22.01.2020,  22:30:38 | 0 comentarii | 404 vizualizari
Atac la cele sfinte în Valea Jiului / Nici în perioada interbelică hoţii n-aveau frică de Dumnezeu
de Marian BOBOC

Spargerile și golănelile întâmplate zilele acestea în bisericile din Vulcan, care au scandalizat opinia publică și care au fost  aduse la cunoștința cititorilor ZVJ de Gheorghe Olteanu, cu verva și profesionalismul care îl caracterizează de-o viață de jurnalist, au rădăcini mai adânci în Valea Jiului. Am cules din presa vremii câteva dintre aceste hoții petrecute în Valea Jiului în perioada interbelică și una în 1947. Doamne Ferește de așa ceva!  (Marian BOBOC)

Iunie 1923
S-au furat linguriţele de împărtăşanie

După ce au prădat biserica romano-catolică din Lupeni, pe 18 iunie 1923 hoţii au intrat şi în biserica greco-catolică din aceiaşi localitate. De aici, au furat două linguriţe scumpe, cu care preotul împărtăşea credincioşii. În afară de aceasta s-au mai întâmplat şi alte stricăciuni.

Iunie 1926
Atac la vasele sacre

În noaptea de 26 spre 27 iulie, necunoscuţi făcători de rele au pătruns în biserica română unită din Coroeşteni şi au furat de acolo toate vasele sacre. Indivizii, fără suflet şi frică de Dumnezeu, au crezut ca vasele sunt de aur.
Părintele protopop Alimpiu Suciu a anunţat cazul jandarmeriei, care îi urmăreşte pe rău-făcători. Acest caz, precum şi altele de asemenea gen, arată cât s-au sălbăticit oamenii de la război încoace.

Septembrie 1926 
Jefuirea bisericii din Iscroni

În noapte de 11 spre 12 septembrie, necunoscuţi făcători de  rele, spărgând un geam la biserica greco-catolică din Iscroni şi deschizând fereastra, au intrat şi au furat toate vasele sacre şi odăjdiile, nelăsând în biserică decât paraporii şi băncile.
Jandarmeria a pornit cercetările pentru descoperirea hoţilor atât de îndrăzneţi şi fără frică de Dumnezeu.

Decembrie 1927
Profanatori în biserica din Aninoasa

Hoţi, neidentificaţi, s-au introdus prin spargerea unei broaşte de la uşă în biserica ortodoxă din Aninoasa, de unde au furat mai multe obiecte de preţ, în valoare de peste 8.000 de lei.
Se fac întinse cercetări de către şeful postului de jandarmi pentru prinderea profanatorilor.

Spargere la biserica reformată din Lupeni

Necunoscuţi  s-au introdus prin spargerea unei ferestre în biserica reformată cu gândul de a jefui. Nu au găsit decât 20 de lei şi au furat diferite lucruri de o valoare nu tocmai mare.
Se fac cercetări pentru prinderea spărgătorilor.

Mai 1929
Hoţi fără frică de Dumnezeu - în Biserica romano-catolică din Vulcan

Oameni fără nici un Dumnezeu s-au introdus în noaptea de 3-4 mai în biserica romano-catolică din Vulcan, cu intenţia de a prăda. Dar Dumnezeu, care nu doarme nici noaptea, a făcut ca ei să fie prinşi şi daţi spre „îndeaproape” cercetare gardianului devotat al Vulcanului, plutonierul-major Mariţa Gherasim.

Octombrie 1932
Spargeri la bisericile din Sălătruc şi Dâlja

Răufăcătorii au pătruns într-o noapte în biserica ortodoxă din Sălătruc, furând un potir de argint şi alte obiecte bisericeşti în valoare de 12.000 lei.
Un asemenea furt a fost săvârşit şi la biserica din Dâlja.

Decembrie 1932
Atac la cele sfinte din biserica greco-catolică din Lonea

Indivizi necunoscuţi, folosindu-se de chei false, au pătruns în biserica greco-catolică din Lonea, de unde au furat 1.000 de lei, precum şi diferite odoare şi vase scumpe. S-au întreprins cercetări serioase, deoarece se presupune că jefuitori sunt aceia care au prădat şi bisericile din Dâlja şi Sălătruc.

Martie 1933
Cutia milei a fost furată

Indivizi necunoscuţi au intrat, noaptea, prin spargere, în biserica greco-catolică din Petroşani. De aici au furat mai multe obiecte şi o casetă cu vreo 300 de lei, adunaţi pentru ajutorarea oamenilor săraci şi şomerilor.

Mai 1933
Furturi la bisericile romano-catolică din Lupeni şi unită din Iscroni

Necunoscuţi s-au introdus în biserica romano-catolică din Lupeni, de unde au furat mai multe obiecte de preţ, în valoare de 15.000 - 20.000 lei.
De asemenea, şi din biserica unită din Iscroni au furat diferite lucruri şi lenjerie, de aproape 7.000 de lei.

Septembrie 1933
Femeia şi cutia milei

Marioara Ghiduţ din Lupeni a încercat să spargă caseta cu bani din biserica romano-catolică. A fost surprinsă de casierul bisericii.
Postul de jandarmi i-a întocmit actele şi a înaintat-o Parchetului.

Iulie 1934
Hoţ recidivist - prins la Aninoasa

Iosif Schremer din Aninoasa, după ce a ispăşit pedeapsa la care a fost condamnat pentru furtul de la Consumul muncitorilor din Aninoasa şi pentru spargerea bisericii ortodoxe din localitate, s-a apucat iarăşi de meserie.
În iulie, a spart, din nou, biserica din Aninoasa, furând obiecte scumpe, în valoare de 12.000 de lei.

Septembrie 1947
Spărgătorul a fost prins

Poliţia din Petroşani l-a prins pe Carol Matyas, autorul spargerii în dauna lui Ştefan Stoica, de unde a furat obiecte de îmbrăcăminte. Tot Matyas a spart şi biserica din Dâlja Mare, de unde a furat bani şi haine preoţeşti şi i-a mai furat şi nişte haine de la I. Vârvoniu.
Individul a fost înaintat Parchetului.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter