30.03.2020, 19:20:07 | 0 comentarii | 1303 vizualizari
Vulcan / Ile renunță la nedeia din iunie
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În acest an, gata cu nedeia vulcăneană care era programată să aibă loc undeva la sfârșitul lunii iunie. Deocamdată, putem spune că doar se vorbește de asta, dar, într-una din zilele următoare, va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Vulcan care va consfinți acest lucru printr-o hotărâre.
Se vede treaba că primarul Gheorghe Ile a fost sensibilizat de inițiativele similare ale celorlalți edili șefi din Valea Jiului care au anunțat că, în acest an, renunță la a mai organiza tradiționalele paranghelii locale. Credeți sau nu, propunerea asta a fost făcută chiar de Ile, la punctul „Diverse” al ședinței din 27 martie. Ca atare, conform spuselor sale, suma alocată pentru Nedeia Vulcăneană, ceva peste 120.000 de lei, un miliard și ceva de lei vechi, va fi pusă la dispoziția spitalului municipal vulcănean, pentru a întări, cu materiale medicale și tot ce mai trebuie, această instituție spitalicească și pe angajații ei în lupta cu Covid 19.
Procedând astfel, Ile i-a luat-o înainte consilierului local PLUS Florin Govor care voia el să propună ceea ce primarului îi trecuse deja prin minte. Totuși, Florin Govor nu s-a lăsat și a mai avansat o idee. Aceea ca în aceeași direcție s-o ia și banii de la C.M.M. Mihai Viteazu Vulcan, care nu mai pot fi neconsumați pe competiții din cauza suspendării acestora. Florin Govor s-a referit, în primul rând, la banii alocați secției de fotbal - fără să fie atinși cei pentru plata salariilor personalului care îngrijește baza sportivă sau cei destinați plății fotbaliștilor.
Aceste inițiative se vor materializa după aprobarea hotărârii de consiliu local în extraordinara despre care aminteam. Rămâne de văzut dacă se vor stabilii și criteriile obligatorii de luat - sunt foarte mulți de părere -, pentru ca aceste sume de bani destul de consistente, odată ajunse la spitalul din Vulcan, să nu fie consumate pe telefoane mobile, autoturisme, pe alte frigidere mortuare sau pe celebrele adaosuri salariale. Sau, altfel spus, primele pe care le bagă lunar în buzunar conducerea acestei instituții. Ele trebuie să fie strict utilizate, pentru a ne izbăvi de nenorocitul acesta de virus! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |