16.03.2020,  20:56:18 | 0 comentarii | 379 vizualizari
Cristian Petrean: „E panică mare. Nu putem face nimic fără decizia FRF”
de Loredana JUGLEA

Cristian  Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, spune că și în rândul iubitorilor de fotbal e panică mare.

Chiar dacă s-au făcut unele pronosticuri în ceea ce privește reluarea campionatului, Cristian Petrean spune că totul stă la mâna Federației: „Eu unul cred că nu se va relua mai repede de 4 aprilie la ce panică este acum. Nu putem decide nimic în privința campionatului până la noi decizii venite de la Federația Română de Fotbal. Eu cred că se vor mai juca cel puțin cele trei etape rămase din campionatul regulat. Apoi vom vedea ce vom face. Nu ar fi corect să avem o câștigătoare de conjunctură. Eu sunt optimist. Pentru asta trebuie să stăm mai mult în casă și să respectăm regulile care se impun în astfel de cazuri”.
Asociația Județeană de fotbal Hunedoara a luat act de decizia Federației Române de Fotbal de a suspenda toate competițiile de fotbal de pe teritoriul României și suspendă toate jocurile de Liga 4 și Liga 5 până la data de 31 martie 2020. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări.
Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România, până la data de 31 martie 2020.
„Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, considerăm ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor și a personalului de specialitate”, spun reprezentanții fotbalului românesc.
Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice.

Dan Voicu:
„Campionatul este compromis"

Dan Voicu, antrenorul echipei de fotbal din Liga 4, CSM Vulcan este îngrijorat în ceea ce privește răspândirea Coronavirusului. 

„Am suspendat toate antrenamentele până cel puțin pe data de 22 martie. Vorbesc zilnic cu jucătorii mei la telefon și le spun să stea în casă. Situația este una disperată și vreau să ne revedem cu bine. Campionatul este compromis în momentul de față. Sincer, nu știu ce se va întâmpla. Cred că promovarea va rămâne o nebuloasă. Trebuie să fim conștienți și responsabili", a spus Dan Voicu.

Damian Militaru e tranșant:
„Să stăm acasă"

Nici liderul Ligii 4 Hunedoara, CSM Jiul Petroșani, nu face antrenamente. Antrenorul Damian Militaru e categoric.

„Nu ne punem viața în pericol. Stăm acasă atât cât trebuie. Vom vedea ce se va decide în ceea ce privește campionatul. Nu ne-ar conveni să nu se mai joace. Mai avem de jucat cu Hațegul, Băița și Geoagiu. Trebuie să dovedim că merităm locul care ne duce la baraj. Acum, prioritar este să fim bine. Stăm cât mai mult în casă până mai scăpăm de virusul acesta. Am suspendat orice activitate de la copii și juniori până la seniori. E cel mai bine așa”, a spus Militaru. 
CSM Jiul Petroșani este în acest moment echipa care se află pe primul loc în campionatul județean cu mari șanse de a merge la baraj.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter