28.05.2020,  21:13:23 | 0 comentarii | 1030 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În Cimitirul Eroilor din Petroșani, Eroii Neamului Românesc n-au fost uitaţi nici anul acesta de administraţia locală și cadrele militare în rezervă!
de Ziarul Vaii Jiului

Pe o vreme capricioasă și rece, de parcă și cerul plângea Eroii Neamului Românesc, de „Ziua Eroilor”, ce coincide fericit și cu „Ziua Înălțării Domnului”, în Cimitirul Eroilor din Petroșani reprezentanți ai Primăriei municipiului Petroșani și ai consiliului local, împreună cu câteva cadre militare din cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, subfiliala Petroșani și ale Asociației Cadrelor Militare în Retragere și Rezervă Valea Jiului au participat la o acțiune de depunere de coroane și aducere aminte față de înaintașii noștri care au căzut pe câmpurile de luptă la datorie, slujind Țara și Poporul Românesc. Acțiunea a fost organizată de primărie și consiliul local, iar de la vârful primăriei a fost prezent viceprimarul Florin Nicolae.

Fiindcă în aceste zile de stare de alertă toate manifestările sunt puse “în așteptare”, ceremonia de omagiere a Eroilor Neamului Românesc a avut un cadru restrâns, fiind prezenți practic o doar o mână de oameni, ba, mai mult, distanțarea fizică fiind evidentă și venind din inițiativa fiecăruia, nu că ar fi intervenit cineva neapărat, semn că lumea civilizată înțelege treaba asta și fără constrângeri de orice formă. Unii au purtat chiar și măști, alții nu, dar ce este cel mai evident este faptul că toți cei prezenți au simțit momentul, emoțiile date de depunerea de coroane, de intonarea Imnului de Stat și a unor cântece militare, mai ales ale celebrului „Il silencio” („Stingerea”) fiind evidente.
Dacă tot am vorbit de cadrele militare prezente, nu mai puțin de patru ofițeri în rezervă cu numele de Ioan au depus coroană de flori, este vorba de col (r) Ioan Lukacs, col. (r) Ioan Șerban, col (r) Ioan Levițchi, mr. (r) Ioan Ureche, plus un „Ștefan”, mr. (r) Ștefan Crăciunescu.
De partea cealaltă, din tabăra consilierilor locali petroșeneni, au fost prezenți consilierii locali Mihai Barbu, Tiberiu Vladislav, Vlad Lăutaru, Viorel Pascu și Marius Rad, precum și consilierul vulcănean Dorel Șchiopu, nelipsit de altfel de la astfel de festivități patriotice și de suflet, dedicate Neamului Românesc.
„Ne-am obișnuit cu toții ca în fiecare an de Înălțarea Domnului primăria și consiliul local din Petroșani să sărbătorească, alături de cadrele militare, instituții și cetățeni Ziua Eroilor Neamului Românesc, a celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale a României Mari, dar și a celor care s-au jertfit în închisori și lagăre, pentru apărarea valorilor acestei țări și a libertății. Anul acesta, datorat pandemiei, acțiunea a fost mai redusă, totuși am simțit că trebuie să venim să depunem câteva coroane pentru acești oameni minunați cărora noi, cei de azi, le datorăm totul! Dumnezeu să-i ierte pe toți și ei, bravii eroi ai acestei țări să rămână mereu în amintirea noastră. Cât trăim avem obligația morală și sufletească să ne aducem aminte de ei și să-i omagiem așa cum se cuvine la aceste zile importante. Glorie eternă Eroilor Români!”, a declarat viceprimarul Petroșaniului, Florin Nicolae.
În încheiere trebuie subliniată și prezența celor patru polițiști locali, care au completat tabloul din Cimitirul Eroilor cu ocazia acestei zile speciale din calendarul creștin românesc.
Mai trebuie menționat totodată, spre aducere aminte, că pentru eroii Patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului au hotărât prin Decretul-lege nr.1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată „cu mare fast religios, școlar, militar și național de Ziua Înălțării Domnului”. În anul 1995, după căderea regimului comunist, decizia a fost preluată de Parlamentul României de-atunci, printr-o nouă lege aflată în vigoare. 
În Cimitirul Eroilor din Petroșani, administrat de către Primăria municipiului Petroșani, un cimitir curățat ca la carte de către oamenii primăriei și care joi de „Înălțare” arăta foarte bine, sunt îngropați conform datelor oficiale 137 de eroi căzuți în Primul Război Mondial în luptele din 1916. Ulterior, au fost îngropați în acest cimitir, în anul 1941, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și patru aviatori germani care au murit într-un accident aviatic în Parâng, dar și soldați români cu identitate necunoscută. Cimitirul a fost înființat în anul 1917 de către administrația germano-austro-ungară și are o suprafață de 618 metri pătrați, fiind înconjurat de un zid de piatră și cărămidă, în centru fiind ridicat un monument din piatră și beton, în ultimii ani existând din partea primăriei și a unor oameni de bine mai multe lucrări de reparații și de schimbare în bine a imaginii, inclusiv strada ce duce spre cimitir fiind reabilitată total printr-un proiect al primăriei.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter