11.03.2020,  20:31:50 | 0 comentarii | 1331 vizualizari
Vulcan / Pe cine va alege Ile?
de Gheorghe OLTEANU

Tare ideea avansată, pe Facebook, deocamdată, de Cătălin Docea, directorul ZVJ! Aceea în care vorbește despre posibila reînnodare a relației – politice, desigur – dintre Gheorghe Ile și Angela Stoica, între care colaborarea, și cea politică, firește, s-a rupt brusc cu opt ani în urmă.

Și, ca să
merg mai departe cu speculațiile, nu ar fi deloc de mirare dacă asta chiar s-ar petrece. După câteva luni în care cei patru consilieri locali disidenți – George Bălțatu, Ștefan Feszner, Emil Andraș și Cristian Merișanu – au făcut mai mult figurație în partid, a venit momentul în care ei s-au rupt de tot de PSD. Partid de la statutul căruia cel puțin doi dintre ei s-au alăptat de la o vârstă fragedă, ca să se maturizeze din punct de vedere politic și să ajungă ceea ce ei sunt acum. 

Nu mă pun acum
să comentez motivul invocat de ei. Anume că tirania lui Ile și modul dictatorial de a conduce organizația de partid i-au determinat să facă acest pas. E problema lor. Numai că, din câte mi-a fost dat să aud, vreo câțiva pesediști dintre cei care i-au urmat pe cei patru au venit rapid înapoi. Pare-se că au preferat milităria lui Ile,  după ce au constatat că nu Cristi Merișanu, așa cum au crezut ei, este șef  la partidul la care s-au dus, ci că altcineva coordonează treburile politice de acolo. Ceea ce era de așteptat. 

Mâine dimineață,
la ședința extraordinară de consiliu local programată să înceapă la ora 9.00, celor patru plecați li se vor rupe definitiv legăturile cu PSD și cu Consiliul Local Vulcan. Soarta le-a fost hotărâtă în ședința organizației PSD Vulcan care a avut loc marți și în care s-a luat act de demisia lor. Ca atare, trei dintre ei vor rămâne fără indemnizația de consilier local - ceea ce nu-i mare lucru, din moment ce, cu o excepție, oamenii au serviciu -, iar viceprimarul nu-și va mai îndesa în buzunar netul de șaptezeci de milioane vechi pe care-l lua lunar în mână. Ceea ce, deja, pentru el este un lucru destul de mare și, mai ales, îngrijorător. Interesant de aici încolo va fi să vedem pe cine va prefera mustăciosul ca viceprimar pentru cele aproape trei luni rămase din actualul mandat. Să fi citit Ile ce a scris Cătălin Docea și să-i fi căzut ochii din nou pe fosta lui vicesă?  



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter