03.11.2011,  20:02:41 | 0 comentarii | 460 vizualizari
UTA are o datorie de 16.000 de euro la Spiru
de Ziarul Vaii Jiului

Echipa din liga  a doua UTA Arad se vede în imposibilitatea de a plăti datoria pe care o are către fostul vicepreşedinte al Clubului Jiul, Marian Spiru. Termenul de plată al ultimei rate către fostul director Marian Spiru a expirat, utiştii datorându-i 16.000 de euro după ce i-au achitat 20.000 de euro. De asemenea, la mijlocul lunii ar urma plata către fostul antrenor principal, Ionuţ Chirilă, care are de primit ultima rată de 20.000 de euro, din cei 60.000 de euro pe care i-a negociat cu oficialii clubului. Deocamdată, clubul arădean nu dispune de aceste sume, iar complicaţiile vor interveni eventual - în caz de neplată - pe parcursul lunii februarie, când UTA se poate trezi în situaţia de-a fi neprogramată în campionat, în urma unor notificări ale celor doi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter