04.05.2020,  20:34:28 | 0 comentarii | 450 vizualizari GALERIE:     FOTO    
După aproape două luni de voluntariat, / Zece voluntari ai Crucii Roșii Petroșani continuă lupta cu COVID-19
de Ziarul Vaii Jiului

Zilnic, de la începutul pandemiei Asociația Umanitară Creștin-Ortodoxă „Sfinții Apostoli”, 25 de porții de hrană caldă

 

Lupta pe frontul pandemiei continuă. Voluntarii Crucii Roșii Petroșani, zece flăcăi și fete bine instruiți în taberele de vară ale ISU, continuă de circa două luni, zilnic, să distribuie alimente celor care au nevoie: persoane din grupuri sociale critice, oameni fără susținători, bolnavi, în vârstă, cu venituri mici, dar și familii cu nevoi și copii mulți.

 

„A scăzut oarecum numărul de persoane care ne solicită ajutorul, de la 7-10 persoane, la circa 3-4, câteodată poate 2-3, dar mai sunt… Și atâta vreme, cât și o singură persoană are nevoie de ajutorul nostru, suntem prezenți alături de ea, nici nu încape în discuție să nu ajutăm!”, ne-a spus luni, 4 mai, Felicia Vitan, secretarul subfilialei de Cruce Roșie Petroșani.

Pe lângă aceste intervenții, acolo unde este nevoie și unde se solicită a se face cumpărături, voluntarii mai distribuie și cele 25 de porții de hrană caldă oferite cu generozitate de Asociația Sfinții Apostoli și de președintele acesteia, Gheorghe Toma. Asociația se ține de promisiunea făcută, că atât cât va ține pandemia va distribui hrană caldă celor care au mare nevoie. Au trecut două luni și asociația cu sediul în Piața Centrală continuă la același nivel, zilnic, în bucătăria proprie fiind gătită mâncarea, pusă apoi în caserole și trimise prin Crucea Roșie la destinatari.

„La sediul Crucii Roșii Petroșani de pe strada Avram Iancu mai avem încă alimente neperisabile donate. Nu mai sunt așa de multe ca la început, când multă lume a donat alimente pentru cei cu probleme, dar mai avem ulei, orez, zahăr și conserve, plus pâine, care ni se aduce constant, astfel că la solicitări mai mergem cu astfel de produse la casele care au nevoie. Chiar aș mai face un apel și pe această cale pentru cetățenii mărinimoși sau patroni de firme, dacă mai doresc să doneze alimente neperisabile o pot face la sediul nostru. Ne-am bucura enorm să mai primim, deoarece pandemia n-a trecut, iar pe de altă parte mulți dintre semenii noștri au nevoie de alimente oricând, nu doar în astfel de crize, oameni cu nevoi speciale, singuri, bolnavi, bătrâni, sau familii de tineri cu venituri reduse și cu copii. Mulțumim anticipat tuturor celor care sprijină Crucea Roșie!”, a mai menționat și a făcut totodată un apel, Felicia Vitan.

Am întrebat-o pe Vitan câți voluntari are Crucea Roșie Petroșani care depun zilnic această muncă? Ne-a răspuns că 10. „Bine, dar ar putea mult mai mulți să vă ajute, de ce doar zece tineri?”. Răspunsul a fost unul corect și normal: „Doar ei sunt instruiți în tabere de vară ISU, unde învață printre multe altele cum să se protejeze de viruși, ce trebuie să facă și sunt instruiți practic și pentru forme de pandemie. Nu vrem să riscăm, astfel că doar cei zece tineri sunt voluntari de serviciu în această pandemie. Am risca să ne îmbolnăvim toți, deci nu ne putem juca cu treaba asta…”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter