24.05.2020,  21:07:54 | 0 comentarii | 1016 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Dr. ing. Ion Toth - o viaţă de dedicată cercetării la INSEMEX Petroșani
de Ziarul Vaii Jiului

După mai bine de patru decenii de INSEMEX (sub diferitele sale denumiri) și de cercetare asiduă, în care și-a pus ștampila pe numeroase studii și lucrări de profil științific, dar și pe nu mai puțin de 15 brevete de invenție, împreună cu colegi din cadrul reputatului institut de cercetare petroșenean sau din țară, pensionarul dr. ing. Ion Toth din Petroșani, fostul șef al Departamentului Aeraj-Metan-Focuri și Chimie din cadrul INSEMEX, trage linie în tot ce a însemnat această munca a sa. Laurii muncii sale se văd și nimeni nu îi mai poate lua vreodată, dovadă clară fiind cele 15 brevete de invenție înregistrate la OSIM și pe care acum dorește să le doneze Muzeului Mineritului!
În prima zi a acestei săptămâni am stat de vorbă cu acest minunat și modest om, un om cu un bun simț și cu o inteligență cum rar ne este să vedem și pentru care nu putem spune decât: jos pălăria și felicitări pentru întreaga carieră!

15 brevete de invenție - donate Muzeului „Mineritului” 
Întâlnirea cu inginerul pensionar Toth o stabilisem demult, încă de la începutul stării de urgență. Ion Toth ne-a spus că dorește să doneze cele 15 brevete de invenție înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) Muzeului „Mineritului”. Un gest prin care munca inginerului Toth va rămâne în istoria Văii Jiului.
Prin urmare, după relaxarea anunțată de guvern, dotat cu brevetele de invenție, cu masca pe față, Ion Toth a venit la întâlnire la ora stabilită. 

Finalizarea unor munci de cercetare de câțiva ani pentru o invenție
Înmânându-ne teancul de brevete, am stat cu dumnealui de vorbă cam la fiecare brevet în parte, aflând pe scurt istoria lui și al celor care au lucrat alături de intervievat. Ce este important este faptul că și acum, după zeci de ani de la primirea primelor brevete de invenție, fostul cercetător științific Ion Toth își mai aduce aminte de toate amănuntele, de parcă s-ar fi întâmplat ieri… Cum a fost, cu cine a lucrat, cât a durat lucrarea de cercetare și cât timp a trecut până la înregistrare la OSIM,.
„Aceste brevete de invenție emise de OSIM se întind pe perioada 1982 până în 2019, când mi-au venit și ultimele, asta deși mă pensionasem cu câțiva ani înainte. Dar trebuie să se știe că durează ceva timp de la data depunerii invenției și până la data brevetării ei de către OSIM, uneori și câțiva ani. Toate brevetele obținute sunt urmare a muncii de cercetare realizate alături de un colectiv cu care am lucrat, vreo câteva fiind obținute doar împreună cu un fost coleg, care actualmente a ocupat funcția pe care eu am avut-o și care mai lucrează încă. Avem printre ei și colegi de la Uzina Chimică Făgăraș și de la Întreprinderea Metalurgică Copșa Mică, în rest, toți colaboratorii sunt de la INSEMEX-INCD Petroșani.
Ce se vede aici nu este altceva decât finalizarea unei munci de doi, trei, cinci ani. Toate aceste invenții au fost aplicate în diverse sectoare economice, dar în primul rând în mineritul de huilă de la unele din minele noastre, iar unele dintre ele sunt folosite chiar și acum, după zeci de ani de la brevetare. Ce vedeți este o parte din activitatea mea științifică de la INSEMEX unde am lucrat pe post de cercetător științific”.

15 brevete de invenție în 40 de ani de muncă
Luând fiecare brevet de invenție în parte, am aflat, cum spuneam, istoria sa, unde a fost folosită invenția și așa mai departe. Pe scurt, îl lăsăm pe inginerul cercetător Ion Toth să vă spună povestea. 
„(…) Primul brevet de invenție datează din 1982 și a fost acordat pentru invenția cu titlul Exploziv de siguranță pentru tăierea zăcămintelor de sulf, unde am lucrat un colectiv mai numeros. Al doilea brevet de invenție l-am primit în anul 1983 pentru invenția cu titlul Catalizator pentru reducerea nocivității gazelor de eșapament la motoare diesel, realizată împreună cu domnul inginer Tiberiu Lazăr. Materia primă la acest proiect a fost luată de la Rafinăria Vega din Ploiești. Invenția a fost încercată la EM Lonea, la minele din bazinul Baia-Mare și la mina de sare Salina Praid. Urmează brevetul de invenție, intitulat Compoziție pentru ignifugarea rețelelor de cabluri de uz general, deci al treilea brevet, obținut în anul 1983 împreună cu alți șapte colaboratori. A fost o lucrare comandată de cei de la metroul bucureștean în perioada când se lucra la liniile de metru. Cablurile de-acolo luau mereu foc la probe și atunci am făcut pentru ei o compoziție de ignifugare pentru ce aveau acolo. Dar, la fel, compoziția asta s-a putut folosi și în mină la orice cablu. Chiar dacă cablul ia foc, el fiind ignifugat focul se stinge automat și nu apucă să se propage. Astfel, tot în 1983 am realizat și o invenție pentru cablurile de suprafață de uz general, brevetată de asemenea de OSIM, care poate fi folosită chiar și în zilele noastre, nicio problemă. Acesta ar fi al patrulea brevet de invenție. Al cincilea brevet de invenție este din 1987, intitulat Dispozitiv permanent paraflacără și realizat tot împreună cu un colectiv de cercetători mai numeros. Dacă într-o conductă există un gaz exploziv și punem o paraflacără, dacă se produce o explozie înaintea paraflăcării, se oprește explozia și nu se transmite în toată conducta. Această invenție a fost folosită la Copșa Mică la întreprinderea metalurgică de-acolo. Al șaselea brevet de invenție a venit după anul 1989, tocmai în 2007. La această invenție am lucrat doar cu colegul Doru Cioclea, titlul invenției fiind Dispozitiv de pulverizare. Este o invenție pentru prevenirea focurilor spontane endogene din mină, prin acest dispozitiv se pulverizează o substanță constând într-o soluție de fosfat bisodic. Brevetul acesta a fost cumpărat de CNH și se aplică și acum din câte știu. Tot împreună cu colegul Doru Cioclea, care azi ocupă funcția mea la institut, am realizat în 2007, după câțiva ani de cercetare, și cea de-a șaptea invenție brevetată, intitulată Dispozitiv de aerisire în trepte. Este un dispozitiv care are rolul să prevină acumulările de metan în spațiile închise, acolo unde în mină aerajul general sau parțial nu prea făcea față. Cu acest dispozitiv, acumularea de metan care se făcea putea să dispară. A fost folosit la EM Lonea (…). Al optulea brevet l-am primit în 2008, împreună cu un grup de cercetători de la INSEMEX, printre care și fostul director general Constantin Jujan, sau domnul Spiridon. Invenția s-a intitulat Compoziție utilizată la prevenirea focurilor endogene. Pe lângă pulverizatorul acela de care am vorbit anterior, am făcut și o altă compoziție, complementar la prevenirea focurilor endogene, asta deoarece una dintre marile probleme la minele de huilă erau focurile endogene sau combustiile spontane mai nou folosit termenul (…). Al nouălea brevet de invenție s-a intitulat Dispozitiv pentru purificarea gazelor de eșapament, primit tot în același an, 2008, invenție realizată împreună cu un grup de cercetători de la INSEMEX. Este dispozitivul în care se bagă catalizatorul de la invenția de care am vorbit la brevetul obținut în 1983. Practic, vorbim de o piesă care se montează pe motoarele diesel și este un dispozitiv care se poate folosi și azi cu prisosință. A fost o solicitare de la Salina Praid și atunci am venit în întâmpinarea ei și am realizat acest dispozitiv. Un an mai târziu, în 2009, am primit trei brevete de invenție de la OSIM, cum ar veni brevetele de invenție10, 11 și 12, pentru trei invenții cu titlul Dispozitiv de aerisire. Sunt trei invenții în acest sens, dar piesa centrală este diferită la fiecare dispozitiv și de aceea sunt trei invenții certificate. Al treisprezecelea brevet de invenție a venit în 2012, invenție semnată din nou de un grup mai mare de cercetători de la INSEMEX. Titlul invenției s-a numit: Procedeu de prevenire al combustiilor spontane la minele de huilă. E un domeniu unde mi-am luat doctoratul în 1999, vorbesc de prevenirea combustiilor spontane și de aceea mi-a plăcut foarte mult să mă ocup de treaba asta. Știu că am lucrat împreună cu colegii câțiva ani buni la invenția asta, dar, zic eu, a meritat. De altfel, pe parcursul a 40 de ani cât am lucrat eu la INSEMEX, cred că 30 de ani i-am consacrat pentru prevenirea combustiilor spontane. O viață de om… Fiecare etapă ce cuprindea realizări noi o cuprindeam apoi într-un brevet de invenție (…). Al paisprezecelea brevet de invenție, ca și al cincisprezecelea au venit în 2019, respectiv 2020, luna martie. Documentațiile la acestea au fost depuse în 2014, când încă mai lucram, iar invenția a fost brevetată după 4, respectiv cinci ani. Și cred că o să mai vină vreo două-trei în anul acesta sau viitorii doi ani. Invenția de la brevetul 14 se intitulează Sistem de închidere rapidă pentru lucrările miniere subterane. Ce înseamnă asta? Dacă vreau să închid o lucrare minieră din subteran care este în pericol, atunci apelez la un sistem de închidere perfecționat, care are rolul să protejeze pe cei care lucrează în zonă. Brevetul de invenție numărul 15 a sosit cum spuneam primăvara aceasta. Invenția s-a intitulat: Metodă de determinare a parametrilor aerodinamici H SE și R SE, specifici spațiului exploatabil. Pentru sistemul de ventilație e foarte important de știut acești parametrii aerodinamici și ca atare am inventat alături de un colectiv de la INSEMEX această metodă brevetată de OSIM (…)”, a explicat pentru ZVJ, Ion Toth.

Respect, Ion Toth!
În încheierea acestor lungi realizări, dar care, rețineți, sunt doar o parte din tot ce a realizat acest cercetător de-a lungul celor patru decenii de muncă la INSEMEX, aproape că nu ai ce să mai zici… Decât eventual să te înclini! În prezent, nimeni din acest prestigios institut național nu deține mai multe semnături, decât Ion Toth, pe brevetele de invenții acordate de OSIM. Petroșenean care a avut și un „scurtcircuit” de patru ani în consiliul local din partea UDMR, în intervalul 2000-2004, după cum recunoaște, „că era să se piardă și bine că n-am continuat cu politica!”. Iată ce oameni de seamă a avut și are INSEMEX-INCD Petroșani, o instituție preocupată la modul real de recuperarea memoriei sale și istoriei tehnice a Văii Jiului, pentru care directorul general Artur Găman merită aprecierea comunității.  
Pentru activitatea sa, pentru donația pe care vrea să o făcută Muzeului „Mineritului”, pentru tot ceea ce a făcut pentru țară, pentru Valea Jiului și județul Hunedoara, Ion Toth primește tot respectul și considerația din partea noastră și, sperăm, că și din partea dumneavoastră, cititorii ziarului nostru!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter