moderne. 

„Căprişoara” revine la lumină
De doi ani de zile îi tot dăm târcoale lui Claudiu Frumoca, rugându-l să ne povestească despre investiția pe care a început-o la Cabana „Căprișoara”, pe care a concesionat-o pentru o perioadă de 10 ani. Timp de 3 ani a tot băgat bani pentru a pune pe picioare o afacere aici. Abia iarna aceasta a putut organiza primul eveniment în locația respectivă, care în momentul de față se află în curs de autorizare pentru a funcţiona la capacitate deplină (inclusiv pe partea de cazare). Cu toate că nu a refuzat un reportaj pentru „Ziarul Văii Jiului”, a tot amânat momentul, pentru că mereu mai avea ceva de făcut. „După aceea mai vorbim”, spunea el, insistând că vom ajunge să vorbim despre investiție atunci când el, în primul rând, va fi cât de cât mulțumit.
Vulcanul are telegondolă, o stațiune turistică în devenire, și extrem de puține locuri de cazare. Nici măcar unul cotat la peste 3 stele. Vulcanul este momentan doar loc de tranzit între Straja - Lupeni și Parâng – Petroșani, pentru că nu are nici măcar o singură locație turistică interesantă pentru turiști. Acest lucru este pe cale să se schimbe, pentru că la Cabana „Căprișoara” se întâmplă numai lucruri bune. Acum trei  ani, când a preluat Căprișoara în administrare, Claudiu Frumoca știa în ce se bagă, câte investiții are de făcut, dar nu se gândea că vor trece chiar trei ani până când va face primul eveniment aici. Timp de 3 ani a cheltuit în permanență și a scos cabana din mucegai, rugină și putregai, făcând-o nu doar locuibilă, ci extrem de atractivă din punct de vedere turistic în zonă, având avantaje pe care nu le are nicio altă cabană la momentul actual în Valea Jiului. 1.600.000 de lei a cheltuit până acum omul de afaceri din dorința de a face treabă în domeniul turistic la Vulcan.

„Nu pleacă nimeni cu banii în Rai. Noi investim pentru comunitate, pentru copiii noștri, pentru că și Vulcanul are nevoie de investiții în turism, să rămână ceva după noi”
Astfel a răspuns Claudiu Frumoca atunci când l-am întrebat de ce a făcut această investiție, una pe termen foarte lung, ce are el de câștigat de pe urma ei. Vorbele lui nu sunt doar așa, ca să impresioneze. Omul locuiește și acum cu familia într-un apartament de două camere, la etajul 4 al unui bloc din Petroșani, moștenit de la părinți. Toți banii pe care i-a făcut din fotbal i-a investit în afaceri în construcții, iar banii din afaceri i-a reinvestit acum în acest proiect turistic. Cabana „Căprișoara” a fost pentru el testul pe care încă îl are de trecut pentru a-și dovedi că poate să facă diferenţa în turismul din Valea Jiului.
Cabana a concesionat-o pe o perioadă de 10 ani, mai are 7 la dispoziție să se folosească de acest obiectiv la care încă lucrează. Dar pentru el cabana nu este doar un capriciu, este o ambiție. Însă nu poți să bagi toți banii pe care îi ai într-o afacere pe care o ai în administrare doar 10 ani. Orice tip de investiție de acest calibru se realizează doar dacă investitorul are în administrare locația pentru cel puțin 49 de ani, cum permite legea. Nu poate investi la nesfârșit ca, după 10 ani, să vină cineva să-i sufle de sub nas toată truda. 
„Eu promit solemn vulcănenilor că aici, la Căprișoara, va fi cel mai frumos complex turistic din Vale. Le dau cuvântul meu. Am reușit să facem ceva frumos. Dar nu trebuie să fie doar frumos, trebuie să fie extraordinar. Turiștii să afle că există și Pasul Vâlcan între Parâng și Straja. Mai este mult de investit, și vreau să continui să bag bani la Căprișoara”, spune investitorul.

Ce a fost și ce a ajuns „Căprișoara”
Cabana „Căprișoara” se află la 2 km de Vulcan, pe drumul spre Pasul Vâlcan. Ultima porţiune de drum, înainte de a ajunge la cabană, nu este asfaltată, dar este întreținută periodic de administratorul Frumoca. 

„Dacă tot am firmă de construcții și utilaje, bineînțeles că periodic cilindrez drumul, îl întrețin, că este și în interesul meu. Drumul aparține acum Termocentralei Paroșeni, dar ar fi mai ușor pentru toată lumea ca el să treacă în administrarea primăriei, să poată fi amenajat corespunzător”, spune investitorul.
Cabana era în stare avansată de degradare, cu infiltrații vizibile, rugină, mucegai. A fost reabilitată complet, s-a reamenajat curtea interioară, s-a instalat un gard nou, au fost create terase, terenuri de sport, loc de joacă, au fost turnate șape de nivelare, s-au refăcut tencuieli, reţele electrice şi sanitare. 
„În afară de zidurile construite propriu-zis, totul a trebuit refăcut și modernizat, asta dacă ne referim doar la cabană în sine. În curte am reamenajat totul. Acum este cu totul altceva, numai cine știe cabana înainte și vede ce s-a realizat acum îşi dă seama cât s-a investit aici”, explică Frumoca.

Camere noi, cu băi proprii
La început, în cabană erau doar două camere ce puteau fi utilizate, prevăzute cu băi proprii. Acum sunt 16 camere, dintre care 8 date în folosință și alte 8 în curs de amenajare. Primele 8 camere, de la etajul I, au fost recompartimentate pentru a fi accesorizate cu băi, pentru că înainte cabana avea o singură baie, pe hol. Camerele au mobilier și dotări complet noi, și pot acomoda familii cu copii, cupluri, chiar și tabere.
„Gândiți-vă că aici, pentru a face baie în fiecare cameră, nu aveam sistemul de instalații. Am refăcut cu totul sistemul sanitar, sistemul electric, tencuieli, am vopsit. Am înlocuit mobilă, uși, tot. A fost muncă titanică și am avut parte de provocări multe pentru că toate camerele erau mici, și acum sunt mai mici, dar mult mai utile, cu confort sporit”, explică investitorul. 
La etajul II vor fi realizate camere mari, spațioase, la un confort ridicat. Lucrările au început, dar sunt momentan sistate până ce se vor finaliza intervențiile necesare pentru înlocuirea acoperișului. 

Restaurant și bucătărie proprii, terasă, loc de joacă, teren de sport
Momentan, cabana este deschisă doar pentru evenimente. Claudiu Frumoca spune că atunci când va da drumul întregii activități turistice, vrea să determine turistul să își dorească să nu mai plece. După trei ani la Cabana Căprișoara s-a realizat și primul eveniment, Revelionul 2019-2020. Localul este în curs de autorizare, iar după ce va fi autorizat va oferi servicii complete. 
Bucătăria este complet modernizată, utilată, iar restaurantul are o capacitate de 100 de locuri. Încălzirea în restaurant este realizată prin pardoseală, fiind instalate două centrale care să deservească cabana. 
Terasa reamenajată a localului are o capacitate de 200 de persoane, fiind prevăzută cu două zone de grill. Lângă terasă a fost amenajat un loc de joacă pentru copii, de 280 mp, cu covor gumat, și un teren de sport multifuncțional, cimentat, pe care a fost turnată șapă, și pe care se va transforma în teren sintetic. Niciunde în Valea Jiului nu există un local care să aibă atât loc de joacă cât și teren de sport amenajate. 

Investiții în curs de realizare
„Vreau, și sper să pot, să am susținerea consiliului local, să realizez aici ceva minunat. Dar, în primul rând, vreau să am siguranța că nu îmi pierd investiția, siguranță pe care acum nu o am. Am fost testat, pe bună dreptate, și am dovedit că pot să fac treabă, timp de trei ani doar am cheltuit cu această cabană. Am în administrare cabana doar pentru o perioadă de 10 ani. Nu vreau să bag bani, timp, idei, nervi, dacă există pericolul să pierd investiția după 10 ani. Am dovedit prin investițiile pe care le-am realizat că sunt un om de afaceri de cuvânt și vreau să dovedesc și în continuare. Vreau susținerea comunității, și promit în schimb un complex turistic de invidiat”, aceasta este angajamentul investitorului. Planurile lui sunt frumoase, fezabile, de dorit pentru Vulcan. Pe lângă investițiile în mâna de muncă și materiale, au fost cheltuiți timp de trei ani bani frumoși cu întreținerea, curățenia, paza cabanei. 
În cel mai scurt timp, Claudiu Frumoca va investi 300.000 de lei pentru reabilitarea acoperișului. De asemenea, va fi înlocuită fosa veche cu una nouă, de capacitate mai mare. Sunt următoarele investiții pe care are de gând să le facă. Urmează apoi realizarea unui parc de aventură pe o suprafață de 400 mp, o păstrăvărie care să alimenteze cu pește proaspăt restaurantul cabanei, dar și o cramă unicat, într-un fost puț de mină. În cabană vor fi amenajate o zonă SPA și o cameră de divertisment. Investitorul vrea să achiziționeze vara aceasta biciclete mountain bike și ATV-uri pentru distracție outdoor. 

Nu vă ascundem...
...faptul că unul dintre motivele pentru care am decis să prezentăm, în rândurile de mai sus, investiţia de la Cabana „Căprişoara”, este acela că, aşa cum spunea şi Claudiu Frumoca, omul de afaceri are acum nevoie de sprijinul administraţiei publice locale. A investit, lucru necontestat de nimeni. Dar, pentru a avea siguranţa că va recupera banii pe care deja i-a alocat acestei cabane, dar şi pe cei care vor urma, ar fi necesar (şi oportun, am adăuga noi) ca administraţia locală să intervină atât prin modenizarea căii de acces, cât şi prin prelungirea perioadei pentru care Claudiu Frumoca va avea acest obiectiv în administrare. Ceea ce nu-i greu de realizat.
Alina PIPAN
Cătălin DOCEA


Comentarii articol (2 )

#1 GHEORGHE DIN VULCAN17.01.2020,  10:57:51
Felicitari pentru articol.Mult succes domnule Claudiu.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter