19.05.2020,  19:17:14 | 0 comentarii | 644 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / ​​​​​​​S-au aprobat tarifele pentru prestațiile Serviciului Public de Salubrizare
de Gheorghe OLTEANU

Lume grămadă, luni, 18 mai, în fața intrării principale în clădirea primăriei Vulcan. Doar nu au venit toți la ședința extraordinară a consiliului local? mi-am zis în gând când, cu masca pe figură și în spatele unei doamne, am trecut dincolo de ușă. Am pus frână pe linia galbenă trasată pe jos și, imediat, am fost luați în primire de domnul polițist local Vasile Dan.

 

„Treizeci și cinci

cu cinci!”, a tunat el militărește după ce m-a căutat la frunte cu termoscanerul. Nu, lumea de afară nu voia să se înghesuie la ședință. După ce făceau la stânga, oamenii mergeau, care cum, la ghișeele de la parterul clădirii. Unii, ca să-și achite impozitele și taxele locale, alții, ca să plătească gunoiul. Eu am mers drept înainte, am luat-o pe scări și am ajuns în sala de ședințe. Erau deja veniți cam cinci consilieri locali.

 

Cum trecuseră două

luni de când nu mi se mai dăduse voie să particip la ședințe, am rămas puțin mirat de schimbarea majoră intervenită în ceea ce privește locurile destinate aleșilor locali. Între fiecare era lăsat un scaun liber și fiecare avea, pe masă, în fața lui, coala de hârtie cu rezervarea, așa ca la restaurant sau la nuntă, pe care-i erau scrise numele și funcția publică.

 

Pe locul ocupat

de mine stătea, acum, doamna Jeni Bărbiță, iar în stânga ei, la capătul mesei, liber înainte de covid, ședea liberalul Mihai Costel. Ca atare, mi-a descărcat caietul și aparatele de fotografiat pe măsuța de lângă perete și m-am așezat pe unul dintre scaunele comode înghesuite în acel colți al sălii. Din capul mesei, doamna Angela Stoica, președinte de ședință, l-a chemat, ca să ia loc lângă ea, pe domnul ing. Costel Postolache, șeful Serviciului Public de Salubrizare Vulcan. Care, aveam să constat, trebuia văzut la discutarea unuia dintre proiectele de hotărâre puse pe tapet în dimineața aceea. 

 

Extraordinara convocată

luni dimineață de Gheorghe Ile a avut, inițial, trei puncte la ordinea de zi, dar, în ultimul moment, primarul a mai pus pe ea încă unul. În momentul în care juristul Gabriel Velea a declarat deschisă ședința, în sală se aflau 17 consilieri locali. La două-trei minute după aceea au apărut și întârziații. Mai întâi, Ioan Dorel Șchiopu, iar după el a intrat Cornel Hîrtop. Amândoi cu măștile pe față. Cu ei în încăpere, garnitura de consilieri locali vulcăneni mascați era acum completă. De departe proiectul de hotărâre „privind aprobarea tarifelor pentru activitățile: măturatul, spălatul, stropitul și întreținerea căilor publice și colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/ sau exterioară a acestora practicate de către Serviciul Public de Salubrizare-Vulcan” era cel mai important și urgent comparativ cu celelalte trei.

 

Urgența lui

este impusă de Hotărârea Guvernului nr.745/ 2007 care prevede că este nevoie de aprobarea, de către consiliul local, a tarifelor pentru activitățile enumerate, pentru ca, ulterior, să fie acordate licențele în domeniul serviciilor comunitare și de utilitate publică. Sau, cum s-a exprimat Ile, „avem nevoie de hotărâre de consiliu cu toate activitățile pe care le fac cei de la salubrizare și tarifele stabilite”. După care primarul a mai precizat că „mari diferențe de ce a avut Pregoterm nu sunt”. Au fost mai multe luări de cuvânt pe marginea acestui proiect de hotărâre. Pe departe cea mai interesantă și la obiect, ca să spun așa, mi s-a părut a consiliului local Nelucu Lung. De aceea o să încep cu ea.

 

După ce le-a mulțumit

colegilor care, observând și ei greșeala strecurată la art.1, au corectat-o imediat, dumnealui și-a exprimat regretul că nu sunt de față mai marele de la ADPP și doamna director economic. De la care ar fi vrut să afle câteva lămuriri. Dacă între serviciul acesta și ADPP există un contract de prestări servicii de salubrizare? Dacă Serviciul Public de Salubrizare – Vulcan are buget propriu de venituri și cheltuieli și dacă este plătitor de TVA? Tot dumnealui ar fi vrut să afle care e suprafața exactă a trotuarelor și a carosabilului pe care se face curat? Și încă vreo două trei întrebări care au cam pus-o în încurcătură pe doamna de la serviciul economic venită în locul șefei sale. După ce a fost atent la lămuririle făcute de Gheorghe Ile, consilierul local Nelucu Lung a concluzionat că, în acest caz, „cheltuielile ar trebui să fie mai mici ca la Pregoterm!”.

 

Da, l-a asigurat

primarul, asta pentru că serviciul de salubrizare nu este o societate comercială, cum era Pregoterm, care să-și pună adaosurile pe care le voia ea chiar și în cazul achiziționării unei mături. Și, în plus, a accentuat Ile, „directorul de la salubrizare nu ia nicio hotărâre de capul lui”. Sau, ca să fie mai clar, totul se face numai și numai cu acordul primarului. Consilierul local Spiridon Simion a cerut să fie efectuate proceduri pe fiecare activitate în parte. Dănuț Anghel a reiterat ideea cu afișarea numărului de telefon la care oamenii să apeleze în caz că vor să li se ia deșeurile voluminoase. Ile i-a răspuns că lucrătorii de la salubrizare nu pot veni la fiecare solicitare, în parte, fiindcă cheltuielile ar fi prea mari, așa că se vor aranja platforme speciale lângă actualele grupuri de colectare a deșeurilor menajere. Acestea vor fi prevăzute cu panouri pe care se va preciza ziua în care voluminoasele, materiale de construcții și  mobilă veche, vor fi ridicate. După care, răspunzându-i lui Florin Govor, a precizat că și Vulcanul a depus solicitare la județ, pentru aprobarea unei platforme pe care să fie depozitate materialele de construcții rezultate de la modificările făcute apartamentelor

 

Costel Mihai

s-a arătat interesat de activitatea de cosit iarba și de ce aceasta nu a fost menționată la activități? Fiindcă nu este trecută în nomenclator, pentru obținerea autorizației, i-a replicat Ile. „Cum se cosește iarba în oraș? Pe sărite?”, a insistat liberalul, nemulțumit că, între unele blocuri, iarba ajunge la genunchi . „Este un program”, i-a tăiat elanul Ile. Anume am lăsat la urmă de tot intervenția doamnei consilier Angela Stoica, președinte de ședință. Persuasiv, dumneaei a întrebat dacă „serviciul condus de Postolache este în subordinea ADPP (Administrația Domeniului Public și Privat - n.a.) sau a primarului?”. Nu fără rost a făcut întrebarea asta, fiindcă, în hotărârea de consiliu pe baza căreia a fost înființat Serviciul Public de Salubrizare-Vulca, scrie clar că acesta este subordonat Consiliului Local Vulcan! Șmecherul de Ile nu a căzut în capcană și i-a răspuns „și a consiliului local”. Numai că fosta lui vicesă nu s-a dat bătută. „Comenzile le face primarul, ca să înțeleg!”, i-a replicat ea, cuvinte care l-au lăsat fără replică pe mustăciosul din spatele măștii faciale.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter