06.04.2020,  01:51:56 | 0 comentarii | 1337 vizualizari
Antrenamente - în sistem de videoconferință
de Loredana JUGLEA

Se caută tot felul de soluții în această pauză forțată în privința mișcării sportivă.

 

Unii antrenori din Vale și-au transformat casa în sală de antrenament cu exerciții online pentru elevii lor. Alte cluburi sportive din judeţ se reorganizează pentru a continua activitatea pe această perioadă de criză. Spre exemplu, conducerea clubului din Simeria a avut zilele trecute prima şedinţă tehnică a clubului în regim de videoconferinţă, la care au participat atât cei din conducerea clubului CFR Simeria, cât şi antrenorii de la secţiile de performanţă.

Au fost făcute comunicări importante pentru derularea activităţii la toate secţiile aflate în portofoliul clubului, cele mai importante aspecte stabilite cu această ocazie fiind legate de desfăşurarea antrenamentelor în regim de videoconferinţă.

Drept urmare, au fost stabilite primele antrenamente programate prin sistem videoconferinţă, iar pentru sportivii şi părinţii acestora au fost luate măsuri de transmitere a informaţiilor de conectare la antrenamentele online prin intermediul aplicaţiei realizate de tehnicienii clubului.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter