21.01.2020,  23:14:44 | 0 comentarii | 434 vizualizari
Pentru că au depozitat necontrolat, / Au plătit 15.630 lei
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

• Bilanțul pe 2019 al Protecției Mediului Petroșani 

Vă prezentăm bilanțul activității pe anul 2019 al celor trei persoane din Compartimentul Protecția Mediului Petroșani, comunicat de șeful acestui compartiment din cadrul Poliției Locale Petroșani, Arthur Ambruș.

146 cereri de toaletări și tăieri de arbori 
Referitor la petiții și toaletări de arbori pe raza municipiului, Ambruș ne-a comunicat: „În cursul anului 2019 compartimentul protecţia mediului şi-a desfaşurat activitatea în conformitate cu atribuţiile ce-i revin din Legea nr.155/2011 a Poliţiei Locale, cu un efectiv de 3 persoane. Dacă ar fi să începem cu cifre clare, anul trecut au fost soluţionate 80 de petiții și sesizări, precum și onorate un număr de 146 de cereri de toaletări și de tăieri arbori ce prezentau un risc de producere de pagube sau accidente din cauza vârstei sau a uscării lor. În ceea ce privește obligativitatea întocmirii și transmiterii raportărilor lunare către Agenția de Protecția Mediului Deva și București, o activitate lunară a compartimentului nostru, s-au întocmit raportările lunare către Agenția Pentru Protecția Mediului Deva privind cantitățile de deșeuri municipale și DEEE colectate în municipiul Petroșani, precum și raportările privind informațiile despre mediu, în timp ce pentru Agenția Națională de Protecția Mediului din București au fost întocmite și transmise în format electronic (SIM) situațiile privind GDMUN, GDTRAT; inventar emisii pe 2018 – consum de combustibil în municipiul Petroșani și informații referitoare la  activități de construcții și demolări, situațiile privind deșeurile de ambalaje”.

Controale alături de gărzile de mediu și forestieră și Apele Române
Pe parcursul anului trecut au fost efectuate controale împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Deva, controale planificate cu tematică stabilită și controale neplanificate, în urma unor sesizări inregistrate la Garda de Mediu Deva, precum și împreună cu Sistemul Hidrotehnic Petroșani, Garda Forestieră Hunedoara și aceiași Gardă de Mediu Deva cu privire la modul  de salubrizare a cursurilor de ape din Municipiul Petroșani, luându-se măsurile ce se impun în caz de nereguli, inclusiv prin sancțiuni aplicate acolo unde a fost cazul.                  
„Pe întreg parcursul anului 2019  s-au efectuat controale zilnice în municipiul Petroșani și la punctele de precolectare a deșeurilor municipale cu privire la depozitările necontrolate de deșeuri din construcții, amenajări interioare și deșeuri menajere și asimilabile, pot spune sute de astfel de controale pe întreg anul. 
Noi, deși suntem doar trei angajați în acest compartiment, avem pe de altă parte și rolul de a înștiința populația și de a-i face pe cetățeni să conștientizeze despre ceea ce înseamnă poluarea mediului, sau chestiuni ce țin de mediu și de protecție. În acest sens au fost afișate de către noi înștiințări cu privire la măsurile ce se vor lua în caz de depozitări necontrolate ale deșeurilor voluminoase, dar și cu privire la accesul cu animale de companie în parcuri sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, agenții economici care își desfășoara activitatea în municipiul Petroșani au fost somați în conformitate cu OUG 195/2005 privind protecția mediului cu privire la obligațiile ce le revin privind salubrizarea terenurilor pe care le dețin cu orice titlu, precum și în conformitate cu HCL nr.165/2019 privind obligația de a depune selectiv deșeurile de ambalaje reciclabile. Nu în ultimul rând, vă pot spune că s-au întocmit informări către toate cabinetele medicale de pe raza municipiului cu privire la obligațiile pe care  le au cei de-acolo referitor la gestionarea deșeurilor din activități medicale”, ne-a explicat șeful de la Mediu Petroșani.

Acțiuni de control în Parâng alături de Comisia pentru Parâng 
„Dintre acțiunile mai importante ale anului trecut pe care le-am parcurs, sunt de marcat acțiunile efectuate în cursul lunii octombrie 2019, împreună cu membrii Comisiei pentru Parâng, când împreună am efectuat  deplasări în zona turistică Rusu – Parâng în vederea verificării modului de salubrizare ale terenurilor din jurul căsuțelor de vacanță și cabane, în urma somațiilor trimise de către noi în luna iulie 2019”, ne-a mai spus Arthur Ambruș.
Problema depozitării necontrolate ale deșeurilor provenite din construcții stopată per ansamblu, deși mai există încă cazuri izolate
O problemă delicată și care an de an dă multă bătaie de cap celor de la Mediu și primăriei este depozitarea necontrolată de deșeuri din construcții. Arthur Ambruș susține că în 2019 o mare parte din această problemă a fost rezolvată. Nu ascunde faptul că acest proces de îndreptare va continua și în 2020 și în următorii ani, până ce lumea va înțelege, toată, că aceste deșeuri nu pot fi aruncate peste tot și cum îi taie unuia sau altuia capul. „În urma controalelor efectuate cu privire la depozitările necontrolate de deșeuri din construcții, persoanele care s-au făcut vinovate de astfel de depozitări necontrolate au achitat anul trecut la casieria Primăriei Municipiului Petroșani suma de 15.630 lei. Pe acest capitol au fost aplicate un număr de 19 sancţiuni contravenţionale, din care 13 avertismente și șase amenzi în valoare de 2.100 lei fiecare. Măsurile luate și controalele efectuate de noi au mai diminuat acest fenomen la Petroșani, dar e un proces de lungă durată care va mai continua și în anii ce vin, nu numai în acest an, astfel încât până la urmă să fie stopate astfel de depozitări de deșeuri rezultate din construcții”.

Acțiuni de ecologizare și campanii de colectare (record) a deșeurilor casnice
Încheiem acest scurt bilanț al anului trecut pentru cei de la Mediu-Petroșani cu activitățile importante organizate de Mediu în parteneriat cu primăria sau cu asociații ori societăți. Și vom începe cu data de 21 septembrie 2019, când s-a desfășurat în municipiul Petroșani „Ziua Națională de Curățenie 2019”, o acțiune organizată de către „Asociația Let’s Do It Romania”,  în parteneriat cu Primăria Municipiului Petroșani, proiect la nivel național cunoscut sub denumirea de „Let”s Do It Romania”. La această acțiune au participat un număr de 329 voluntari, care au acționat în patru zone din municipiul Petroșani, colectându-se un număr de 157 saci de deșeuri menajere. Un succes și cea mai amplă acțiune și mobilizare generală bifată la Petroșani din ultimii ani!
Tot anul trecut s-au desfășurat în municipiul Petroșani și două campanii de colectare DEEE organizate de către SC CCR Logistic Systems RO SRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Petroșani, ultima având loc tot în septembrie. În urma acestei acțiuni din toamna trecută, de exemplu, s-a colectat o cantitate de 4.945 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice de pe raza municipiului Petroșani, iarăși un mic record!  



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter