29.10.2011,  13:44:37 | 0 comentarii | 576 vizualizari
Sport. Ultima ora
de Loredana JUGLEA

„Jucătorii îşi vor primii bani”

Preşedintele onorific al echipei de fotbal Minerul Uricani, Dănuţ Buhăescu, şi totodată primarul Uricaniului, i-a asigurat pe jucătorii săi, care au făcut o figură frumoasă în Liga a IV-a, că îşi vor lua banii. „Toată lumea cere bani. Când m-am implicat la Uricani am pornit cu un buget de 650 de milioane de lei vechi, apoi am ajuns la un miliard şi apoi la două miliarde. Jucătorii nu trebuie să se panicheze pentru că îşi vor lua banii. Ei sunt conştienţi de faptul că facem eforturi foarte mari pentru a putea ţine echipa. Nu vă ascund faptul că au fost jucători din cadrul echipei care au dorit să ne desfiinţăm şi acum fac gura mare. Nu-i ţinem cu forţa. Nu ştiu nimic de intenţia lor de a pune memorii, este opţiunea lor, dar problema banilor va fi rezolvată. Sunt şi alte probleme mai arzătoare”, a declarat oficialul.

12 jucători de la Minerul Uricani în frunte cu vedeta echipei, Sansiro Ciocoi, s-au prezentat la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara pentru a depune memorii pentru neplata salariilor şi pentru a deveni jucători liberi de contract. 

Minerul Uricani a terminat pe locul doi II, în Liga a IV-a, la cinci puncte în spatele Jiului, care a devenit campioană judeţeană. 

 
 
Ultimele decizii ale Comisiei de Disciplină de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara
 
Jocul FC Hunedoara II - CNS Cetate Deva (Liga IV - Juniori) din 28.05.2011
- jucătorul C.D. (CNS Cetate Deva) - 1 joc suspendare conf. art. 63.1.g.2.1 din RD şi 15 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru primirea celui de al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc;
- antrenorul Toader Claudiu (FC Hunedoara II) - 3 jocuri suspendare conf. art. 52.1.a + 57.1 din RD şi 50 lei penalitate sportivă pentru lovirea cu palma după cap şi comportare jignitoare la adresa unui jucător al echipei adverse;
 
Jocul Dacicus Orăştie - Minerul Uricani (Liga IV - Seniori) din 28.05.2011
- echipa Dacicus Orăştie - 57 lei penalitate sportivă conf. art 78.a din RD şi a Anexei 4 din RD al AJF, deoarece a acumulat 5 avertismente în cursul jocului;
- echipa Minerul Uricani - 57 lei penalitate sportivă conf. art 78.a din RD şi a Anexei 4 din RD al AJF, deoarece a acumulat 5 avertismente în cursul jocului;
 
Jocul Dacia Boşorod - Real Sântandrei (Liga V - Seria 2) din 29.05.2011
- jucătorul Liţă Răzvan (Real Sântandrei) - 6 jocuri suspendare conf. art. 65.a din RD şi 75 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru injurii aduse arbitrilor;
- jucătorul Topor Marius (Real Sântandrei) - 6 jocuri suspendare conf. art. 65.a din RD şi 75 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru injurii aduse arbitrilor;
 
Jocul Retezatul Râul de Mori - Cetate Răchitova (Liga V - Seria 1) din 29.05.2011
- jucătorul Talpeş Bogdan (Certate Răchitova) - 1 joc suspendare conf. art. 63.1.g.2.1 din RD şi 15 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru primirea celui de al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc;
 
Jocul Sprint Luncoiu de Jos - Recolta Bucureşci(Liga V - Seria 3) din 29.05.2011
- jucătorul Gaube Cătălin (Recolta Bucureşci) - 1 joc suspendare conf. art. 63.1.g.2.1 din RD şi 15 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru primirea celui de al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc;
 
Jocul Mureşul Brănişca - Unirea Șoimuş (Liga V - Seria 3) din 29.05.2011
- echipa Mureşul Brănişca - 40 lei penalitate sportivă conf. art 78.a din RD şi a Anexei 4 din RD al AJF, deoarece a acumulat 5 avertismente în cursul jocului.
 
 
În sfârşit. / Au scos bani din vistierie
Atleţii veterani de la CS Vulcan, Violeta Munteanu şi Eugen Cârlejan, au participat la Campionatul Naţional de Pistă de la Bucureşti, dar de data aceasta deplasarea le-a fost sponsorizată, surpriză, de CS Vulcan, clubul care timp de un an de zile a închis ochii în faţa performanţelor excelente obţinute de cei doi. Astfel din cele patru competiţii naţionale la care cei doi au luat parte, una a fost sponsorizată de clubul mamă. Violeta Munteanu a câştigat două titluri de campioană naţională şi unul de vicecampioană naţională în timp ce Eugen Cârlejan s-a situat pe un loc II şi un loc III. „Ne bucurăm foarte mult că CS Vulcan nu ne-a dat uitării şi şi-a îndreptat din nou atenţia spre noi”, au spus cei doi sportivi. 
 
Cojocaru, locul III cu Naţionala în Spania
Căpitanul echipei Știinţa Petroşani, Daniel Cojocaru, a făcut parte din Naţionala de Rugby în 7 care a întreprins un turneu de pregătire în Spania. Cel mai valoros jucător al petroşenenilor s-a integrat foarte bine la naţionala care s-a clasat, la puternicul turneu, pe un onorant loc III. La competiţie au partici­pat cele mai bune echipe de rugby în 7 din Europa. A lipsit de la acest turneu antrenorul Alexandru Lupu, care este şi antrenorul Naţionalei de Rugby în 7. 
 
 
Sapta şi Bristan, campioni la Hunedoara
Tenismenii de la SCM Deva, Amanda  Sapta şi Bogdan Bristan, au câştigat trofeele şi punctele puse în joc în cadrul turneului de la Hunedoara, reze­rvat jucătorilor sub 14 ani, ce a contat pentru Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis. 
Cotată doar ca favorită numărul trei a turneului, Amanda Sapta dă impresia că a revenit la forma sportivă excelentă de acum 2-3 ani, când a fost lideră naţională la categoriile de vârstă 10 şi 12 ani. „Mandy” a fost din nou formidabilă şi a jucat perfect în turneul de la Hunedoara, reuşind să răstoarne ierarhiile. În turul doi preliminar, Sapta a dispus cu 6-3, 6-0 de Andreea Cojocaru de la CS Kofe Craiova şi s-a calificat în „careul de aşi” al competiţiei. Cele patru jucătoare ajunse în semifinale au jucat în sistem „şah”, fiecare cu ficare, iar Mandy (locul 18 naţional) a bifat trei victorii şi a câştigat turneul. Amanda Sapta a dispus cu 6-2, 6-3 de Maria Orban (SCM Deva, locul 8 naţional, favorita nr. 1), a învins-o cu 6-0, 7-5 pe Oana Gavrilă (Kofe Craiova, locul 17 naţional, favorita nr. 2) şi a câştigat cu 6-0, 6-3 meciul cu Clara Ilinca (CS Kofe Craiova). „Mandy a fost liniş­tită şi relaxată şi a reuşit să-şi impună jocul. A muncit mult şi îşi doreşte să urce iar în vârful ierarhiei”, a spus Doru Sapta, tatăl sportivei, fost campion naţional la judo. „Amanda Sapta a făcut un turneu perfect. Cu Maria, care era favorită, a jucat fără trac, pentru că o cunoaşte foarte bine, şi a reuşit să câştige”, a precizat Lunella Maier, antrenoare la SCM Deva. Amanda Sapta va participa la finalul acestei săptămâni la un turneu internaţional, la Cluj-Napoca, rezervat jucătoarelor sub 16 ani. 
Bogdan Bristan (numărul 9 naţional) era cotat ca şi favorit numărul unu al turneului masculin de la Hunedoara şi a reuşit să demonstreze că e cu adevărat cel mai bun jucător din competiţie. Bogdan a avut tur liber în etapa preliminară şi s-a calificat direct în „careul de aşi”, unde s-a jucat în sistem „şah”, fiecare cu fiecare. În cele trei meciuri din turneul final, Bristan a obţinut trei victorii: 
6-2, 6-1 cu Cristian Moldovan (CSU Tg. Mureş), 7-5, 6-3 cu Tudor Turdean (AS TC Sun Alba Iulia) şi 6-1, 6-0 cu Eduard Vlăsceanu (Fibec Câmpina). „Bristan a fost conectat la miza turneului şi a jucat foarte bine. A întâlnit adversari puternici, dar a găsit resurse pentru a demonsta că e cel mai bun”, a afirmat Lunella Maier. Turneele contând pentru Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis sunt cotate ca fiind cele mai puternice competiţii interne, după finalele Campionatului Naţional. 
 
 
 
Meci de baraj la Deva
 
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a fost nominalizată şi în acest an de către Federaţia Română de Fotbal să organizeze unul dintre jocurile de baraj pentru promovarea în eşalonul trei. Astfel, AJF Hunedoara va organiza miercuri, 15 iunie, cu începere de la ora 17:30, pe stadionul „Cetate” Deva, jocul de baraj dintre echipele câştigătoare ale Ligii a IV-a din judeţul Arad – CS Vladimirescu 2003 şi judeţul Alba – CS Performanţa Alba Iulia. AJF Hunedoara a hotărât ca intrarea spectatorilor la jocul de baraj să fie liberă.
 
 
 
Universitatea Petroşani, la Campionatul Universitar de Rugby în 7
Echipa de rugby Știinţa Petroşani va participa la acest sfârşit de săptămână la Campionatul Universitar de Rugby în 7, competiţie ce va avea loc la Bucureşti şi la care vor lua parte cele mai bune formaţii studenţeşti din ţară. 
Gruparea din Petroşani va deplasa un lot format din 12 sportivi, toţi studenţi la Universitatea din Petroşani. Astfel lotul antrenat de Alexandru Lupu îi are în componenţa sa pe: Marian Sabău, Ababei, Toader, David Lucian, Skverne, Iepure, Liteanu, Mitrocaru, Popescu, Cojocaru, Coge, Carvaschi. Obiectivul formaţiei petroşenene este clasarea în primele două locuri. „Este o competiţie pe care o tratăm cu seriozitate. Am deplasat cel mai bun lot”, a declarat Alexandru Lupu.
 
Campioanele se decid la Cinciş
Primele patru clasate în campionatele naţionale de popice, CFR Cluj, CFR ABC Iaşi, Inter Petrila şi Electro Koracell Tg. Mureş – la masculin, şi Tg. Mureş, Ploieşti, Mediaş şi Braşov – la feminin, vor lupta pentru titlurile de campioni la Arena de Popice din Cinciş. Turneul echipelor feminine este programat în perioada 14-16 iunie, iar cel al echipelor masculine se dispută între 17 şi 19 iunie. Sistemul de joc este cel de anul trecut, cu turul I, semifinale şi finalele de clasament. Formaţiile participante la turneul final de la Cinciş se califică apoi la Cupa Mondială din Germania (campioanele la masculin şi feminin), la Cupa Europei din Italia (vicecampioanele) şi la Cupa NBC din Macedonia (echipele clasate pe locurile 3 şi 4).


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter