28.05.2020,  20:47:59 | 0 comentarii | 354 vizualizari
Uricani / Proiect așteptat de cetăţeni
de Gheorghe OLTEANU

Administrația publică locală uricăneană vrea ca nu numai iluminatul public să fie prezent, cât mai repede posibil, în toate cotloanele localităților care compun Uricaniul. Cu aceeași seriozitate este privită problema când e vorba despre introducerea gazului metan în gospodăriile oamenilor din aceste zone.

Mi-a vorbit
despre acest proiect viceprimarul Corneliu Braia, de la care aflasem și amănuntele referitoare la intenția de extindere a iluminatului public. Demersurile pe care le va face primăria uricăneană vor duce la extinderea rețelei de gaz metan în Valea de Brazi și în Câmpu lui Neag. Nu vor fi uitate, însă, nici zonele Mailat-Bulzu ai căror locuitori și-au exprimat mai demult dorința de a avea gaz în gospodăriile proprii. ”Este vorba, totuși, despre un proiect de durată, dar suntem ferm convinși că eforturile noastre se vor materializa”, a concluzionat viceprimarul Corneliu Braia.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter