27.02.2020,  19:57:02 | 0 comentarii | 874 vizualizari
Uricani / Buhăescu a detensionat o situaţie delicată
de Gheorghe OLTEANU

Miercuri dimineața, primarul Dănuț Buhăescu a trebuit să rezolve o situație cu care s-a mai întâlnit vreodată. Un telefon disperat primit de la doamna director a Liceului Tehnologic din Uricani l-a determinat ca, la rândul său, să vorbească la telefon cu persoane de la conducerea unei importante direcții județene.

Doamna director
i-a adus la cunoștință primarului că are în Italia doi profesori și doi elevi, participanți la programul Erasmus +. Alte două cadre didactice și patru elevi de la liceul tehnologic uricănean ar fi urmat să aibă, ca destinație, aceeași țară, numai că plecarea lor de pe aeroport a fost anulată în ultimul moment. „Ce putem face? Ei trebuie să ajungă acasă azi-mâine și ar fi bine să știm de pe acum care-i starea lor de sănătate. Ajutați-mă, domnule primar!”, l-a rugat doamana director.

Dănuț Buhăescu
nu a mai stat pe gânduri și, mai întâi, a vorbit la telefon cu unul dintre profesori. Acesta i-a spus că și ei, profesorii, și copiii sunt OK, așa că nu trebuie să-și facă probleme. Știind asta, primarul a sunat, după aceea, la Direcția de Sănătate Publică din Deva. A dat peste directorul adjunct. Acesta i-a dat numărul de telefon al doamnei director al instituției. A trecut ceva vreme până a reușit să discute cu dumneaei, fiindcă doamna directoare era într-o ședință. Când, în fine, a putut vorbi cu dumneaei, Dănuț Buhăescu i-a precizat că profesorii și elevii se află în Pesaro, una dintre cele cinci provincii ale regiunii Marche, situată pe malul Mării Adriatice, undeva în mijlocul Italiei. 

După nici două
minute, doamna directoare a DSP l-a asigurat că nu e nicio problemă. Am văzut cum chipul lui Dănuț Buhăescu se luminează. I-a mulțumit șefei de la DSP și, apoi, după ce a închis telefonul, mi-a zis: „Ei au o situație la zi cu regiunile din Italia în care apar infecții cu Corona  virus. În regiunea Marche nu e cazul”. După care a sunat-o pe directoarea liceului, ca s-o liniștească. Din câte mi s-a spus, profesorii și copiii pe care ei i-au însoțit ar fi urmat să ajungă la Uricani fie miercuri, fie joi. Este posibil, totuși, ca având în vedere țara din care se întorc, la aeroport să fi fost supuși testelor medicale obligatorii pentru toți cei care se întorc din străinătate. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter