01.04.2020,  13:21:21 | 1 comentariu | 4931 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / ​​​​​​​Deocamdată, lui Ile nu-i stă gândul la pensiile speciale
de Gheorghe OLTEANU

Am băgat de seamă că multă lume din Vulcan a dat like la postarea referitoare la propunerea primarului Gheorghe Ile de a suspendaa, în acest an, nedeia vulcăneană.

 

Ba, mai mult,

unii i-au sugerat primarului să se gândească la anularea și a altor acțiuni pentru care se pun la bătaie sume însemnate de bani din bugetul local. Nu pot să știu dacă sfătuitorii apropiați ai lui Ile i-au povestit sau nu despre asta, dar, dacă vorbele astea or fi ajuns la urechile lui, nu ar fi rău să țină seama de ele. Mai ales că dau bine la campania electorală pentru locale.

 

Dacă, în ce

privește anularea nedeii, idee cu care, după cum am mai spus, Ile i-a luat-o înainte consilierului local Plus+ Florin Govor, cu totul altfel a fost în cazul unei alte probleme ridicate de același consilier local. Deși se anunțase, de la sfârșitul anului trecut, că guvernul liberal a amânat acordarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari și consilieri de toate categoriile, Florin Govor a vrut să afle prin viu grai de la Ile, chiar și dacă acesta au fost rostite prin masca facială, dacă, la Vulcan, s-au acordat asemenea pensii.

 

Nesimțite,

permiteți-mi să adaug! Primarul l-a liniștit răspunzându-i că nici vorbă de așa ceva. Însă nu a precizat - și văd că nici Govor nu a fost curios să afle – dacă va da sau nu slobod la ele atunci când stăpânirea va permite (vreodată) asta. Fiindcă nu-mi vine să cred că dumnealui și altora câtorva care au fost înaintea lui, dar și viceprimarilor care s-au perindat în Vulcan, nu le-ar cădea bine câte un purcoi lunar de bănet. Pe care, sigur, tot pulimea îl va asigura din impozitele și taxele locale pe care le plătește.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 vulcanean04.04.2020,  21:28:28
Govor, viseaza si el la multe. Deocamdata e langa primar, chiar daca se fereste sa o arate.Il baga Ile in buzunar.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter