05.05.2020,  19:20:44 | 0 comentarii | 257 vizualizari
Cum rezistă luptătorii hunedoreni la pandemie
de Loredana JUGLEA

Majoritatea sportivilor din Vale, dar și din județ se pregătesc acasă, după programe întocmite de coordonatorii activităților, după modele create special pentru grupuri și mai ales pentru sportivii de performanță.

 

Unii dintre tehnicienii din județul nostru au creat grupuri on-line și le predau elevilor sarcini precise de pregătire, totul pentru a fi în formă sportivă. Formă sportivă necesară odată cu revenirea la activitatea cotidiană și la antrenamentele de pe bazele sportive.

Hunedoreanul Suraj Moravan de la secția de lupte libere din cadrul LPS Cetate Deva spune: „Ne adaptăm situației, ca toată lumea, sportul și viața trebuie să meargă mai departe și, conform ordonanțelor în vigoare, încercăm și noi să ne descurcăm, să ne menținem pe plan sportiv, cu aplicații de pregătire on-line. Eu am fost oarecum prevăzător. Încă de la începutul lunii martie, am ținut legătura cu colegii din țară, cu cei din străinătate, cei de specialitatea lupte, am discutat cu colegii de la club și am început să cream grupuri pe rețelele de socializare. Astfel, ne întâlnim zilnic on line, noi și cu sportivii, discutăm, abordăm anumite teme specifice sportului și în special luptelor”, spune profesorul.

Suraj Moravan mai spune că în fiecare zi din săptămână, de luni până vineri are un program de antrenament, pe care la ora 14:00 îl discută și îl pune după aceea în practică.

„Elevii trebuie să ne trimită imagini video de la antrenamentele lor, referitor la tema lecției din ziua respectivă. Eu încurajez foarte mult inițiativa și inventivitatea sportivilor care, tot timpul este nemărginită. În momentul în care ne vom întoarce efectiv în sala de antrenament,  vom vedea cu certitudine câți dintre sportivi vor reveni la antrenamente. Este mult mai greu pentru noi, copiilor le este dificil să muncească acasă, avem și sportivi care nu beneficiază de internet, nu sunt din oraș, stau la țară și cu care ținem legătura doar telefonic. Sperăm să nu ne confruntăm cu retragerea sportivilor, deși se pare că ne așteaptă încă multe luni bune fără mișcarea sportivă din sală, cu care ne-am învățat. Ne lipsesc atât nouă, antrenorilor cât și sportivilor, antrenamentele de la sală. Noi, cu toții, eram ca o familie unită. Ne întâlneam zi de zi, la antrenamente, angrenați mereu la competiții, turnee. Dintr-o dată, așa un concediu prelungit, e mult prea mult, pentru toți. Și pentru sportivi și pentru noi, antrenorii”.

În Valea Jiului, antrenorii Radu Polifronie (karate) și Ionuț Lascău (taekwon-do) predau cursuri de antrenamente online. Deocamdată sportivii par să se fi integrat și la acest mod de pregătire.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter