08.04.2020,  15:44:06 | 0 comentarii | 2082 vizualizari
În perioada următoare, / ​​​​​​​S-ar putea lăsa cu surprize și la spitalul vulcănean
de Gheorghe OLTEANU

Deocamdată, Spitalul municipal Vulcan este spital-suport, nu pentru că așa a vrut consiliul local, ci fiindcă „Guvernul a dat ordinul. Cine dă salarii acela comandă”. Citatul e de la Gheorghe Ile și este extras din lunga cuvântarea pe care primarul a rostit-o la ședința extraordinară de consiliu local din vinerea trecută, în care el a încercat să facă față atacurilor concentrate ale câtorva consilieri care voiau capul managerului spitalului.

 

Alte câteva

citate extrase tot de la nervosul primar vulcănean, prin care el este „bucuros că am reușim să dotăm spitalul cu patru aparate de (de ventilație – n.a. că doar nu de radio)”, dar și că „La Vulcan avem persoane cu suspect de covid (la ora aceea – n.a.) … Secția infecțioase este plină. Unul iese, altul intră”. Și încă unul: „Mâine dacă vin trei doctori, se deschide secția de Pediatrie. Doamna dr. Petre este peste programul prelungit, nici nu-i mai dă voie legea”. Ideea din aceste din urmă cuvinte ale lui Ile a fost continuată de consilierul local Ioan Dorel Șchiopu. La fel ca primarul, el crede că „Singura explicație (a ceea ce se petrece la spital – n.a.) este lipsa de medici. Și ei au dreptul la pensie, la demisie, la retragere, în cazul medicilor de familie. Dacă am avea medici mâine am înființa secția de neurologie (Ile dă din cap aprobator –n.a.) Trebuie să facem cunoscut spitalul, să-l promovăm!”.

 

Un punct de vedere

mai aparte, despre care am aflat ulterior că i-a plăcut și Angelei Stoica, președintele de ședință, l-a avut proaspătul consilier local Spiridon Simion. Deși domnia sa este un senior în toată regula al politicii locale, mi-am permis să-l numesc așa, deoarece revenirea sa în forumul legislativ vulcănean a fost salutată de întreaga social-democrație din municipiu. Despre ceea ce i-a fost dat să vadă și să audă, domnul profesor crede că a asistat la un circ. Care, a continuat dumnealui, „a început cu doamna doctor Mateescu…”, iar lipsa de medici este cauzată de „nivelul mic al acestuia (al spitalului – n.a.)”.

 

De aceea,

este de părere stimabilul profesor, „toate demersurile, mai ortodoxe sau nu, să fie canalizate spre mărirea numărului de paturi. Atunci vin medicii, atunci au salariul mai mare”. Adevărul este că „nivelul mic” al spitalului este mai greu de rezolvat, din moment ce acesta a fost dat cu eject la acreditare, riscând, astfel, să ajungă undeva la nivelul al cincilea al clasificării unităților spitalicești. Să nu uităm însă un amănunt. Conform art. 1 al penultimei (parcă) ordonanțe militare, toate spitalele aflate la mâna primarilor și a președinților de consilii județene au trecut la Ministerul Sănătății. Or, privind situația din acest punct de vedere, s-ar putea să avem surprize și la Vulcan. Fiindcă instituțiile spitalicești din alte localități au avut deja.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter