16.03.2020,  20:43:10 | 0 comentarii | 1409 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Lucrări edilitare la vreme de pandemie
de Corneliu BRAN

Chiar dacă Primăria municipiului Petroșani are suspendată activitatea cu publicul și chiar dacă primarul Tiberiu Iacob-Ridzi este în izolare la domiciliu, activitatea funcționarilor și bravilor muncitori continuă din plin, fapt pentru care comunitatea ar trebuie să le fie recunoscătoare.

Reparațiile, ecologizarea și curățenia de primăvară continuă
L-am întrebat pe primarul Petroșaniului dacă acest coronavirus și măsurile luate încurcă activitatea primăriei și dacă în această perioadă primăria a rămas în urmă cu o serie de lucrări aflate și pe agenda sa de lucru.
„Vreau să vă spun că deocamdată nu ne-a încurcat cu nimic. Lucrările aflate pe agenda de lucru sunt în grafic. Chiar azi pot spune că s-a muncit foarte bine pe mai multe direcții, începând cu pietruiri de drumuri, montări de stâlpișori în zone unde necesita acest lucru, toaletări de copaci și până la asfaltări cu mixtură la rece pe DN66, zona Petroșani Nord. Sunt mulțumit de activitatea celor de la DADPP din această primă zi de lucru din această săptămână. Vreau să vă mai spun și faptul că, chiar și așa, țin legătură cu oamenii și unde e cazul coordonez activitatea. În rest, dumnealor știu ce au de făcut, alături de cei care supraveghează lucrările bineînțeles”.

Toaletări, reparații de drum, pietruiri, montări de stâlpișori…
Fiindcă edilul petroșenean ne-a vorbit în mare de toate aceste lucrări, am vrut să vedem unde s-a lucrat exact și să vă arătăm totodată și imagini care demonstrează foarte clar toate acestea.
Astfel, primul subiect, toaletarea copacilor, este legat de strada General Vasile Milea. Un grup de muncitori și un utilaj lucrau de zor undeva în apropiere de ora prânzului.
Aceiași operațiune se desfășura și pe strada Saturn din Aeroport. Pe lângă toaletare, aici s-au pus la pământ, la cererea locatarilor din zonă și cu toate avizele de mediu necesare, câțiva arbori bătrâni, ce prezentau pericol pentru cei din zonă la vreo furtună mai puternică.
Legat de reparațiile de pe DN 66 din zona Piața Victoriei, se pot observa imaginile 4 și 5, „plombele” sunt montate cu mixtură asfaltică la rece.
Referitor la pietruiri de străzi, acum că iarna a trecut și a lăsat și mai degradate anumite străzi ce încă nu au beneficiat de asfalt, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dispus, după un program de reparații străzi stabilit încă din februarie, pietruirea următoarelor străzi: Aurel Vlaicu, o parte din strada Dacia, Jiului, o parte din strada Transilvaniei și Mureșului. Deja de luni a început și împietruirea străzii Șoimilor, Miorița și Pompieri, toate celelalte anunțate mai sus urmând la rând în perioada următoare.
În fine, în centrul civic, în zona Băncii Transilvania, oamenii DADPP-ului au delimitat, așa cum promitea acum două săptămâni primarul, trotuarul de carosabil cu stâlpișori, astfel încât să nu se mai poată parca aiurea.
De la primar am aflat că după această zonă va urma strada Aleea Poporului (dar asta probabil după ce se vor termina lucrările de reabilitare canalizare ce vor începe în curând din câte am aflat de la operatorul de apă și canal), apoi strada Carol Schreter, precum și în zona Școlii I.G. Duca, corpul vechi, pe trotuarul dinspre terenul de sport etc..
La toate operațiunile de mai sus au participat, în primul rând, angajați ai DADPP din cadrul primăriei, ajutați și susținuți de vemegiști și de angajați ai firmei Eolian, dar și de angajații firmei specializate împietruire, cu care primăria are contract.
Iată că într-o singură zi, în plină criză de coronavirus s-au făcut atâtea în municipiul de la poalele Parângului, semn că lumea și viața unui oraș nu poate sta pe loc și trebuie depășite momentele grele, că doar n-om sta toți să ne plângem de milă și să ne tot panicăm aiurea… Să sperăm că muncitorii nu au pățit nimic din punct de vedere epidemiologic. Căci trebuie să recunoaștem există un risc în aceste timpuri pentru cei care lucrează în aer liber, căci nu degeaba ni se spune pe toate canalele să stăm în casă. Probabil nu se va exagera cu astfel de acțiuni, care, într-un anumit fel, expun muncitorii, care și ei sunt oameni.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter