22.11.2011,  21:33:33 | 0 comentarii | 1525 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Istorii, istorii... (IV) / Ceaţă şi fum în casa bardului Vasile Alecsandri de la Mirceşti
de Marian BOBOC

Vineri, 11 noiembrie 2011, după o călătorie de vreo jumătate de zi, am coborât în gara Paşcani. Suntem dornici, eu şi Mihai Barbu, să descindem la unul dintre obiectivele importante ale Proiectului „Istorii, istorii…”, situat la Mirceşti: Casa Memorială Vasile Alecsandri. De la Paşcani, până să ajungi la Hanul Hancuţei, imediat după ieşirea din judeţul Iaşi şi intrarea în judeţul Neamţ, se face în stânga un drum de ţară, pietruit, pe care şoferul l-a preferat celui asfaltat. A zis că aşa ocoleşte nişte gropi. Necunoscând peisajul, nu l-am contrazis, crezându-l pe cuvânt. Suntem în România şi e normal să fie aşa. Adică, gropi peste tot...

 
Ajungem la Mirceşti într-o ceţoasă zi de toamnă. Vedem o biserică romano-catolică. Văzându-ne mirarea, şoferul ne informează: „Ăsta e un sat mai mult de catolici şi este situat în judeţul Iaşi”. Nu-l contrazicem, şi pentru că nu e bine să încarci negativ conducătorul auto în maşina căruia te afli. Lângă parcare, un şir de mese. La intrare, pe o tablă ruginită, scrie Casa Memorială Vasile Alecsandri. Din păcate, din cauza ruginii nu vă putem informa până la ce oră este deschisă casa. Când intrăm pe aleea ce duce spre conac, un căţelandru dă de veste bardului că i-au sosit oaspeţi. Nu vă speriaţi, nu ne iese în întâmpinare chiar bardul, el fiind ocupat cu somnul veşniciei, ci o doamnă care este custodele muzeului. Bustul lui Vasile Alecsandri de lângă casă este învăluit romantic, dar şi înecăcios, în fumul frunzelor arse.
Am intrat în Casa Memorială, fredonând în gând chiar Andrii Popa. De ce Andrii Popa? Simplu, pentru că, transpusă muzical de legendară trupă Phoenix, Andrii Popa este, cred, cea mai notorie poezie, de fapt doină, a poetului Vasile Alecsandri, în a cărui casă-conac ne aflăm. Deşi sunt sigur că foarte puţini dintre contemporanii care ştiu această melodie cunosc şi paternitatea textului.
Observându-ne râvna cu care fotografiem, doamna custode ne atrage atenţia cu delicateţe (doar ne aflam în casa poetului inefabil al Lăcrămioarelor…) că, în mod normal, pentru a fotografia ar fi trebuit să facem o cerere şi să plătim o taxă la Muzeul Literaturii Române din… Iaşi. Adică la 67 de kilometri de Mirceşti dus. Plus 67 km - întors. În total, vreo 150 km. În fine, doamna înţelege situaţia… birocratică şi pune în aplicare celebra ospitalitate moldovenească.
Deşi s-a născut în 1821 (locul naşterii şi date naşterii poetului fiind încă destul de controversate, nu este locul aici a insista asupra acestora), Vasile Alecsandri se mută din casa „bătrânească” (care astăzi nu mai există) din Mirceşti  în actuala casă memorială tot de la… Mirceşti abia la vârsta de 45 de ani, în 1866. De ce atât de târziu? În primul rând, din cauza evenimentelor post-paşoptiste, când  Alecsandri a mâncat pâinea exilului. Şi apoi, deoarece casa a fost construită doar între anii 1861 şi 1867, la insistenţele soţiei sale, Paulina, care era de origine poloneză. Întâi, a fost o locuinţă modestă, de două camere şi un hol. Casă pe care poetul a început să o extindă, având şi un motiv cât se poate de întemeiat: prietenii. Sau mai bine spus iluştrii săi prieteni - A.D. Xenopol, Ion Ghica sau… marele compozitor Franz Liszt -, care au petrecut la clipe de linişte, clipe bucolice, în casa devenită conac, în parcul cu triluri de păsărele, în aroma liliecilor din curtea boierească.
Păşim în casă împreună cu doamna custode. La fiecare pas aflăm o poveste a obiectelor care „trăiesc” de vreo 150 de ani. Rând pe rând, ni se devoalează misterul unei vieţi patriarhale. În hol, strămoşii scriitorului sunt primii care fac oficiile de gazdă. 
Figura tatălui scriitorului, vornicul Vasile Alecsandri, e prima care deschide seria stampelor şi tablourilor de epocă. Iată cum îl descrie un contemporan, N. Petraşcu, pe vornicul Alecsandri: „Era un om potrivit de statură, mai mult mic şi cam gras, c-o frunte largă şi ochii vii, purtând barbă rotundă ca voievozii şi mustăţi pe care scurta cu foarfeca. El umbla, după portul timpului, cu giubea şi anterea. De felul lui era iubitor de priveliştea naturii, bun şi mai cu seamă harnic şi deştept”. Acum nu ştim exact ce andarale i-a lăsat vor­nicul fiului său, dar de o moşte­nire suntem siguri: iubirea de natură.
Fumul şi mirosul frunzelor arse din curtea conacului cotrobăieşte prin toate obiectele personale ale lui Vasile Alecsandri. Dacă ar trebuie să îmbrace acum conul Vasile unul dintre obiectele vestimentare, cu siguranţă şi bardul ar mirosi a fum de toamnă.
Slalomăm printre amintiri cu parfum de epocă. Cărţi, manuscrise, fotografii, sipete, biblioteci, pianine, samovare, mese, scaune, oglinzi, paturi, balansoare, fotolii, partituri, tablouri în ulei, stampe, fotografii de epocă…. Toate dau seama de activitatea literară, diplomatică, de culegător de folclor, ori despre studiile  făcute la Ieşi ori Paris a venerabilului junimist Alecsandri. 
După ce am fost musafiri în sufrageria poetului, în camera de musafiri, după ce ne-am odihnit pe încă un confortabil divan, aruncând o privire indiscretă, de ziarişti, şi prin dormitorul poetului, ajungem în camera de lucru a lui. Trebuie să spun că este impresionantă şi acum. Până la vederea acestei camere, eram invidios pe Vasile Alecsandri pentru povestea de iubire trăită cu atât de frumoasa Elena Negri, pe care am privit-o aici, în Mirceşti, drept în ochi, într-un superb portret, exclamând „Steluţa”! Ei bine, după ce am văzut camera de lucru a poetului, invidia mea se mută de la Elena în… această încăpere. Un birou mai mare decât acesta la care scriu reportajul, însă „tâmplărit” din lemn de nuc sau de cireş (în privinţa lemnului biroului, mărturisesc că însemnările mele de la Mirceşti nu sunt prea clare), o lampă pentru serile de iarnă, un scaun confortabil (de fapt, două…), câteva rafturi în loc de bibliotecă încastrate discret în perete, un balansoar pentru clipele de reverie. Iar în clipele când în încăpere mirosea înnebunitor a cafea turcească, bardul avea la dispoziţie două locuri de degustare: două perne orientale (că doar de-aceea era cafea turcească…) şi un divan. Două ferestre largi, una în spatele biroului şi alta în dreapta acestuia, completează atmosfera camerei de lucru a lui Vasile Alecsandri. Într-un asemenea birou, e clar că domnişoara inspiraţie nu avea cum să nu se simtă bine. Poate că dacă ar fi scris reportajul acesta la masa de scris a bardului, de nuc ori cireş - ce mai contează, şi reporterul ZVJ ar fi fost vizitat de domnişoara inspiraţie, şi după…, acesta ar fi ieşit mai reuşit. Aşa, a ieşit ce a ieşit. Grele vremuri pentru reporter, uşoare pentru bardul Alecsandri! 
 
Somnul de veci. La mausoleu
Când să plecăm, doamna custode ne întreabă: „Nu vizitaţi şi mausoleul?”. „Ce mausoleu?”. „Unde este îngropat Vasile Alecsandri!”. Pentru a ajunge la mausoleu parcurgem doar câţiva metri dinspre conac. De fapt, aveam să aflăm, mausoleul a fost inaugurat în vara anului 1928, lucrările de construcţie fiind demarate cu vreo doi ani înainte, la iniţiativa Academiei Române, fiind sprijinite de Ministerul Artelor. Rămăşiţele pământeşti ale lui Alecsandri au fost strămutate în mausoleu tot în 1928 dintr-o criptă din grădina conacului. Dacă şi în viaţa veşnică există proximitate „existenţială”, atunci Vasile Alecsandri nu este singur, deoarece alături de el îşi dorm somnul de veci părinţii săi - vornicul Vasile Alecsandri şi Elena Alecsandri - şi soţia sa, Paulina Alecsandri.
De pe două plăci de marmură aflăm numele arhitectului acestui impresionant mausoleu - N. Ghica Budeşti - şi cel al arhitectului: Al. Popovici.
Pe frontispiciul stă scrisă o „închinăciune”: „Marelui poet al neamului Vasile Alecsandri – 1821-1890 – Naţiunea recunoscătoare”. Nu ştiu cât de recunoscătoare e naţiunea cu memoria bardului de la Mirceşti, însă cert e că de la Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mirceşti nu poţi cumpăra niciun suvenir sau vreo carte de Vasile Alecsandri.

Stăpânii conacului
Moşia şi casa de la Mirceşti au fost lăsate de poet prin dispoziţie testamentară soţiei sale, Paulina, aceasta trăind până în 1920, cu vreo 30 de ani mai mult decât bardul. Paulina, la rândul ei, le donează în 1914 nepoatelor Elena şi Margareta Catargi. Conform actului de donaţie, acestea au fost obligate să doneze „averea liberă de orice sarcină” Academiei Române. Aşa se face că în 1914, Academia Română angajează un custode. Practic, între 1914 şi 1944, deci 30 de ani, se scrie primul capitol al Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”. Din păcate, luptele din cel de-al doilea război mondial îşi lasă amprenta şi pe conac. Aşa se face că din 1944 până în 1957 casa memorială este închisă pentru reparaţii, după ce Ministerul Artelor şi Informaţiilor devine proprietar în detrimentul celui de drept, Academia Română. Din 1957, începe a doua viaţă muzeală, funcţionând ca muzeu memorial. După 1993, Consiliul Judeţean Iaşi devine proprietarul casei. Însă din 2005, Casa Memorială „Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, în urma unei acţiuni în justiţie, revine proprietarului: Academia Română. Timp de doi ani, casa este din nou restaurată, în toamna anului 1993 fiind redată circuitului muzeistic.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter