03.11.2011,  13:43:59 | 0 comentarii | 385 vizualizari
Parfenie, Apetri şi Scarlatescu au renunţat la bani
de Loredana JUGLEA

Gabriel Apetri, Scarlatescu şi Parfenie sunt printre puţinii jucători de la Jiul care au renunţat la drepturile băneşti pentru a deveni liberi de contract. Aceştia au renunţat la peste 10.000 de dolari în favoarea actelor pentru a evolua la alte echipe. Pe de altă parte unii dintre foştii jucători au declarat că sunt dispuşi la rândul lor să renunţe la o mare parte din suma datorată numai ca Jiul să nu se desfiinţeze, iar o altă parte este decisă se acţioneze clubul şi în instanţa civilă în cazul în care patronul Alin Simota nu se va achita de obligaţiile financiare. 

Gabriel Cruceru a câştigat la rândul lui litigiul cu Jiul astfel că acesta reîntregeşte rândurile jucătorilor liberi de contract. Jucătorul spune că îi pare rău de situaţia în care a ajuns echipa sa. „În prezent sunt la Gloria Buzău şi vreau să-mi fac datoria. Îmi pare de Jiul şi de faptul că va fi exclusă din campionat”, a declarat jucătorul căreia gruparea din Vale îi datorează suma de 6000 de dolari.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter