03.03.2020,  22:50:47 | 1 comentariu | 4832 vizualizari
Îşi trăieşte cea mai tristă epocă. / Depăşit de vremuri, Laurenţiu Nistor a scăpat hăţurile organizaţiei judeţene PSD. Partidul a ajuns la cheremul trădătorilor
de Cătălin DOCEA

• Viceprimarii Merişanu şi Curtean - încă în funcţii în ciuda deserviciilor aduse PSD

Mai rar ai ocazia să vezi debandadă precum cea care stăpâneşte, de ceva vreme, organizaţia judeţeană PSD. Înfrânt la foc continuu, Nistor a ajuns să se laude că, deşi a pierdut, a avut un rezultat bun în regiunea de Vest (de parcă, la pierdere, mai contează ce loc ocupi în lista perdanţilor).

Prima dovadă de slăbiciune a lui Nistor este situaţia de la CJ Hunedoara. Vicepreşedintele Sorin Vasilescu le-a dat-o lui Nistor şi Intotero cu subiect şi predicat, acuzându-i că s-au îndepărtat de comunităţile locale şi de organizaţiile de partid, că au promovat oameni (chiar recrutaţi de la PNL) pe criterii clientelare, că PSD Hunedoara a eşuat în programul de guvernare la nivel de judeţ (şi chiar n-avem cum să-l contrazicem – n.r.). 
Nistor şi Intotero, spunea Vasilescu, au cultivat „trădarea, incoerența administrativă și deprofesionalizarea instituțională”.
În orice partid condus după principii sănătoase ar fi trebuit să existe un efect. Ori să plece Nistor şi Intotero, ori să plece Vasilescu. N-a plecat nimeni. Ştiţi de ce? În primul rând pentru că Vasilescu are dreptate. Iar lui Nistor nu îi este neapărat frică de Vasilescu, cât de propriile fapte. Dar şi de realitatea că ideile lui Vasilescu sunt deja împărtăşite de parlamentari, aleşi judeţeni şi aleşi locali PSD. Există, aşadar, un curent din ce în ce mai puternic împotriva lui Nistor în organizaţie, preşedintele fiind conştient că dacă ar încerca o răzbunare împotriva lui Vasilescu s-ar putea trezi chiar el tras pe linie moartă. Dacă până şi la întâlnirile PSD se vorbeşte despre PSD Hunedoara ca despre un „grup de mafioţi”, ce ar mai fi de spus? E doar o chestiune de timp până când Valea, acest bloc roşu de voturi al judeţului, va conştientiza că organizaţiile de partid merg cu sacul de voturi şi, la împărţeală, primesc firimituri. Până şi în Consiliul Judeţean, Nistor şi-a pus marionetele, oameni fără păreri – cum îi plac lui.
O primă dovadă a situaţiei actuale este şi aceea că, pe fondul nemulţumirilor din partid, Nistor nu mai vrea să îşi asume bătălia pentru Consiliul Judeţean, candidatul cu cele mai mari şanse de a fi nominalizat pentru a forţa păstrarea administraţiei judeţene fiind deputatul Ilie Toma. Aveau candidaţi şi mai slabi, dar e bine şi aşa.
Va fi, probabil, cea mai dură campanie pentru PSD Hunedoara după ce, în întreg judeţul, oamenii lui Nistor s-au cocoţat în funcţii şi şi-au tras venituri babane. Aceste venituri, dezvăluite rând pe rând în presă (vedeţi recentul scandal de la Orăştie), vor avea un efect de bumerang pentru social-democraţi. Oricât ar încerca acum Nistor şi ai lui să se detaşeze de CEH SA, adversarii lor politici sunt pregătiţi să reamintească oamenilor că mineritul şi energia au fost vacile de muls ale PSD. Şi că directorul care a dus CEH SA de râpă, „specialistul” Dioane, a fost propus şi menţinut de Nistor şi PSD. Că doar n-a picat din cer.
Spuneam că Nistor este sclavul propriilor slăbiciuni. Nici astăzi nu l-a exclus din partid pe Cristian Merişanu, viceprimarul Vulcanului, deşi omul a produs grave deservicii organizaţiei locale (prin luări neautorizate de poziţie) şi, alături de o mână de consilieri locali, se dă deja ca fiind de la Pro România. Respectând votul popular, PSD ar trebui să îi excludă pe Merişanu&Co., să propulseze următorii pe listă în legislativul local vulcănean şi, fie şi pentru trei luni doar, să aibă un alt viceprimar, unul loial partidului. Dar, poate ieşi Nistor din vorba Nataliei Intotero? Nu poate. Iar dacă Natalia a decis că Merişanu nu va fi exclus, iată că nu e. După alegeri, Nistor va merge din nou să se gudure pe lângă primarul Ile, să spună cum au câştigat „ei” alegerile. Doar Ile va câştiga alegerile, alături de echipa sa, nicidecum Nistor. 
Zilele trecute, în direct la Mondo TV, viceprimarul PSD al Petrilei, Dorin Curtean, spunea că se va decide până în 15 martie dacă va candida sau nu la funcţia de primar. Din toate părţile informaţia este aceeaşi: uşor euforic prin prisma funcţiei, Curtean nu e conştient că se poate clasa cel mult pe locul 3. Grav este însă că, în condiţiile în care PSD Petrila are deja un candidat la funcţia de primar, în persoana primarului în exerciţiu, un alt membru PSD vorbeşte despre o candidatură. Logic ar fi fost ca, până la ora actuală, Curtean să fie exclus din partid. Iar partidul, respectând votul de la localele din 2016, să aibă un nou viceprimar, unul loial PSD, nicidecum luptei pentru putere. Şi dacă nu va candida, şi doar arată pisica şi se milogeşte sperând la încă patru ani în funcţia de viceprimar, Curtean trebuie sancţionat. În vremurile de forţă ale PSD, cu Năstase ori Dragnea la butoane, ieşea câte un băieţaş din public să spună că va candida şi el? Să fim serioşi.
Deşi iubesc poporul până la sacrificiu, Merişanu şi Curtean se iubesc în primul rând pe ei. Deci nici vorbă să demisioneze. Şi speră ca, după un mandat întreg, să poată beneficia cândva de pensia specială. Cu tupeu, Merişanu spune că el şi-a câştigat postul de viceprimar. Îi reamintim că pe buletinul de vot nu există funcţia de viceprimar, iar lista pentru CL a luat cu câteva sute de voturi mai puţin în raport cu primarul. Cineva a tras lista în jos. Poate Merişanu, chiar el, „prietenul” românilor care îşi distrug sănătatea prin străinătate, de multe ori departe de familii.
Acţionând astfel, lăsând partidul la mâna trădătorilor, Nistor permite unor personaje precum Curtean şi Merişanu să submineze din interior lupta candidaţilor PSD pentru primăriile din Petrila şi Vulcan. Indirect, şi lupta pentru Consiliul Judeţean. Dovadă că, slab pregătit intelectual fiind (abia ce a scremut de o facultate la vârsta când alţii plimbă deja nepoţi prin parc), Nistor a scăpat hăţurile. Încă n-am reuşit să pricep cum de intelectualii din PSD Hunedoara acceptă să ia în continuare lumină de la Nistor.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 CETATEAN04.03.2020,  17:12:10
Domnul George Baltatu spune ca este Avocat! Care Avocat? Dansul este un simplu absolvent de facultate de Drept! Nu a profesat deloc in domeniul asta, nici nu a luat examenul de Barou ca sa fie Avocat si nici macar nu a fost angajat nicaieri ca jurist, ca sa poata sa spuna ca macar asa a profesat si el ceva in domeniul asta! Pe pagina dansului de Facebook apare ca este sef la Agentia teritoriala Hunedoara la Autoriteatea Rutiera Romana, desi a fost demis si vreau sa intreb ce legatura are asta cu avocatura? .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter