06.02.2020,  21:12:57 | 2 comentarii | 1489 vizualizari
Vulcan. Consilierul Șchiopu: „Revenirea la gradul al IV-lea este o iluzie”
de Gheorghe OLTEANU

Consilierul local vulcănean PSD Ioan Dorel Șchiopu și-a început remarcabil pledoaria sa pentru ca Spitalul municipal Vulcan să rămână la categoria de încadrare la care s-a aflat până acum. „România nu suferă de prea multe spitale, a zis el, ci de prea puține, și de puțini medici”. 

Ioan Dorel Șchiopu s-a arătat
nedumerit de faptul că, la două controale ale unor instituții ale statului, rezultatele sunt diferite. În timp ce Direcția de Sănătate Publică a autorizat funcționarea spitalului, cel al ANMCS a avut un rezultat total diferit. El a susținut ideea că este nevoie de înființarea ATI, fiindcă „trebuie să ținem cu dinții de acest statut de gradul al IV-lea”. Mai mult, el a avertizat că, în caz de retrogradare, „revenirea (la gradul al IV-lea – n.a.) este o iluzie!”. Idee împărtășită și de subsemnatul, știindu-se obiceiul ca, la români, provizoriul tinde să rămână ceva definitiv. 

„Să reveniți cu o
propunere din care să reiasă cum înființăm ATI, nu cum să desființăm secția Obstetrică-Gincologie”, i s-a adresat el direct doctorului Cătălin Popa, managerul Spitalului municipal Vulcan. „Serviciile de Obstetrică-Ginecologie și ATI, a fost de părere Ioan Dorel Șchiopu, trebuie să funcționeze nu pentru blazonul orașului, ci pentru că sunt necesare,  Ca să nu mai zic că este nevoie și de Chirurgie”. Răspunsul domnului doctor cum că „nu am făcut un studiu de fezabilitate, ci ne-am raportat la ce condiții avem” nu a fost prea clar. 

Ca și ceilalți
colegi de consiliu local, Ioan Dorel Șchiopu a fost contrariat de faptul că, la întâlnirea de îndată din 4 februarie, nu au catadicsit să vină și membrii Consiliului de Administrație al Spitalului municipal Vulcan. Lipsa lor a fost aspru sancționată de către vorbitori. Pe bună dreptate, de altfel, fiindcă din acest consiliu fac parte o funcționară cu rang înalt din primărie, un consilier personal, sfătuitor apropiat al primarului Ile, și un consilier local. Este neapărat necesar ca, la viitoarea ședință, să fie în sală întregul consiliu, a fost concluzia recentei întâlniri. Asta, pentru că vina pentru delăsarea de la spital nu i se poate pune în cârcă doar managerului acestuia.


Comentarii articol (2 )

#1 Cetățean 07.02.2020,  08:19:41
Domnul Olteanu aș dori ca comentariul făcut să il publicați am văzut că nu publicați toate comentariile! Multumesc!
#2 Asistentă 07.02.2020,  08:54:59
In primul rând vreau sa precizez ca ATI. in ambulatoriu este fals ,managerul și directorul medical știu asta dar nu au zis nimic,odată închisă secția nu se mai deschide, și conducerea știe asta.Mai am o problemă unde au disparut 13 miliarde din 2018 si unde este plusul din 2019ca aceleași condiții au fost și in 2019 .Deci demisia toată conducerea spitalului.Si să terminăm cu aburelile.Rusine să vă fie.Mai sunt multe de spus.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter