21.02.2020,  00:03:56 | 2 comentarii | 837 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Bani la greu pe estimări
de Gheorghe OLTEANU

O remarcă excelentă făcută de un prieten de-al meu foarte isteț. Nu-i dau numele, fiindcă e pesedist cu carnet de partid și, cu asta, risc să-l pun sub binoclul lui Gheorghe Ile. Știți ce mi-a zis el? „Observ că, la bugetul din acest an, secțiunea de funcționare are mai mulți bani, decât cea de dezvoltare”. Ceea ce-i perfect adevărat.

Dacă ar fi
numai asta. Din păcate se observă cum sume umflate sunt alocate pe lucruri ce s-ar putea achiziționa cu mult mai puțin bani. Este cazul frigiderelor mortuare pe care spitalul municipal s-a arătat dispus să arunce un miliard și patru sute de milioane de lei vechi. Asta în condițiile în care, pe internet, cel mai scump, unul cu patru locuri, costă 32.048 de lei. Adică trei sute douăzeci de milioane vechi. Ce s-a dorit, oare? Să se umple unitatea cu frigidere mortuare, iar spitalizarea de zi să se facă direct în ele?! Sau, mai rău, așa cum tot s-a auzit, spitalul tinde să ajungă, cu timpul, unul de paleativi în care să se moară pe capete? Băgați la colț, așa cum a fost cazul doamnei președinte al consiliului de administrație, oficialii se scuză copilărește cum că dezmățul acesta cu bani publici asta este, de fapt, o estimare. 

Tot estimare
i s-a răspuns consilierului local Ștefan Feszner că ar fi și cei 70.000 de lei prevăzuți la „Elaborarea documentației tehnico-economice pentru amenajarea și modernizarea Parcului Avram Iancu”. Consilierului local i s-a părut enormă suma asta de bani și a cerut explicații. Ing. Cosmin Capriș, director la investiții, i-a răspuns că „este vorba de documentația propriu-zisă, este o estimare și se va da un anunț”. Și, ca să vă dați seama că pentru consilierii locali rămâne un mister, iar doar într-un cerc restrâns de persoane din primărie știe cum va arăta parcul acesta și cât se cheltuiește cu amenajarea lui, vă mai spun că același domn nu a putut să-i dea un răspuns concret lui Ștefan Feszner la întrebarea „ce sumă este alocată pentru acest proiect?”. Să-i fi zis măcar… o estimare! 

P.S. Miercuri seară, am aflat de la un tânăr prieten că, la un post local de televiziune, Ile ar fi declarat că tot ce se face în parc costă undeva la 400.000 de lei. Patru miliarde. Asta o fi estimarea? 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (2 )

#1 BIRO BELA21.02.2020,  18:55:38
Sume enorme ,, OARE SI JUSTIFICATE ???
#2 Elena23.02.2020,  16:25:55
SA inteleg , ca , cei din C.L. NU au fost consultati ? Adica , a dispus el -traseistul , asaaaa ....sa " renoveze " aprcul ,- FARA H.C.L ???? Face o porcarie ? DE CE mai avem consilieri ?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter