02.03.2020,  01:45:44 | 0 comentarii | 452 vizualizari
Președintele AJF Hunedoara, / Prezent la un eveniment inedit
de Loredana JUGLEA

Sediul Federației Române de Fotbal a găzduit pe 27 februarie evenimentul de lansare a celui mai nou proiect dedicat dezvoltării fotbalului feminin, „Playmakers”. 

Programul realizat de UEFA în parteneriat cu Disney se adresează fetițelor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. România este una dintre cele șapte țări pilot alese de forul european pentru implementarea proiectului. Acesta se va desfășura în 34 de centre din țară, care s-au înscris deja în prima etapă a proiectului.
La eveniment au fost prezenți reprezentanții celor 34 de instituții înscrise în proiect, printre care și președinți ai cluburilor de fotbal feminin sau ai asociațiilor județene de fotbal. Județul Hunedoara a fost reprezentat de președintele Asociației Județene de Fotbal, Cristian Petrean.  
Proiectul a fost lansat pentru început în șapte țări pilot, România, Austria, Belgia, Norvegia, Polonia, Scoția și Serbia.
Spre deosebire de programele tradiționale de fotbal, fiecare dintre cele zece sesiuni de antrenament inițiale ale proiectului urmăresc narațiunea poveștii de la Disney și Pixar, „Incredibilii 2”.
Cu ajutorul materialelor furnizate pe UEFA pentru realizarea acestor ateliere, antrenorii pregătiți vor încuraja participantele să joace rolurile personajelor.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter