26.05.2020,  19:24:11 | 0 comentarii | 178 vizualizari
Restricţie de apă miercuri, / 27 mai, pe strada Independenţei din Aeroport-Petroșani
de Ziarul Vaii Jiului

Pentru miercuri, 27 mai, pe strada Independenței din Cartierul Aeroport, Petroșani, Apa Serv Valea Jiului anunță sistarea furnizării apei potabile, începând cu ora 8:00, până seara, la ora 20:00. Aflat la fața locului pe strada respectivă, într-una dintre zonele unde vor avea loc lucrările, directorul general al operatorului regional de apă și canalizare ne-a explicat de ce trebuie “să se ia” o zi întreagă apa potabilă de la robinetele locuințelor situate în blocurile de pe această stradă a Cartierului Aeroport.
„Se continuă cuplările rețelelor noi de distribuție, care sunt în construcție acum, la rețelele principale. Pentru mâine avem o lucrare în care practic se cuplează tot ce înseamnă strada Independenței la rețelele de distribuție secundare care cuprind toate blocurile de pe această stradă. Asta presupune o restricție de apă potabilă, care va fi de la ora 8:00 la orele 20:00. Firește, şi dacă constructorul se încadrează în program. Dacă nu, vom prelungi. 
Pe toată perioada de restricție, Apa Serv pune la dispoziție o cisternă de apă care va fi poziționată în zona Dacia, dar care poate să fie mutată la cerere (prin intermediul dispeceratului) dintr-o parte în alta.
E vorba de o lucrare care până la urmă aduce finalizarea lucrărilor de pe zona Petroșani Sud. În continuare vor fi, în funcție de programul pe care-l facem cu constructorul, și alte restricții pe care le vom anunța dinainte, deoarece vor mai fi restricții de apă pentru alte cuplări, cum ar fi strada Oituz de exemplu, dar pe care tot așa, cu ajutorul dumneavoastră, al media, le vom anunța din timp, astfel încât oamenii să știe despre ce e vorba și să-și ia măsuri.
Dacă ne gândim că pe strada Independenței s-a lucrat încă de astă toamnă, apoi că trecut iarna și au fost unele gropi astupate deoarece s-au finalizat acele lucrări, după care s-au făcut probele de presiune iar acum urmează să se lege rețelele noi montate la fiecare bloc la rețeaua nouă (trebuie spus faptul că fiecare bloc de pe strada Independenței va avea alimentare cu apă nouă, asta însemnând conductă nouă, cămin de distribuție nou, apometru cu telecitire, deci lucruri care aduc un mare plus după o perioadă lungă de timp în care nu s-a făcut nimic privind modernizarea și reabilitarea rețelelor,în acest interval fiind însă efectuate numeroase intervenții la nivel de Apa Serv din cauza uzurii conductelor și rețelelor de apă), faptul că se oprește apa o zi acum nu înseamnă nimic, contează doar faptul că de-acum înainte cetățenii din această zonă vor avea o rețea de apă nouă și de calitate, cu apă la robinete 24 de ore din 24. A fost o lucrare importantă care acum e spre finalizare. Finalizarea efectivă a lucrării va fi însă doar după ce va fi dezafectată conducta și se va cupla, efectiv, rețeaua nouă. Ori noi asta vrem să facem mâine”, a declarat la fața locului, directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., inginerul Cristian Ionică.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter