28.04.2020,  18:06:33 | 0 comentarii | 730 vizualizari
Vulcan / Sticle la greu după sărbătorile de Paște
de Gheorghe OLTEANU

Nu pot să spun că activitatea de ridicare și transport al gunoiului menajer are carențe în desfășurare. Cel puțin în Vulcan și Uricani, localități pe care le „bat” mai des, nu am constatat ca și containerele de colectare a deșeurilor menajere să fie pline, încât singurul loc în care ți-ai mai putea arunca punga cu gunoi să fie lângă ele.

 

Ceea ce

înseamnă că muncitorii și autospecialele societății de salubrizare își fac treaba. Mai timid, purced echipele de la salubrizarea locală vulcăneană. Serviciu aflat în subordinea consiliului local vulcănean și în sarcina căruia cad ridicarea și transportul așa-ziselor deșeuri voluminoase: resturi de materiale de construcții, canapele, fotolii, paturi, bucăți de lemn etc. Zilele trecute, bunăoară, o echipă le lua pe cele de lângă gunoiera din vecinătatea poștei din Vulcan. I-am spus persoanei care-i coordona pe muncitori că la fel, ba chiar mai rău, e și la punctul din spatele blocurilor de la UNIC. Mi-a răspuns că acolo se va ajunge a doua zi. Am verificat. Nu se ajunsese. Voluminoasele erau neatinse.

 

Mă întorc

la serviciul de salubrizare despre care vorbeam la început. Acesta are ca sarcină și ridicarea pet-urilor și a deșeurile de sticlă pe care locatarii le depun în recipientele de plastic special destinate strângerii acestor materiale revalorificabile. Am constatat că, nu știu de ce, recipientele verzi pe care scrie „Sticlă” nu sunt băgate-n seamă la fel ca și cele în care se aruncă pungile cu deșeuri menajere. „Butoiul” verde de lângă poștă e plin până sus, dar nici semn ca interioruʹ-i să-i fie golit. Și, cum s-a băut la greu de sărbătorile de Paște, mai mult ca sigur că, la fel de burdușite cu sticle vidate de conținut, sunt și recipientele asemănătoare de la celelalte puncte de salubrizare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter