18.03.2020,  22:59:06 | 1 comentariu | 3609 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Se conturează, deocamdată pe hârtie, primele două ANL-uri din municipiu
de Gheorghe OLTEANU

În ședința de Consiliu Local Vulcan din 13 aprilie 2018 a fost aprobată hotărârea prin care a fost cedat Agenției Naționale a Locuinței un teren cu o suprafață de 6339,50 mp, teren pe care agenția l-a preluat două luni mai târziu, conform contractului 161/05.06.2018.

Terenul respectiv
se află pe strada Traian, între Școala Gimnazială nr.6 și blocul Q (vezi fotografiile), iar pe el urmează să fie realizate „locuințe destinate tinerilor ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în condițiile pieței”. Citat din Referatul de aprobare. Așadar, cele două construcții care vor ocupa o suprafață de 2280 mp și vor cuprinde 33 de unități locative sunt ridicate, prin ANL (coordonator secundar de credite), de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care-i coordonator principal de credite. Asta nu înseamnă însă că administrația publică vulcăneană va sta cu mâinile-n sân și va urmări cum cresc din pământ cele două imobile.

Are și beneficiarul,
adică Primăria Vulcan, obligațiile lui, acestea constând în asigurarea branșamentului la utilități. Sau, după cum s-a exprimat Gheorghe Ile, „noi trebuie să demarăm utilitățile la aceste construcții”. Ar fi vorba de alei de acces, parcări, câte un loc pentru fiecare unitate locativă, înierbarea zonelor adiacente corpurilor blocului ANL și a parcărilor, rețea exterioară de canalizare, rețea de alimentare cu apă dotată cu două apometre amplasate în cămine de vană. Pentru toate astea din bugetul local se vor extrage 2.081.764, 39 de lei cu TVA (în documente apare fără TVA, dar, adunând TVA-ul de 309.175,15 cu suma de 1.709.589,94 care-i fără TVA mi-a dat cât am zis înainte de paranteză), din care C+M reprezintă 1.444.398,33 de lei cu TVA. Cu alte cuvinte, aceasta este cheltuiala care-i revine UAT-ului vulcănean.

Deocamdată,
pe terenul cu pricina nu am zărit nicio amenajare de șantier. Totuși, în ședință, primarul Gheorghe Ile a anunțat că „firma câștigătoare este de aici, din Valea Jiului”. „A lui Suciu”, a amintit el în treacăt. Tocmai de acest în treacăt s-a legat consilierul local Florin Govor care, împărtășind bucuria lui Ile cum că firma este de aici, din Valea, a vrut, totuși, să-i știe numele. Așa a aflat întreaga suflare de consilieri din sală că „Masa Andrigela” este societatea de construcții care va ridica imobilele ANL. Ceea ce-i pune pe gânduri pe unii este dacă, atunci când blocurile ANL vor fi terminate, se vor mai găsi tineri care să se mute în ele. Da, în condițiile în care locurile de muncă pentru tineri sunt o problemă, chiar că  poate să iasă un semn de întrebare din asta.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 miner fruntas19.03.2020,  19:27:11
sa inteleg ca se vor da celor fara mijloace financiare dar fiecare apartament va avea loc de parcare. deci nu au mijloace financiare dar au masini. interesant.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter