12.02.2020,  19:08:35 | 0 comentarii | 969 vizualizari
Vulcan / Oare cum va fi până la urmă?
de Gheorghe OLTEANU

Marți ieșeam dintr-o alimentară când un nene și speriat, oarecum, și curios m-a întrebat dacă e adevărat că se închide Spitalul municipal Vulcan. Nu se închide, stați liniștit! i-am răspuns, pentru ca nu cumva să-i produc, instantaneu, un puternic impact emoțional, cum auzi la televizor. 

Adevărul e că,
dacă sunt consilieri locali care nu știu cum se va încheia capitolul cu acreditarea spitalului, de unde pot să știu eu? La ultima ședință de îndată pe tema situației unității spitalicești, primarul Ile a dat-o la pace, fiindcă, în discuțiile purtate, au existat poziții contradictorii. Pe când unii consilieri locali au fost de neclintit pe poziție și au solicitat menținerea secției de Obstetrică-Ginecologie, doamna liberală Eugenia Bărbiță, de exemplu, a dat cu apă sfințită fiind de părere ca „să lăsăm persoanele care se ocupă de asta să facă ce se poate face, pentru a se salva”. Sau, cum ar veni, să-i lăsăm în pace pe delăsători, că știu ei ce fac!

Consilierul PSD
Pompiliu Barbu a înțeles că „regulile impuse pentru ciclul doi de acreditare au fost făcute într-o perioadă scurtă” și că „nu există un refuz ca secția ATI să se realizeze, numai că timpul până la care vine comisia (de evaluare – n.a.) este scurt”. Altfel spus, și domnia sa ar fi de acord cu încetarea temporară a activității din Maternitate. Surprinzător în comparație cu punctele de vedere menționate este cel al liberalului Dănuț Anghel. Dumnealui „susține, să facem demers și să mergem mai departe cu secțiile Obstetrică Ginecologie și ATI. Bani au fost, suntem municipiu, putem merge chiar pe dezvoltare!”. Oare cum va fi până la urmă?



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter