27.05.2020,  19:00:20 | 1 comentariu | 973 vizualizari
Senatorul PSD Cristian Resmeriță tună și fulgeră pe tema conurbaţiei!
de Ziarul Vaii Jiului

Social-democratul Cristian Resmeriță a organizat miercuri, 27 mai, la sediul PSD Petroșani o conferință de presă.Două au fost subiectele tratate de senator, dintre care unul, după cum s-a exprimat politicianul, a fost subiectul principal, iar celălalt, se deduce, a fost subiectul secundar.

 

Nemulțumit de unele măsuri luate de guvern și președinte în starea de urgență

Pentru că a început cu subiectul mai puțin esențial, ca o introducere a conferinței de presă, vom începe și noi cu el. Acesta a fost legat de pandemie și de măsurile luate de cei din fruntea țării, măsuri care în opinia senatorului unele au fost bune, necesare, iar altele, deloc puține, mai neinspirate și mai puțin în sprijinul cetățenilor. Dar să vedem pe scurt principalele idei pe această temă relatate de senator în prima parte a acțiunii de miercuri.

„România a trecut, ca și restul lumii, printr-o perioadă pe care cei mai mulți dintre noi n-am mai cunoscut-o. Eu am 40 de ani și pot zice că n-am mai trecut printr-o pandemie, este un lucru care iată că se întâmplă din nou la 100 de ani, ar fi fost de dorit să nu se întâmple. Însă s-a întâmplat și e bine ca fiecare dintre noi să ne protejăm, nu neapărat pentru a ne proteja pe sine, ci pentru a avea grijă și de cei din jurul nostru.

Vreau să vă spun că în ultima perioadă, deși am stat ferit de chestiunile politice și am preferat să nu prea discut chestiuni politice, considerând că lupta pentru viața noastră a tuturor este mai importantă, am o observat însă că alții discută foarte mult pe teme politice. Domnul președinte Iohannis a început acum vreo lună de zile, apărând la televizor într-o conferință de presă la orele 18:00. Eu cel puțin l-am așteptat atunci cu foarte mare interes, crezând că ne spune ceva, nu știu, poate niște măsuri economice, poate niște intervale de timp în care să se plătească șomajul tehnic, eventual niște norme pentru care cei care au activitatea suspendată în momentul de față să le respecte în momentul în care activitatea se redeschide. Bineînțeles că nu am avut speranța ca domnul președinte și guvernul PNL să ne spună când se redeschid terasele, restaurantele sau alte activități pentru că eram conștient că nu se poate, fiind vorba de o pandemie, evoluția nu se poate cunoaște… Dar m-aș fi așteptat să ne spună niște măsuri pe care anumite domenii de activitate trebuie să le îndeplinească în momentul în care se redeschide activitatea. Nu cred că trebuie lăsat pe ultimele zile, de exemplu, modul de funcționare a pensiunilor, pentru ca toți să se îngrămădească la un furnizor care va ridica prețurile foarte mult și să îmbogățim din nou niște oameni apropiați probabil de PNL. Dar este o altă discuție.

Și guvernul să știți că mi s-a părut destul de nehotărât în această perioadă, și vă dau doar un singur exemplu. În urmă cu vreo trei luni de zile s-a decis ca fiecare dintre noi în momentul când vom merge afară să avem o declarație. Dragii mei, în patru zile s-a schimbat modelul de declarație de trei ori! Fără nici un fel de supărare, nu trebuie să fi nici pesedist, nici penelist, nici udemerist sau ce-o mai fi, o astfel de hotărâre pe lucruri atât de simple mie mi-a dat de gândit și am văzut în continuare foarte multe sincope ce s-au produs. Bineînțeles, colegii mei de la PNL vin și vă spun dumneavoastră câte realizări are guvernul și cum a trecut peste pandemie, ca și cum cineva ne spunea acum câțiva ani, țineți minte, că într-o zonă a avut loc o inundație și premierul Ponta de la vremea respectivă era dus într-o barcă într-o apă de 30 cm de către 17 jandarmi. Deci cam așa ne explică și PNL în momentul de față, încercând să ne spună ce bine a făcut acest guvern pentru noi toți în această perioadă. Sunt foarte multe subiecte pe această pandemie, dar de discutat și nu neapărat de acuzat. Nu doresc să acuz, ci să discut, și să punem în balanță lucrurile care s-au făcut bine și lucrurile rele făcute în această perioadă. Pentru că sunt și lucruri bune făcute, fără discuție, dar și foarte multe lucruri rele și neconcordanțe care au avut loc. Dar mă opresc aici, deoarece doresc să discut un subiect de pe plan local, care este subiectul principal al conferinței de azi”.

 

Conurbația ar fi o mare greșeală pentru Valea Jiului

Al doilea subiect a vizat conurbația, sau „Valea Jiului - un singur oraș”, subiect tratat zilele trecute de primarul liberal al Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi. Pentru prima oară senatorul social-democrat, în calitate și de președinte executiv al PSD Hunedoara, dar și de coordonator al filialelor PSD din Valea Jiului, a avut un răspuns vehement față de primarul liberal, cu care senatorul susține că este în relații bune și că „vorbește la telefon mai des decât cu mulți alți colegi de partid”. Senatorul consideră că această conurbație propusă de edilul petroșenean ar fi „o mare greșeală”, iar primarul Tiberiu Iacob-Ridzi nu s-ar consultat cu toți primarii.

Dar să vedem mai jos câteva din părerile senatorului Resmeriță în legătură cu subiectul „conurbația Valea Jiului”.

„De la început vreau să vă spun că nu doresc să intru în nicio dispută electorală, nu mă interesează la Petroșani când sunt alegeri, cine candidează, nu țin parte nici la unul, nu-l atac nici pe celălalt. Doresc să discut strict acest subiect fără fiu introdus în campania electorală, pentru că eu nu candidez la Petroșani. Eu am poziția mea de senator, o să urmez acest drum în continuare dacă sunt alegeri pe 6 decembrie, dacă nu se întâmplă nimic deosebit. În urmă cu vreo săptămână a început să se dezbată subiectul conurbația și Valea Jiului un singur oraș. Vreau să vă spun că aici domnul primar Iacob-Ridzi de la PNL a tratat ceilalți cinci primari de la PSD total incorect. Încă din vremea în care eu eram primar, am făcut o înțelegere ca toți cei șase primari, pe subiecte care țin de Valea Jiului, de strategia de dezvoltare a acestei zone a noastre, să fim cu toții în consens, să ne întâlnim și să fim de acord cu toții. Eu am plecat de la Primăria municipiului Lupeni, a venit alt primar, nu cred că de-atunci această gândire și înțelegere a fost modificată vreodată. În urmă cu vreo săptămână trimite o scrisoare celorlalți cinci primari în care le explică faptul că am dori să facem o conurbație pentru a reuși să obținem niște fonduri europene mai ușor. Inițiativa lăudabilă așa… dar să știi că niciodată nu poți să-ți pui restul colegilor într-o situație din asta cel puțin neplăcută, trimițându-le niște scrisori din astea de parcă nu-i cunoști. Cred că cel mai simplu era ca cei șase primari să discute și să ajungă la un consens.

Nu vreau să spun că la Petroșani nu s-a făcut nimic în patru ani de mandat, să ne înțelegem eu nu sunt dușmanul primarului. Eu chiar vorbesc cu el la telefon poate mai des decât cu unii de la PSD. S-au făcut niște lucruri, însă foarte multe dintre acestea nu s-au făcut datorită primăriei și domnului primar Ridzi. S-au alocat 140 de miliarde lei vechi pentru spitalul de la Petroșani, undeva în primăvara anului trecut. I-a alocat guvernarea PSD. Fără nici un fel de supărare și eu, personal, am avut un rol și Nistor a avut un rol, nu am direcționat noi banii neapărat, dar am considerat că spitalul din Petroșani este al tuturor și trebuie să primească finanțare! Apoi, drumul spre Parâng. Cred că sunt singurul membru de partid al PSD care am criticat în mod constant actuala conducere a consiliului județean, formată, știți cu toții, numai din membrii PSD. Dar, când fac lucruri rele o spun, permiteți-mi ca și atunci când fac niște lucruri bune să le spun și să le evidențiez. Drumul spre Parâng nu știu cine l-a semnat, cum la semnat, cine l-a plătit, de unde sunt banii, dar știu că acest drum se face acum, în momentul de față, cu o conducere și o guvernare județeană PSD. Că ne place, că nu ne place, că a semnat Adi David cu domnul Ridzi, că au semnat ei nu știu ce asociere, că n-au semnat-o, s-a licitat și se execută pe o guvernare județeană PSD, un lucru dorit de oameni și care trebuia făcut de 30 de ani de zile. Eu sunt parlamentar de 11 ani de zile, mi-am dorit drum spre Straja și drum spre Parâng de fiecare dată în mandatele mele, și uite acum s-a reușit. Domnul Moloț a fost cu domnul Ridzi în echipă atâta vreme și n-au reușit să facă acest drum. În momentul de față drumul se face și nu spun nici că-i meritul lui Avram, al lui Bobora, al nimănui, este meritul unei guvernări județene PSD și a unei majorități PSD care au alocat bani.

Revenind la fondurile europene, s-au făcut niște lucruri în Petroșani ca peste tot în Valea Jiului, fără supărare fondurile europene au fost atrase de Apa Serv. Că au fost noroaie, că n-au fost, că sunt, dar sunt niște investiții pe care Apa Serv le face și la Lupeni, și la Uricani și la Petrila sau Vulcan. Deci eu nu spun că nu s-a făcut nimic la Petroșani pe fonduri europene, spun că s-a făcut câte ceva, dar aproape tot ce s-a făcut nu a fost făcut de domnul primar Ridzi.

Plecând de la acea scrisoare prin care domnul primar dorește să se facă conurbație, vine tot dumnealui, parcă ieri, cu o propunere pe care o face din patru în patru ani, în fiecare an electoral: Valea Jiului un municipiu. Eu vă zic de la început, eu nu cred într-o astfel de chestiune, pentru că niciodată cineva de la Petrila nu va putea să știe ce se întâmplă în cine știe ce cartier din Uricani, sau în Cartierul Ștefan de la Lupeni, sau nu știu pe unde prin Vulcan sau Aninoasa. Fondurile europene în celelalte localități, raportat la numărul de locuitori, sunt și de 30 de ori atrase mai mult decât Petroșaniul. La Lupeni vă și spun: Lupeniul are atrase fonduri europene pe persoană de 30 de ori mai mari în acest mandat decât la Petroșani, în condițiile în care primarul de-acolo este de doar trei ani de zile pe funcție (în primul an de mandat am fost eu șase luni primar, apoi s-a asigurat postul de primar interimar de către domnul Mesaroș).

Întrebat de noi la final dacă propunerea ar fi venit nu de la un primar liberal, ci de la un primar sau persoană social-democrată, ar fi fost de acord cu ea, ne-a răspuns ferm: „Nu, nici așa n-aș fi fost de acord, deoarece e o mare greșeală. Ce ar câștiga Valea cu un primar, gen Firea și cu alți șase viceprimari? Ar fi mai rău ca și acum, asta nu e o soluție… din contră, încurcă lucrurile și n-ar rezolva nimic”.


Comentarii articol (1 )

#1 tsunami28.05.2020,  07:44:15
Tov Ridzi sa se ocupe de orasul lui ,sunt atatea de facut ,avem pandemia pe cap si unii au idei de unire .Aha ca sa fie capitala la Petrosani si restul """ cartierelor """ foste orase sa o sponsorizeze ,exact cum era valea jiului cu datul de bani la DEVA ..Oare de unde vin aceste idei la unii ??? O sa fie in istoria unirilor alaturi de Bathory,Mihai Viteazul,Cuza voda hop si Ridzi ...No ca am mai auzit una ...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter