22.01.2020,  22:27:46 | 0 comentarii | 435 vizualizari
Uricani / Dănuţ Buhăescu a găsit soluţia, pentru ca omul să nu plece de la el nemulţumit de tot
de Gheorghe OLTEANU

Ciudat. Dacă, la Vulcan - dau exemplu acesta, fiindcă cunosc bine problema -, mai dai și peste câte un locatar nemulțumit că, pentru reabilitarea termică a blocurilor, cei care locuiesc în apartamente cu două camere trebuie să plătească la fel ca aceia care stau la trei camere, că trebuie să achite și lucrările din dependințele comune etc., la Uricani – dau acest exemplu, fiindcă l-am întâlnit cu adevărat – sunt cetățeni nemulțumiți că, la blocul lor, reabilitarea termică nu a început încă.

Unul dintre ei
este domnul Dănuț Tătaru care locuiește în blocul nr.3 de pe strada Trandafirilor. Bloc care a fost prins în lotul I de reabilitare, dar la care nu s-a făcut nimic până acum. Lucru care, firește, l-a nemulțumit pe domnul Tătaru și pe alți vecini de-ai săi. Și pentru care a venit la primarul Dănuț Buhăescu, să se intereseze care-i treaba.

Primarul nu a
putut, însă, să-i dea răspunsul care l-ar fi mulțumit pe deplin. Societatea de construcții care trebuie să înceapă reabilitarea termică a blocului 3 de pe Trandafirilor nu a terminat încă lucrările de la blocul 1 de pe strada 1 Decembrie. Mai mult, a solicitat încetarea lucrărilor pe timp de iarnă (lunile ianuarie, februarie, martie), lucru perfect legal, de altfel. Dar, ca să nu-l lase pe om să plece nemulțumit de tot de la el din birou, Dănuț Buhăescu i-a promis că, odată lucrul reluat la blocul 1, el însuși va monitoriza operațiunile, pentru ca lucrarea să intre în ritmul firesc. La o adică ar putea face chiar o notificare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227








Publicitate
Newsletter